Mugur Isărescu şi strugurii acri ai creditării

Asculta acest articol

Guvernatorul BNR Mugur Isărescu are o podgorie – nici prea mică, nici prea mare – dar de care este foarte mândru şi are ambiţia, firească, de a o transforma într-un blazon pentru familia Isărescu.

Cu alte cuvinte, guvernatorul BNR se numără şi printre miile de români care se pot declara că fiind întreprinzători şi care încearcă să mişte din loc căruţa împotmolită a României. Lăsând deoparte faptul că domnia sa are şi alte pârghii la îndemână pentru aceasta decât orice român obişnuit, să revenim la statutul său de întreprinzător.

Ca orice afacere, şi cea gestionată de Mugur Isărescu are nevoie de capital de lucru pentru a putea să funcţioneze normal. Iar pentru aceasta nu este suficientă leafa de guvernator astfel încât, ca orice om de afaceri, se gândeşte să apeleze la ajutorul băncilor.

Cu alte cuvinte, trece pragul unei bănci pentru a contracta un credit. Numai că aici, stupoare! Deşi valoarea afacerii sale este dublul sumei pe care doreşte să o împrumute, Mugur Isărescu constată că nu se încadrează în normele prezidenţiale ale băncii, care nu poate lua în calcul decât mijloacele fixe (cisterne, butoaie, clădiri etc) fără a pune mare preţ pe vinul care stă la învechit în acestea. Sau, mai pe înţelesul tuturor, din start banca îl bănuieşte pe guvernatorul BNR că ar dori să-i tragă o ţeapă românească vânzând vinul şi lăsând apoi banca să se descurce în încercarea de a acoperi creditul din valorificarea celorlalte garanţii.

Vexat, guvernatorul BNR cere explicaţii şi i se răspunde senin că situaţia se datorează normelor bancare impuse de instituţia pe care o conduce chiar el. Înfuriat, Mugur Isărescu se duce glonţ la Nicolae Cinteză – şeful Direcţiei de Supraveghere din BNR, şi-l ia la întrebări legat de aceste norme aberante care nu permit investitorului român să acceadă la credite. Stupefiat, Cinteză se apără susţinând că normele respective sunt create de fiecare bancă în parte iar BNR nu face decât oficiul de a le valida.

Cu alte cuvinte, ei centrează, ei dau cu capul, noi stăm doar în tribune şi marcăm scorul. Atunci să ne mai mire situaţia în care a ajuns sistemul bancar românesc? Deşi suferă de un blocaj în zona creditării băncile nu fac nimic altceva decât să-şi alunge potenţialii clienţi solicitând vrafuri de hârtii şi elaborând scale de evaluare în care nici măcar guvernatorul BNR nu se poate încadra.

Mai mult, decizia BNR de reducere a dobânzii de referinţă a forţat băncile să-şi reducă, la rândul lor, dobânzile la depozite, alungând astfel şi puţinii bani pe care îi mai ţineau românii în bănci.

Dincolo de anecdotica întâmplării care l-a avut ca păţit pe însuşi guvernatorul BNR, trebuie să constatăm cu regret că există o fractură serioasă între ceea ce gândeşte BNR în privinţa sistemului bancar şi ceea ce fac în realitate băncile.

Din păcate, BNR are doar rol de supraveghere a acestuia şi nu poate interveni în modul în care bancherii se gândesc că ar putea face bani. Ceea ce poate face BNR este să gestioneze sistemul folosind pârghiile pe care le are la îndemână şi care sunt general valabile în întreaga lume (ne referim aici la politici monetare şi de reglementare). Numai că cei peste 20 de ani scurşi de la evenimentele din decembrie ’89 au transformat sistemul bancar într-o uriaşă filială a sistemului bancar internaţional (în special cel din Austria), care trebuie să “joace” aşa după cum îi cântă “patronul”. Şi cum acest patron nu este statul român, cei care au de suferit sunt clienţii români.

Mai mult, criza traversată de întreaga lume a afectat în special sistemul bancar astfel încât după ce (imediat după achiziţionare) băncile româneşti au fost motorul profiturilor pentru marile bănci internaţionale, acum filialele româneşti se pot împărţi în două categorii:

–    bănci pubelă, în care au fost “vărsate” toate activele toxice existente în bilanţurile băncilor mamă

–    bănci pe cale de dispariţie, care după ce au fost stoarse de orice profit sunt scoase la mezat pentru sume derizorii.

Nu am dori să dăm nume pentru a nu putea fi acuzaţi că manipulăm populaţia care ar putea crede că banii ei nu sunt în siguranţă în seifurile băncilor, dar dorim să subliniem, încă odată, că politicile aplicate de băncile româneşti în domeniul creditării ridică mari semne de întrebare. Nimic de spus, după ce în perioada de boom a creditării, când oricine putea împrumuta bani doar dacă avea un buletin în buzunar şi depunea o garanţie minimală (care de multe ori s-a dovedit supraevaluată sau inexistentă), acum băncile suflă şi în iaurtul normelor de creditare care, datorită lor, au devenit pur şi simplu absurde.

Chiar dacă majoritatea românilor s-au lecuit de a mai apela la ajutorul băncilor, mai există şi cei care gestionează afaceri – mai mari sau mai mici – şi care au nevoie de sprijinul sistemului bancar pentru ca acestea să poată funcţiona.

Însă, aşa cum a aflat pe propria piele guvernatorul BNR, şansele că respectivii întreprinzători să se bazeze pe ajutorul bancherilor români sunt minimale. Să vedem acum, după ce a constat cât de acri sunt strugurii creditării, ce măsuri va lua guvernatorul BNR, Mugur Isărescu (în afara celor pur declarative). Dănuţ Dudu