Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Negocierile prentru privatizarea CFR Marfă continuă. GFR pune condiții

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Relu Fenechiu nu știe cât va dura procedura
Relu Fenechiu nu știe cât va dura procedura

Oferta financiară depusă de Grup Feroviar Român pentru CFR Marfă este mai mare de 180 de milioane de euro, însă conţine o serie de condiţii, la care va trebui să se renunţe, în caz contrar ofertantul rămas în cursă va fi descalificat, a declarat, joi, ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu.

“Astăzi a avut loc ultima etapă a procesului de privatizare a CFR Marfă. Astăzi s-au deschis ofertele tehnică şi financiară. Oferta tehnică a companiei a fost corectă şi compania GFR a fost declarată calificată. Oferta financiară conţine nişte condiţii. Acum suntem în negocierea acestor condiţii. Dacă vom ajunge la o finalizare a acestei negocieri, astfel încât oferta financiară să nu aibă niciun fel de condiţii, vom finaliza procedura. Dacă nu se va întâmpla acest lucru, va fi descalificat ofertantul rămas în cursă”, a precizat ministrul.

Fenechiu a explicat că suma oferită de GFR depăşeşte 180 de milioane de euro, acesta fiind motivul pentru care încă se mai poartă negocieri.

“Oferta este mai mare de 180 de milioane de euro. Este motivul pentru care suntem încă în negocieri. În ceea ce priveşte condiţiile cerute, atât timp cât se va renunţa la ele, putem să mergem mai departe. Dacă nu, nu vom merge mai departe, pentru că mandatul Comisiei de privatizare este foarte clar: preţul trebuie să fie peste 180 de milioane de euro şi fără niciun fel de condiţie”, a adăugat Fenechiu.

Acesta nu a putut să spună cât vor dura negocierile, subliniind că este disponibil, împreună cu consultanţii.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns