Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Nicolescu (Deloitte) susține că emisiile în cazul exploatărilor pe cărbune se pot capta

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Închiderea exploatărilor pe cărbune se află în dezbaterea europeană, dar există soluţii pentru ca acest cărbune să fie absolut neutru în raport cu mediul înconjurător, adică emisiile pot fi captate şi stocate, a declarat, miercuri, Răzvan Nicolescu, Energy&Resources Industry Leader, Deloitte Central Europe.

“(…) Cei care lucrăm în domeniul energetic ştim că există soluţii pentru ca acest cărbune să fie absolut neutru în raport cu mediul înconjurător, adică emisiile pot fi captate şi stocate. De ce trebuie neapărat să nu experimentăm şi să nu dăm o şansă acestor tehnologii şi deja să vorbim de închiderea exploatărilor înainte ca aceste tehnologii să aibă o şansă? Mi-aş dori ca România să nu facă o greşeală strategică. Evident că nu mai putem merge nici pe lemne, nici pe paie, nici pe biomasă, nici cu randamente de sub 10%, dar soluţia nu este să trecem doar la gaze, pentru că până la urmă fiind un combustibil de tranziţie, acesta poluează. Ar trebui să nu facem tranziţie la tranziţie, adică de la biomasă la gaz şi apoi de la gaz la energie electrică şi care, din punctul meu de vedere, este soluţia corectă”, a explicat Nicolescu citat de Agerpres.
Pe de altă parte, acesta a arătat că ambiţiile asumate de Uniunea Europeană, prin Pactul Ecologic European, sunt admirabile, dar nu suficiente fără un efort comun, la nivel global: “Sunt convins că ambiţiile asumate prin Pactul Ecologic European vor fi realizate şi Uniunea Europeană va avea leadership-ul la nivel mondial într-o problemă foarte gravă cu care se confruntă omenirea. Ce mă îngrijorează este faptul că efortul Uniunii Europene nu este suficient. Uniunea Europeană emite mai puţin de 10% din nivelul total de gaze care produc efecte de seră, deci fără chinezi, indieni şi americani într-un efort comun acest efort european va fi admirabil, dar nu se va solda cu rezultatele pe care ni le dorim şi anume să trăim într-o lume curată. Suntem o ţară care are, astăzi, 24% energie regenerabilă din mixul nostru energetic, adică suntem cu patru procente peste media UE. Suntem singura ţară din Europa Centrală şi de Est care îşi propune să crească procentul de energie regenerabilă la peste 30%. În comparaţie, colegii bulgari îşi propun 27% în 2030, polonezii şi ungurii undeva la 22%. România, la nivelul de emisii per capita, este mult, mult, mult sub media europeană. Suntem printre cei care contribuim ca Uniunea Europeană să fie mai curată”

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns