Nelson Mandela, un simbol al renaşterii prin iertare

Asculta acest articol

Moartea lui Nelson Mandela nu a fost o surpriză, el fiind de mult timp bolnav şi având o vârstă venerabilă. A fost însă un prilej binevenit de a ne aminti povestea unui om care s-a transformat dintr-un revoluţionar aprig într-un lider care, prin exemplul personal al iertării, a reuşit să facă din Africa de Sud o ţară renăscută şi respectată. Sunt puţini oamenii de stat ajunşi la statura de simbol naţional, ca şi oamenii, de orice fel, a căror plecare dintre cei vii lasă în urmă un sentiment de bucurie sobră şi nobilă, urmare a unei vieţi pe deplin împlinite întru bună rodire. “Tata Mandela”, cum îi spuneau cu drag compatrioţii, a izbutit să treacă în zona mitului încă în viaţă fiind.

Icoana mondială a reconcilierii

Fostul preşedinte sud-african Nelson Mandela, stins din viaţă la vârsta de 95 de ani, a fost rând pe rând un militant antiapartheid înverşunat, deţinutul politic cel mai celebru din lume şi primul preşedinte de culoare al Africii de Sud. Lider al luptei persoanelor de culoare împotriva regimului rasist care se străduia să instituţionalizeze segregaţia în Africa de Sud, Mandela, în vârstă de 94 de ani, a petrecut 27 de ani în detenţie, în perioada 1964-1990. Din spatele gratiilor, el a devenit simbolul oprimării poporului său, în timp ce lumea întreagă manifesta şi organiza concerte pentru a fi eliberat. Însă, chiar înainte să fie eliberat, el a învăţat să-şi înţeleagă adversarii – cunoscându-le limba, afrikaans, şi poezia – să-i ierte şi să lucreze cu ei. Aceasta îi va aduce Premiul Nobel pentru Pace în 1993, împărţit cu ultimul preşedinte al regimului de apartheid, Frederik De Klerk. Arhiepiscopul Desmond Tutu, o altă figură a luptei antiapartheid distinsă cu Premiul Nobel pentru Pace, l-a calificat drept “icoana mondială a reconcilierii” care a reuşit să facă din ţara sa o democraţie multirasială şi relativ stabilă. Sub culorile Congresului Naţional African (NAC), Mandela a fost primul preşedinte al noii “naţiuni curcubeu”, în perioada 1994-1999. Nelson Rolihlahla Mandela s-a născut la 18 iulie 1918 în satul Mvezo, în Transkei (sud-est), în clanul regal Thembu al etniei xhosa. Ulterior, el s-a mutat în satul vecin Qunu, unde a petrecut, conform spuselor sale, “anii cei mai fericiţi” – o copilărie liberă la ţară probabil idealizată -, după care a primit o bună educaţie. În timp ce învăţătorul său l-a numit Nelson, tatăl său îl striga Rolihlahla (“cel care creează probleme”, în xhosa). Mandela s-a manifestat foarte devreme ca un spirit rebel. În timpul studenţiei, el a fost exmatriculat de la Universitatea Fort Hare (sud) din cauza un conflict cu privire la alegerea reprezentanţilor studenţilor. Înainte de exmatriculare, a fugit din familie, la vârsta de 22 de ani, pentru a scăpa de o căsătorie aranjată. Sosit la Johannesburg, tânărul impetuos ia atitudine împotriva segregaţiei faţă de persoanele de culoare. El se întâlneşte cu Walter Sisulu, care îi devine mentor şi un prieten apropiat, şi intră prin intermdiul său în ANC.

