Ne-a parasit un Sfant! (2)

Asculta acest articol

Langa incapatorul raft de biblioteca beletristica incredintat posteritatii, Inalt Prea Sfintia Sa lasa in urma o impresionanta lista de tema bisericeasca. Piesa de mare frumusete, briliant stralucind peste inaltimi precum Crucea de pe Caraiman, ramane Biblia, publicata in 2001. A trudit indelungat pentru a ne-o face inteleasa in cel mai curgator si plin de parfum grai romanesc. Evocam acel covor inflorat pe care il asociez unui imens ecran intesat de reprezentari. Multe, cum vedem, adevarate daruri si haruri dumnezeiesti. Dar n-am vedea decat florile rasarite in pajistea parinteasca daca nu am lua seama si la petalele atinse de otrava si risipite viclean si neiertator in calea celui ce il evocam. Acest om croit sa mute muntii din loc s-a vazut trimis la ocna si pus sa marunteasca piatra cu apa pana la piept in subteran. Era la varsta facuta pentru fixarea in rame de diamant a viselor. El era condamnat la 25 de ani de munca silnica!  Hazardul dorise sa-l puna la cazne si mai de tanar> prima arestare se produsese cu mult timp inainte. Te intrebi cum a reusit sa reziste la toate cate i-au stat in cale? Raspunsuri gasim in admirabilul volum de Memorii. Citind, ai in fata ochilor un trup voinic adunat in el in fata Celui de Sus, caruia tine sa-i marturiseasca toate prin cate a trecut. Vreme de mai multi ani parintele Anania s-a aflat in America, in serviciul Arhiepiscopiei Ortodoxe Misionare de dincolo de Ocean. Imi spunea un prieten care l-a vizitat la Catedrala Sfanta Treime din Detroit si mai apoi chiar in locuinta din complexul parohial. Arhimandritul Bartolomeu lucra alaturi de arhiepiscopul Victorin, sosit aici dupa perioada de la Sfantul Mormant. Doua detalii l-au retinut pe acest prieten al meu. In dormitorul de tot modest al arhimandritului, incadrat si secretar eparhial si consilier cultural, patul sta acoperit peste zi de o velinta olteneasca. “Este lucrata de mama mea si a facut parte din zestrea ei de nunta. Sora mi-a dat-o mie si o am aici sub priviri” se marturisea. La capul patului, sprijinita de perete, in colt, o nuia de salcie, prelunga, avea agatata in partea de sus o punguta de stofa. “Este o mana de pamant din ograda casei parintesti”, spune ca pentru sine, cu glas stins, gazda. Auzind aceste amanunte, ma simt la locul meu rostind in incheierea acestor fraze de aducere aminte spusele celui trecut in lumea de dincolo< “Niciodata nu m-am impacat cu gandul ca trupul meu s-ar putea odihni in alt pamant decat cel romanesc, singurul care tine de cald”.

Insotind cu gandul pe acest roman traitor intru iubire de Dumnezeu, tara si neam, patriot in cuget si simtire, am sa va rog sa-mi ascultati cuvintele din urma< DUMNEZEU SA-L ODIHNEASCA IIN PACE!

Nicolae Bud