Expoziţie dedicată comunismului la Muzeul de Artă din Satu Mare

Asculta acest articol

Expoziţia dedicată regimului comunist din România deschisă la Muzeul de Artă Satu Mare ne-a părut cam sărăcăcioasă, improvizată şi cu mare accent pe latura spectaculoasă.

Astfel, de la intrare, vizitatorii (câteva zeci) erau întâmpinaţi de o ambianţă muzicală menită să rememoreze atmosfera specifică “epocii de aur”, cum se spunea atunci . Se difuzau cântece precum “Internaţionala” şi “Partidul, Ceauşescu, România”, un fel de muzică sacră a regimului totalitar.

Despre exponate

Încă de la intrarea în sală, privirea vizitatorului nu putea ocoli tablourile mari ale cuplului dictatorial. Alte două exponate emblematice, în fapt stâlpii regimului totalitar, erau prezentate sub forma unor manechine purtând uniforme de ofiţeri de miliţie şi de securitate. În rest, se pot vedea „opirili” tovarăşului, în primul rând acel catastif imens intitulat „Omagiu”, apoi colegeri de cuvântări de la felurite evenimente din epocă. Într-un colţ al sălii se poate vedea fotoliul pe care era aşezată Maria Bradea, ultimul prim secretar de partid comunist al judeţului. Altfel, foarte puţine poze cu ştabii care au condus judeţul ani la rând: Iosif Uglar, Ioan Diţ, Vasile Gâta, Elena Grumeza. Alte exponate constau în telefonul tovarăşului Iosif Uglar, stema PCR, steaguri ale perioadei, ziare, lucrări omagiale, insigne, tablouri, buletine de vot din 1946, o trompetă pionierească,+ un steag cu inscripţie ”Tot înainte” şi alte obiecte ce îşi găsesc corespondentul în perioada regimului comunist. O altă curiozitate a expoziţiei au constituit-o cele trei Dacii din faţa muzeului.

Discursuri

Prezentarea expoziţiei i-a revenit lui Felician Pop, director interimar al Muzeului Judeţean, care a accentuat rolul educativ al expoziţiei, acela de a ne cunoaşte istoria, cu bune şi cu rele.

În schimb, unul dintre vorbitori – Adrian Ştef, pre;edintele Consiliului Județean – era în acele vremuri prea tânăr ca să înţeleagă esenţa regimului totalitar (era doar pionier şi era mândru de această calitate). La rândul său, Robert Laszlo, directorul Centrului Județean de Promovare a Culturii Tradiționale, se născuse abia în 1991 (remarcă generatoare de haz în rândul celor prezenţi). Doar Ludovic Gyure Rotariuc, directorul Casei de Cultură a relatat fapte concrete din experienţa sa ca arhitect angajat la Gospodăria de partid.

Ce nu s-a spus

 Vorbitorii au redat în treacăt modul în care se obţinea un apartament, dar au omis industrializarea ca factor de modernizare a unei societăţi formată în proporţie de 75% din ţărani. Tot industrializarea a fost factorul care a dus la urbanizare şi la construcţia masivă de blocuri de apartamente, la preţuri relativ accesibile populaţiei.

De asemenea, nu au fost semnalate principalele minusuri ale regimului: lipsa libertăţii de exprimare şi de asociere, restrângerea severă a accesului la informaţie, teama generalizată de instrumentele opresive ale regimului pentru cei ce îndrăzneau să aibă o altă opinie decât cea oficială (adică cei care se abăteau de la linia partidului, cum se spunea atunci), înregimentarea forţată a populaţiei în cadrul sistemului, cultul deşănţat al personalităţii dictatorului şi a soţiei sale.

Ce să mai spunem de perioada de început, între 1946 şi 1964, când politicienii din vechiul regim şi intelectualii care nu au aderat la sistem au fost pur şi simplu suprimaţi fizic, precum şi deposedarea de proprietăţi a celor înstăriţi.

Un cunoscător al acelei perioade istorice poate percepe şi în zilele noastre urme adânci imprimate în mentalitatea societăţii româneşti de un regim care i-a recompensat din plin pe cei slugarnici şi i-a îngenunchiat fără milă pe cei demni.