Mozaic de emoții muzicale pentru sătmăreni cu Nicu Alifantis

Asculta acest articol

Turneele naționale ale vedetelor scenei muzicale au tendința să ocolească Sătmarul, din varii motive mai mult sau mai puțin obiective. Iată însă că Nicu Alifantis nu l-a ocolit, trecându-l pe lista celor 40 de orașe ale turneului aniversar “Mozaic”. Așa că iubitorii muzicii de calitate s-au putut bucura joi de un concert care poate fi un etalon de profesionalism.

Unul din motivele pentru care Alifantis a pus Satu Mare pe harta acestui maraton de concerte l-a dezvăluit el însuși, în cuvântul introductiv al concertului, amintind de prietenia care îl leagâ. de la începuturile carierei, de un sătmărean care și-a pus decisiv amprenta pe istoria folkului în România: Mircea Florian. De altfel, ultima prezență a lui Nicu Alifantis în calitate de muzician la Satu Mare a fost în 2007 într-un concert în care el și Mircea Florian au fost capetele de afiș, la Samfest Folk, în vechiul sediu al Centrului Cultural “G.M. Zamfirescu”.

După discursul de la început, Nicu a pornit în periplul prin istoria celor mai celebre cântece scrise de el în cei 40 de ani de carieră. “Ce bine că ești”, “Emoție de toamnă“, “Umbra”… hit după hit s-au succedat într-o atmosferă luminată discret, ilustrată fin, fără stridențe, pe cele patru fâșii care alcătuiau decorul.

Alifantis e, în primul rând, un magician al chitarei. A avut la dispoziție vreo 6, inclusiv un banjo de foarte mici dimensiuni. În 2007 îl întrebam, uimit, câte instrumente a făcut praf până și-a format dexteritatea pe care puțini folkiști o posedă. A zâmbit, relaxat, și a răspuns: vreo 10. Acum, câte vor fi fost, numai el știe. Anii de exercițiu și fantezie se văd în ușurința cu care scoate din chitară sonorități aparte și ritmuri sincopate, în ton cu sensibilitatea sa tonică, deloc siropoasă, cu care a interpretat versurile unor poeți ca Nichita, Bacovia sau Ion Barbu.

Ca un vin de Porto vechi

Așa devine Alifantis pe an ce trece. A ajuns la borna 60 și promovează un sound tot mai fin, mai… aromat. Piesele de pe noul album sunt elaborate cu grijă de bijutier. Pe disc, artistul a beneficiat de o trupă de 15 instrumentiști, dar chiar și fără ei sonoritatea e deosebită. Ca și alegerea unor limbi străine expresive – în concertul de joi am ascultat o piesă în portugheză (de aici comparația cu vinul Porto) și una în greacă, limbă atât de vorbită mai demult în portul Brăilei, orașul natal al artistului. Ca și un foarte expresiv cântec în aromână, una din limbile pe care Alifantis le cunoaște din pruncie, având și rădăcini “machedonești”.

Programul inițial s-a încheiat cu un alt cântec celebru, “Piața Romană nr. 9”, pe versuri scrise de un bun prieten și coleg în ale folkului, Alexandru Andrieș, și inspirate de locuința boemă, în sensul cuminte al cuvântului, în care Alifantis locuiește în București. Imediat după final, spectatorii – destul de mulți și mai ales realmente pasionați de muzica artistului de pe scenă – s-au ridicat în picioare, ovaționând un spectacol de excelentă calitate.

Pentru bis, Alifantis a păstrat primul său cântec devenit hit, “Decembre”, după o poezie de Bacovia. Amintire prețioasă pentru mulți dintre cei care cunosc muzica lui Nicu din copilărie și au crescut cu ea, așa că emoțiile au fost mari, până la lacrimi uneori, în sală. Un concert care a durat aproape două ore, care a marcat exact jumătatea turneului (era al 20-lea din cele 40) și care a fost o demonstrație de virtuozitate și – o spunem din nou – profesionalism. Repetăm asta pentru că am văzut destule staruri venind în orașele mici doar pentru a bifa încă un cec gras.

Nicu Alifantis, cu pălăria lui neagră, zâmbetul bonom și degetele alergând sprintene pe chitară, a ajuns un model pentru orice artist folk, iar vocea înnobilată de vârstă îl face un demn descendent al unor staruri mondiale precum Bob Dylan sau Leonard Cohen. Dacă ar face un album în engleză, ar concura liniștit cu aceștia. Poate e o idee la care ar fi bine să reflecteze.