Secţia română a Teatrului de Nord invită sătmărenii duminică 13 ianuarie 2013, ora 19.00, în Sala Mare, la spectacolul cu “Năpasta” de Ion Luca Caragiale, în regia lui Gelu Badea, asistat de Marius Costache, decorul fiind amenajat de Cristian Gătina. Distribuţia: Anca – Dana Moisuc; Dragomir – Ciprian Vultur; Gheorghe – Vlad Mureşan; Ion – Valeriu Doran.
După şase ani, în care timp crease comedii, Caragiale şi-a scris prima şi singura sa dramă. Structura clasică a operei lui Caragiale capătă în “Năpasta” o expresie de o monumentală claritate. Tragismul sobru al acestei drame ne dezvăluie coloanele unei construcţii în care pasiunile se supun ferm principiilor morale imanente. Simplă şi intensă, “Năpasta” este o dramă psihologică, o poveste cu final moralizator în care personajul principal este ideea de dreptate.
Pentru acest spectacol va fi valabil abonamentul “Vasile Savinescu”.
Fii primul care comentează