Mare iubitor de femei şi boxer în timpul liber, el îndeplineşte, pe atunci, munci diverse şi studiază pentru a deveni avocat. Împreună cu Oliver Tambo şi alţi lupi tineri, Mandela fondează Liga de Tineret a ANC şi preia rapid conducerea unui partid considerat prea slab în faţa unui regim care a instituţionalizat apartheidul în 1948. După interzicerea ANC în 1960, Nelson Mandela, arestat în numeroase rânduri, trece în clandestinitate, prezidând crearea unei aripe armate a ANC. Arestat din nou în 1962, el a fost condamnat la închisoare pe viaţă doi ani mai târziu. În timpul procesului, Mandela pronunţă o pledoarie sub forma unei profesiuni de credinţă. “Eu am luptat împotriva dominaţiei albilor şi am luptat împotriva dominaţiei negrilor. Idealul meu cel mai scump a fost cel al unei societăţi libere şi democratice în care toţi să trăiască în armonie cu şanse egale. Sper să trăiesc suficient de mult pentru a-l atinge. Însă, dacă este necesar, este un ideal pentru care sunt pregătit să mor”, a spus el. El a petrecut 18 din cei 27 de ani de închisoare pe Robben Island, o insulă mică din largul oraşului Cape Town. Regimul sever de detenţie la care a fost supus s-a relaxat în ultimii ani, atunci când a stabilit contacte secrete cu regimul de apartheid din ce în ce mai asediat.

În cele din urmă, “deţinutul 46664” a fost eliberat la 11 februarie 1990. Fotografia de la ieşirea din închisoare, alături de soţia sa Winnie, muza rezistenţei faţă de regim, face înconjurul lumii. Africa de Sud se apropie de un război civil, dar adeversarii de ieri reuşesc să se înţeleagă şi organizează alegeri democratice la 27 aprilie 1994. Ele sunt câştigate detaşat de ANC. Adulat de către persoanele de culoare, câştigând puţin câte puţin afecţiunea albilor uimiţi de lipsa dorinţei de răzbunare, preşedintele a devenit pentru o naţiune întreagă “Madiba”, numele său de clan şi apelativ afectuos. În 1998, în ziua împlinirii vârstei de 80 de ani, el s-a căsătorit pentru a treia oară cu Graça Machel, văduva fostului preşedinte mozambican Samora Machel.

Mandela s-a retras din activitatea politică în 1999, urmând să-şi împartă timpul între Johannesburg şi Qunu. De câteva ori a fost internat la spital pentru a fi tratat, mai ales de o infecţie pulmonară, cauzată probabil de tuberculoza contractată în închisoare. Mandela, care nu a mai apărut în public din 2010, a devenit un fel de erou mitic, de neatins, invocat atât de putere, cât şi de opoziţie, zâmbindu-le în fiecare zi tuturor compatrioţilor de pe bancnote. Problemele evident că nu au dispărut din ţară, dar spiritul de solidaritate imprimat de veneratul preşedinte se resimte de fiecare dată când se intonează imnul Africii de Sud, modificat, la iniţiativa lui Mandela, astfel încât să reprezinte toate etniile principale ale ţării: începe cu imnul de eliberare al populaţiei de culoare, “Nkosi sikelel ‘iAfrika” (Doamne, mântuieşte Africa), în trei limbi indigene (xhosa, zulu şi sesotho), continuă cu o strofă din vechiul imn în Afrikaans, limbă vorbită de populaţia albă cu strămoşi olandezi, şi se încheie în engleză, tot pe melodia vechiului imn, cu următoarele cuvinte: “Sounds the call to come together, and united we shall stand, let us live and strive for freedom in South Africa, our land!” (Sună chemarea de a fi împreună, şi uniţi vom sta, să trăim şi să ne străduim spre libertate în ţara noastră, Africa de Sud!). “Este atât de uşor să dezmembrezi şi să distrugi. Eroii sunt cei care aduc pacea şi construiesc totul la loc”, scria Mandela în autobiografia sa, “Lungul drum spre libertate. El a mai spus: “Nu stă în obiceiul meu să folosesc vorbele la întâmplare. În 27 de ani de închisoare, ne-au pedepsit cât au putut> utilizarea tăcerii şi solitudinii ne-a făcut să înţelegem cât de importante sunt cuvintele şi ce impact are un discurs sincer asupra modului în care oamenii trăiesc şi mor”. După o ceremonie publică grandioasă la care sunt aşteptaţi toţi notabilii lumii, înmormântarea propriu-zisă se va desfăşura după tradiţiile tribale xhosa, în cadru restrâns, săptămâna viitoare. Detaliile exacte sunt ţinute într-un secret strict de autorităţile sud-africane.