Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Moțiunea simplă pe educație a fost respinsă de deputați

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Moțiunea simplă “PSD amanetează educația pentru a achiziționa voturi”, care a fost dezbătută săptămâna trecută, a fost respinsă marți de plenul Camerei Deputaților cu 214 voturi împotrivă, 97 voturi pentru și 4 abțineri.

În moțiunea simplă inițiatorii, 99 de deputați PNL și PDL, au solicitat demisia ministrului Educației și retragerea Ordonanței de Urgență 49/2014.

Semnatarii moțiunii îi cereau ministrului Remus Pricopie abrogarea OUG 49/2014, finanțarea corectă a educației românești, descentralizarea reală și depolitizarea școlii românești, renunțarea la a treia sesiune de bacalaureat și rezolvarea de urgență a problemei manualelor școlare, relatează Agerpres.

Prezent la dezbaterile din plen de marțea trecută, Pricopie a subliniat că Ordonanța 49/2014 corectează mai multe neclarități din Legea 1 pentru a face funcțional sistemul de învățământ și dă posibilitatea unităților de învățământ superior să organizeze colegii ca programe postliceale.

El a amintit că școlile profesionale care au fost desființate în urmă cu mai mulți ani au fost redeschise în parteneriat cu firmele și s-a ajuns la 36.000 de elevi care s-au înscris în învățământul profesional în sistem dual.

La dezbateri, deputata PSD Ana Birchall a considerat că moțiunea introdusă de Opoziție reprezintă “un afront la adresa decenței”.

Birchall i-a acuzat pe inițiatorii moțiunii de “măsluirea cifrelor din statistici” și a adăugat că Guvernul a crescut bugetul Educației în 2013 și 2014, “200 milioane de euro au intrat în infrastructura școlară”, s-au reîntregit salariile dascălilor, s-au demarat lucrările de renovare la 500 de școli lăsate în stadiul de șantier, s-au achiziționat și repartizat în funcție de nevoile comunităților școlare 1.254 de microbuze și s-a semnat contractul de conectare la internet a 2.446 școli din mediul urban și rural.

Pe de altă parte, deputata PDL Raluca Turcan a declarat că Opoziția așteaptă demisia ministrului Pricopie, susținând că nu este o umilință, ci poate fi un gest de responsabilitate.

“Demisia nu este o umilință, demisia poate fi un gest de responsabilitate și poate constitui o compensație morală pentru toți cei care au avut de suferit și pentru toți cei care încă mai speră că sistemul de învățământ românesc poate să fie o șansă pentru viitor. Așteptăm demisia dvs. și sperăm că indiferent de partidul din care faceți parte să lăsați demagogia, să lăsați populismul deoparte și să vă gândiți — ne acordă sistemul de învățământ românesc o șansă pentru dezvoltare aici, în România? Răspunsul nostru este că nu”, a spus Turcan în plenul Camerei Deputaților.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns