Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Negreşti-Oaş: 300 de persoane au sărbătorit Ziua Armatei

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
O parte dintre cei prezenţi s-au fotografiat la sfârşitul manifestărilor
O parte dintre cei prezenţi s-au fotografiat la sfârşitul manifestărilor

La eveniment au participat aproximativ 300 de persoane

    Ziua Armatei Române a fost sărbătorită miercuri la Negreşti Oaş, în prezenţa a circa 300 de persoane.
    La eveniment au participat deputatul Gheorghe Ciocan, primarul oraşului Negreşti Oaş, Aurelia Fedorca, viceprimarul oraşului Negreşti Oaş, Ioan Cicio, fostul primar al oraşului Negreşti Oaş, Nicolae Bura, consilieri locali şi reprezentanţi ai instituţiilor publice deconcentrate.

După intonarea mai multor cântece ostăşeşti, respectiv a Imnului de Stat al României, s-a trecut la ceremonialul depunerii de coroane. Astfel, şi-au adus un omagiu Primăria şi Consiliul Local Negreşti Oaş, Uniunea Social-Democrată, Alianţa România-Dreaptă, Partidul Poporului Dan Diaconescu, Spitalul Orăşenesc Negreşti Oaş, Casa Orăşenească de Cultură Negreşti Oaş şi structuri subordonate Ministerului Administraţiei şi Internelor.

În continuarea evenimentelor a avut loc un Te Deum în memoria ostaşilor români căzuţi pe câmpul de luptă pentru eliberarea patriei. Ceremonialul religios a fost oficiat de un sobor de preoţi ortodocşi, greco-catolici şi romano-catolici, după care a urmat un scurt moment artistic susţinut de către elevii Casei Orăşeneşti de Cultură Negreşti Oaş, respectiv cei ai Ansamblului Sânzienele din Negreşti Oaş, condus de către binecunoscuta interpretă de muzică populară Maria Tripon.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Sigla Informatia Zilei

Asculta acest articol