Preşedintele PC, Daniel Constantin, a declarat, luni, că o eventuală cooptare a UDMR la guvernare ar stârni reacţii nefavorabile din partea electoratului, iar la nivelul conducerii partidului nu s-a luat în calcul varianta unei guvernări comune cu formaţiunea maghiară.
“În discuţia BP nu s-a luat în calcul intrarea UDMR la Guvernare (…). A face parte din Guvern, asta e dincolo de o decizie politică a USL, este o decizie care aparţine şi prim-ministrului desemnat. În momentul de faţă va primi probabil propuneri de la toate partidele, dar decizia îi va aparţine”, a spus Daniel Constantin, citat de Mediafax. El a lasat sa se inteleaga, ca dupa PNL, ici PC nu prea vrea UDMR la guvernare.
Liderul PC a mai susţinut că o cooptare a UDMR la guvernare “în momentul de faţă ar stârni o reacţie nu tocmai potrivită – de fapt nu chiar potrivită – probabil potrivit, dar nu o reacţie favorabilă din partea electoratului şi trebuie să ţinem cont de această realitate”.
Conducerea PNL a decis că nu doreşte ca UDMR să participe la guvernare, a anunţat, luni, vicepreşedintele PNL Daniel Chiţoiu, care a spus că hotărârea a fost luată în urmă cu două zile.
“E o poziţie a PNL că nu dorim ca UDMR să facă parte. (…) Din punct de vedere al PNL, s-a luat o decizie în BPC încă de acum două zile că nu dorim ca UDMR să participe la guvernare”, a declarat Daniel Chiţoiu.
Fii primul care comentează