Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Negreşti Oaş: bărbat rătăcit, găsit de salvamontişti la Vama

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

 
Zi de duminică, 25 aprilie, încărcată pentru Serviciul Public Judeţean Salvamont Satu Mare, începută cu o solicitare SNUAU 112 , în vederea iniţierii unei acţiuni de căutare a unei persoane cu probleme de sănătate, dispărute în cursul nopţii de la domiciliul situat în oraşul Negreşti Oaş, se arată pe pagina de Facebook a SPJ Salvamont SM.
Bărbatul fusese văzut în casă la lăsarea nopţii în jurul orei 22 , dar dimineaţă la ora 7, aparţinătorii au constatat ca acesta plecase de la domiciliu. După căteva căutări sumare în gospodărie şi în jurul acesteia s-a făcut apel la autorităţi, astfel lucrătorii Poliţiei oraşului Negreşti Oaş au trecut la patrularea pe străzile adiacente locuinţei victimei, iar salvamontiştii SPJS grupaţi în patru echipe cu sprijinul a câtorva localnici inimoşi au intrat în teren, controlând albia râului Talna Mare, incinta carierei Cornet, gospodăriile risipite şi extravilanul dintre UAT Negreşti Oaş si UAT Vama.
După cca trei ore de la alarmarea SNUAU 112, bărbatul a fost găsit dezorientat la marginea unei livezi, petrecuse noaptea sub cerul liber şi se găsea în hipotermie grad 1. A fost transportat la domciliu, de acolo la un centru medical şi se află în afara oricărui pericol.
Chiar dacă temperaturile pe timp de zi sunt rezonabile, ceea ce duce la adoptarea unei îmbrăcăminţi sumare, petrecerea cu acelasi echipament a unei nopţi sub cerul liber, căzut la pământ, în contact direct cu solul rece, poate induce o stare de hipotermie severă şi chiar la deces. În cazul dispariţiilor de persoane sau a persoanelor rătăcite, SPJ Salvamont atrage atenţia asupra informării căt mai rapide a autorităţilor competente, timpul fiind un factor decisiv pentru reuşita acestor tipuri de intervenţii!

***

Pentru ca tabloul zilei să fie complet, după finalizarea cu succes a intervenţiei, o parte din membri formaţiei au intrat la reabilitarea traseelor turistice iar cealaltă la pregătire profesională. Trebuie menţionată şi activitatea colegilor atestaţi din formaţia Satu Mare care sâmbătă au asigurat buna desfăşurare a unei drumeţii organizate pe traseul Batarci-Ghiboacele-Piatra Măgurii pentru cca 180 participanţi, împătimiţi ai muntelui.
Aducem mulţumiri Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, Poliţiei Române, ISU„ Someş”Satu Mare, Consiliului Judeţean Satu Mare, concetăţenilor care ne-au venit în sprijin şi evident salvamontiştilor Serviciului Public Judeţean Salvamont SM, transmite Alex. Costin – SPJ Salvamont SM.
Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns