Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Moartea Tatianei, eleva de 15 ani accidentată la Ardud, a salvat 3 vieţi

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Agenţia Naţională de Transplant a anunţat vineri, 18 februarie, că familia Tatianei a decis să-i doneze organele. “Un destin frânt brusc şi mult prea devreme, la doar 15 ani, salvează viaţa altor 3 copii!”, este mesajul ANT.

Redăm în continuare întregul comunicat postat pe reţelele de socializare.

“Sunt momente în viaţă când destinul loveşte fără milă. E ca şi cum o lume întreagă ar dispărea subit, printr-o sentinţă crudă şi de neînţeles. La Cluj, un accident rutier a făcut să dispară o lume de numai 15 ani. O dramă care schimbă definitiv viaţa familiei, pentru că nimic nu se compară  cu durerea pierderii unui copil. Cu toate acestea, părinţii au reuşit să găsească puterea de a transforma imensa lor durere în viaţă pentru alţi copii, să dăruiască altor părinţi fericire. Când destinul loveşte pe neaşteptate atât de crunt, decizia de a oferi altor semeni necunoscuţi o şansă la viaţă, nu poate fi decât un gest al iubirii şi generozităţii supreme.

Cu profesionalism şi responsabilitate, alături de familia îndurerată s-a aflat echipa ATI şi de coordonare de la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Cluj-Napoca (dr. Remus Babici – coordonator transplant, dr. Nicoleta Dărăban – kdp), care a încheiat prima şi una din cele mai sensibile etape ale sistemului de transplant.

Datorită acestui înger, o altă adolescentă, de 14 ani, a fost salvată prin transplant de ficat, realizat la Institutul Clinic Fundeni de către echipa coordonată de dr. Doina Hrehoreţ, cu sprijinul  echipei ATI, condusă de Dr. Ruxandra Fota. Alţi doi copii, de 8 ani şi de 14 ani, au primit şansa la viaţă prin transplant renal la Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal – Cluj-Napoca. Intervenţiile de prelevare au fost realizate de echipa IC Fundeni pentru ficat, condusă de Dr. Guenadiy Vatachki, şi ICUTR Cluj pentru rinichi, coordonată de dr. Dan Pop.

Echipe medicale complexe şi-au unit forţele şi priceperea pentru ca viaţa să meargă mai departe,  pentru ca gestul făcut de părinţi să nu fi fost în zadar. Ne arătăm recunoştinţa şi respectul pentru toţi profesioniştii implicaţi în această luptă pentru viaţă.

Ne înclinăm cu profundă recunoştinţă în faţa părinţilor îndureraţi. Gândul că alţi 3 copii vor trăi de pe urma gestului făcut  poate va aduce o minimă alinare. Vă mulţumim din inimă!”

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns