Deputatul Nini Săpunaru şi europarlamentarul Ramona Mănescu sunt cele două nominalizări pentru Ministerul Transporturilor care vor fi înaintate premierului Victor Ponta, în urma votului de duminică din BPN al PNL, a anunţat, duminică, preşedintele PNL Crin Antonescu.
Update: Candidatura Ramonei Mănescu e o propunere reuşită, declară Nini Săpunaru
Update: Dacă aceasta e opţiunea premierului o salut şi urez succes Ramonei Mănescu în fruntea Ministerului Transporturilor, declară Crin Antonescu
Premierul urmează să decidă pe cine va nominaliza pentru acest portofoliu urmând ca, ulterior, decizia să fie transmisă preşedintelui Traian Băsescu, pentru numire.
Majoritatea membrilor BPN al PNL au votat această variantă, împotrivă pronunţându-se 15 membri ai BPN, au precizat surse liberale. Şedinţa liberală a durat aproximativ trei ore.
Premierul Victor Ponta consideră că o nominalizare a Ramonei Mănescu pentru funcţia de ministru al Transporturilor reprezintă o variantă mai bună decât alte propuneri, la acest moment fiind aşteptată o decizie oficială a PNL, au declarat surse politice.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a fost întrebat, duminică, înainte de reuninea Biroului Politic Naţional, dacă sunt şanse ca europarlamentarul Ramona Mănescu să se afle pe lista cu propuneri pentru preluarea ministerului Transporturilor, el răspunzând: “Sunt şanse, sunt şanse”.
Vicepreşedintele Relu Fenechiu a declarat la Realitatea TV că este de părere că preşedintele Traian Băsescu nu se va opune numirii Ramonei Mănescu în fruntea Ministerului Transporturilor, adăugând că luni Transporturile vor avea un nou ministru.
Fii primul care comentează