Mormântul lui Arsenie Boca atrage oameni din toată ţara

Asculta acest articol

În ultimii ani cel mai important loc de pelerinaj ortodox din România a devenit Mănăstirea Prislop din Ţara Haţegului. Dacă în alte locuri pelerinajele sunt mai degrabă sezoniere, legate de anumite sărbători, la această mănăstire vin zilnic sute sau chiar mii de oameni, iar de sărbătorile mari se trece de 10.000 de pelerini.

Succesul Prislopului se datorează faptului că aici îşi are locul de veci părintele Arsenie Boca, devenit în ultimii ani cel mai mediatizat simbol al ortodoxiei româneşti, iar vizitele la mormântul său au reputaţia că fac minuni în viaţa celor care ajung la frumoasa cruce de lemn de pe costişa muntelui.

Cum se ajunge la Prislop?

Mănăstirea Prislop se află la 13 km de oraşul Haţeg şi la 16 km de municipiul Hunedoara. Este amplasată într-o zonă pitorească, la altitudinea de 580 m, într-o poieniţă străjuită de culmile Munţilor Poiana Ruscă. Prin curtea mănăstirii trece pârâul Silvaş (Slivuţ), care străbate şi satele aflate mai jos de mănăstire: Silvaşu de Sus (la 3 km) şi Silvaşu de Jos (la 6 km).

De la Satu Mare se poate ajunge fie pe varianta Oradea – Arad – Deva – Haţeg, fie pe varianta Zalău – Cluj-Napoca – Alba Iulia – Sebeş – autostradă – Haţeg. Drumul prin Apuseni pe ruta Oradea – Beiuş – Brad – Deva nu îl recomandăm nimănui, întrucât se află în lucrări intense de renovare şi am avut (ne)fericirea să-l parcurgem în drumul nostru recent spre Prislop.

Sfântul Nicodim, reorganizatorul monahismului românesc din a doua jumătate a veacului al XIV-lea, a ctitorit Mănăstirea Prislop. Sfântul Nicodim a copiat la Prislop Tetraevangheliarul slavon pe pergament împodobit cu frontispicii şi miniaturi. Domniţa Zamfira, fiica domnitorului muntean Moise Vodă Basarab din Bucureşti, refugiată în Ardeal după moartea tatălui ei, a restaurat biserica mănăstirii între anii 1564-1580, devenind a doua ctitoră a Mănăstirii Prislop.

Arsenie Boca a fost duhovnicul mănăstirii

Înmormântat aici, Arsenie Boca şi-a legat numele de Prislop timp de aproape 12 ani. La 25 noiembrie 1948 a fost trimis la mănăstirea Prislop de Mitropolitul Nicolae Bălan. Mănăstirea era într-o stare jalnică, fiind părăsită de ultimii trei vieţuitori greco-catolici. Este numit stareţ al acestei mănăstiri.

În 1950 Prislopul devine mănăstire de maici. Părintele Arsenie nu mai este stareţ, ci rămâne duhovnic al mănăstirii, iar stareţa este numită monahia Zamfira. Ridicat din nou de Securitate, revine la Prislop în 1952, după ce a fost condamnat 9 luni (la Ocnele Mari şi la Canal). În 1959 se desfiinţează Mănăstirea Prislop, iar maicile sunt alungate, la fel şi părintele Arsenie, căruia i se interzice să mai slujească. Clădirea este transformată într-un cămin de bătrâni până în 1976, când se redeschide mănăstirea.

Trecut la cele veşnice în 28 noiembrie 1989 la Sinaia, Arsenie Boca este înmormântat, conform voinţei sale, la Prislop, în 4 decembrie 1989, la foarte puţin timp înaintea căderii regimului comunist. Înainte să moară, ar fi spus că va fi de mai mare ajutor oamenilor după trecerea “dincolo”, iar în anii care au urmat s-au înmulţit mărturiile despre evenimente miraculoase legate de numele său şi au fost publicate cărţile sale, “Cărarea Împărăţiei” şi “Cuvinte vii”, împreună cu o mulţime de apocrife şi mărturii ale celor ce l-au cunoscut.

Experienţa pelerinului

În dimineaţa în care am fost acolo, până la ora 6:30, la care se deschid porţile mănăstirii, se formase deja o coadă de sute de oameni, veniţi cu autocare şi maşini personale din toată ţara, mai ales din Oltenia şi Moldova. Urcuşul destul de abrupt spre mormânt este ghidat de o firmă de securitate şi s-a desfăşurat în condiţii relativ bune. Unii pelerini urcă şi mai  sus, la grota unde se nevoia stareţul Ioan pe vremuri şi unde se retrăgea şi Arsenie Boca în anii săi la Prislop. Slujbele se ţin în aceste zile în altarul de vară, dar aglomeraţia nu e prea propice reculegerii.

Întrucât mănăstirea nu oferă cazare, cele două sate dinaintea ei sunt pline de pensiuni, dar şi de florării, căci a devenit o tradiţie a celor care vin aici să aducă măcar un ghiveci de flori pentru mormânt. Nu lipsesc din drumul spre mănăstire gheretele cu de-ale gurii, inclusiv mici (!), dar şi spaţiile pentru vânzarea de suveniruri, obiecte sfinţite, picturi şi cărţi cu şi despre Arsenie Boca. Circulă inclusiv un acatist al acestuia, lucru la limita legii canonice, întrucât părintele nu a fost ridicat încă la cinstea sfinţilor în mod oficial. Cultul creat în jurul său are uneori aspecte extreme, de curând un individ din Maramureş săpând o groapă la mormânt în credinţa că Arsenie se va arăta din nou între cei vii. Evident, a fost reţinut de poliţie.

Dincolo de excesele inevitabile într-un asemenea context, drumul până acolo şi clipele petrecute în inima pădurii rămân o experienţă demnă de trăit. Cel puţin poţi spune: “Am fost şi eu.”