Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Nouă doctoranzi cer retragerea doctoratelor

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Academia de Informaţii ”Mihai Viteazul” a anunţat că nouă absolvenţi ai Şcolii doctorale din cadrul instituţiei au cerut retragerea titlului de doctor, printre aceştia fiind, potrivit unor surse, foştii miniştri Radu Stroe şi Mihai Stănişoară dar şi Bogdan Licu, adjunct la Parchetul General.

“Pe parcursul analizei, Consiliul Ştiinţific a constatat faptul că un număr de nouă absolvenţi ai Şcolii doctorale din cadrul Academiei Naţionale de Informaţii “Mihai Viteazul” au renunţat la titlul de doctor, în baza Legii nr. 1/2011 cu modificările şi completările ulterioare, pe baza unor cereri de renunţare formulate în perioada 3 – 7 martie a.c. şi înregistrate la Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice în data de 10 martie a.c. În acest mod a fost anulat, prin efectul legii, obiectul evaluării punctuale a tezelor elaborate de către cei nouă absolvenţi ai Şcolii doctorale”, se arată într-un comunicat de presă al Academiei de Informaţii.

Noul ministru al Educaţiei, Mircea Dumitru, a confirmat existenţa cererilor de retragere a titlurilor de doctor în cazul celor nouă, precizând că în prezent nu pot fi retrase pe baza soliciărilor de renunţare, relatează Mediafax.

Potrivit unor surse, cei care au cerut retragerea titlului de doctori sunt: Radu Stroe, fost ministru de interne, Mihai Stănişoară, fost ministru al Apărării, Bogdan Licu, procurorul general adjunct al României, Daniel Moldoveanu, fostul consilier prezidenţial pe probleme de securitate, Romeo Raicu, fost şef al Comisiei parlamentare de control al SIE, Mihail Tudose, fost ministru al Economiei, Neculai Onţanu, fost primar al Sectorului 2, Adela Popescu, fosta secretară a lui Gabriel Oprea şi Loredana Radu, nepoata lui Gabriel Oprea.

Opt dintre ei l-au avut conducător de doctorat pe Gabriel Oprea, iar al nouălea, Mihai Tudose, fost ministru al Economiei în guvernul Ponta, pe generalul Constantin Onişor, fost director al Şcolii Doctorale a ANIMV până în septembrie 2015. (Onișor a fost schimbat din funcţie după apariţia în presă a mai multor acuzaţii de plagiat privind lucrări susţinute la Şcoala Doctorală a Academiei SRI.)

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns