Noua Lege a învăţământului

Până în prezent toate încercările de a reglementa funcţionarea sistemului de învăţământ au eşuat. Pe măsură ce au trecut anii, haosul din şcoli s-a accentuat, măsurile contradictorii s-au amplificat, dezorientarea profesorilor şi a elevilor a luat proporţii. Ceea ce era considerat, la un moment dat, ca fiind bine făcut, peste puţină vreme era modificat, ceea ce azi ştiau şcolile că trebuie să facă, a doua zi era contestat de superiorii sistemului de învăţământ. De-a lungul anilor de învăţământ a abundat schimbarea, apoi s-au schimbat  schimbările, şcoala a alunecat dintr-o schimbare în alta, ajungându-se ca astăzi să nu mai semene cu ceea ce era în urmă cu mai mulţi ani.
Roata ameţitoare a schimbărilor a fost rulată pe un fond tot mai precar. Cadrele didactice au sărăcit vizibil, puterea lor de cumpărare a scăzut şi nu numai din cauza crizei sau a unor fenomene financiar-economice, dar şi pentru că guvernanţii au decis să le scadă drastic veniturile. Şi acest lucru nu ar fi ultimul dintre cele triste şi deprimante: cu o foarfecă în mână, guvernul vrea să taie, să disponibilizeze o parte dintre ei. Sarcina pe care şi-au luat-o guvernanţii este ca 15.000 dintre profesori să fie scoşi de la catedră, cifră care aplicată, în opinia acestora, înseamnă scoaterea ţării din criză. Toate cele de mai sus, inclusiv dezbaterile pe noua Lege a învăţământului, se desfăşoară pe fondul scăderii an de an a bugetului învăţământului.
Şi totuşi, nimeni nu poate spune că nu este necesară o reglementare inspirată şi definitivă a procesului de învăţământ. Traian Băsescu doreşte ca o nouă Lege a învăţământului să intre cât mai repede în uz. Perioada de dezbatere a acesteia s-a micşorat, preşedintele şi premierul declarând că cei ce vor o prelungire a perioadei de ajustare au intenţia de a o bloca. Cei doi ştiu că o prelungire a dezbaterii unei noi legi, dezbatere prelungită rămâne. S-ar putea să fie o caracteristică a noastră, dacă vrem să omorâm o lege o lansăm într-o interminabilă dezbatere. Dacă printr-o minune dezbaterea este luată în serios, la capătul ei avem de-a face cu o nouă lege, care nu mai seamănă cu proiectul iniţial. Una dintre soluţiile cele mai eficiente este ca proiectul să intre în vigoare cât mai repede, bun sau rău, cum o fi, şi aceeasta pentru a avea la îndemână un instrument cu care să operăm.
Aceeastă goană va crea un nou haos şi peste câţiva ani, într-un legislativ următor, un alt preşedinte, un alt premier şi un alt ministru vor convoca o altă comisie, care va elabora un nou proiect de Lege a învăţământului.
Avem certitudinea că aşa va fi. De pildă, Andrei Marga – un bun ministru al învăţământului la vremea sa – socoteşte actualul proiect diletant. Dacă într-o bună zi îşi va recupera funcţia de ministru, cu siguranţă va declanşa o nouă campanie de alcătuire a unui nou proiect. Deocamdată, el întocmeşte o moţiune simplă, din care vom afla fără greş toate hibele proiectului Funeriu.
O Lege a învăţământului este deocamdată greu de pus pe picoare. Sunt în ţară o mulţime de politicieni, împărţiţi între ei în partide parlamentare, fiecare partid cu o altă opinie asupra viitorului învăţământului. Ce îi poate aduce pe aceştia la un consens? Interesul naţional? Dar cine fixează care este acest interes naţional? Traian Băsescu? Din acest punct dispar toate premisele unei unităţi de concepţie şi de acţiune.