Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Noii miniştri ai Cabinetului Cioloş au depus jurământul

Klaus Iohannis
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Klaus Iohannis
Klaus Iohannis

Cei patru noi miniştri din Cabinetul Cioloş au depus, joi, jurământul de credinţă, în faţa preşedintelui României, Klaus Iohannis. Ceremonia a avut loc la Palatul Cotroceni, de la ora 17,00.

UPDATE Aveţi domenii grele de păstorit. Vă doresc succes, le-a spus Iohannis noilor miniştri. După care le-a transmis câte un mesaj fiecăruia în parte.

Au depus jurământul pe rând: Mircea Dumitru – ministrul Educaţiei, Sorin Buşe ca ministru al Transporturilor, Maria Ligor – ministru delegat pentru românii de pretutindeni. Ceremonia a durat 7 minute.

La ceremonie au participat consilieri prezidenţiali, membrii Guvernului Cioloş. S-a remarcat absenţa preşedintelui Senatului Călin Popescu Tăriceanu.

Ceremonia a început cu intonarea imnului naţional.

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, joi, decretele privind numirea lui Mircea Dumitru ca ministru al Educaţiei, a lui Sorin Buşe ca ministru al Transporturilor şi a Mariei Ligor la Departamentul pentru relaţiile cu românii de pretutindeni. 

Şeful statului a semnat şi decretul privind numirea ca interimar la Ministerul Comunicaţiilor a lui Dragoş Tudorache – şeful Cancelariei premierului. 

De asemenea, şeful statului a semnat decretele privind revocarea lui Adrian Curaj din funcţia de ministru al Educaţiei, a lui Dan Costescu din funcţia de ministru al Transporturilor, a lui Dan Stoenescu din funcţia de ministru delegat pentru relaţiile cu românii de pretutindeni şi a lui Marius Bostan din funcţia de ministru al Comunicaţiilor.

Marţi, premierul Dacian Cioloş a dispus eliberarea din funcţie a ministrului Comunicaţiilor, ministrului Transporturilor, a ministrului pentru românii de pretutindeni şi ministrul Educaţiei.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns