Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Update: Numărul persoanelor care au trecut sâmbătă pe la Petea și Urziceni

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Update: Prefectura Satu Mare anunță că în perioada 27.03.2020, ora 07:15 – 28.03.2020, ora 19:15, la PTF Petea, pe sensul de intrare în țară s-au prezentat 227 persoane. Dintre acestea, 16 persoane (12 sătmăreni) au intrat în izolare la domiciliu și 2 persoane din Suceava au fost escortate la unul dintre centrele de carantină de pe raza județului de domiciliu.

Diferența reprezintă șoferi ai vehiculelor comerciale peste 2.4 tone care, potrivit Ordonanţei militare nr. 2/2020 privind măsurile de prevenire şi răspândire a COVID-19, nu se supun măsurilor de carantină sau izolare, dacă la prezentarea în punctul de trecere a frontierei nu manifestă simptomatologie asociată COVID-19. Parte dintre aceste vehicule comerciale efectuează curse lungi, astfel că la bordul vehiculului se află câte doi conducători auto.

La Urziceni, pe sensul de intrare în țară s-au prezentat 13 persoane, dintre care 5 sătmăreni. Toate persoanele au intrat în izolare la domiciliu.

Până la data de 28.03.2020, ora 19:15, din PTF Petea au fost escortate la centrele de carantină 678 persoane.

În judeţul Satu Mare, astăzi, 28 martie, se află în carantină 225 persoane, iar în autoizolare la domiciliu 3570 persoane.

În ultimele 24 de ore, echipajele mixte formate din poliţişti, jandarmi şi poliţişti locali au efectuat verificări pentru respectarea normelor legale impuse în contextul stării de urgenţă, cu privire la respectarea măsurilor de izolare la domiciliu de către persoanele faţă de care s-a dispus această măsură, fiind aplicate 235 de amenzi în valoare totală de 314.450 lei.

Dintre cele 2910 persoane aflate în autoizolare la domiciliu verificate de poliţişti, 3 au fost sancţionate contravenţional cu amenzi în valoare totală de 3500 de lei pentru nerespectarea măsurii de izolare la domiciliu.

De asemenea, personalul din cadrul structurilor de ordine şi siguranţă publică au aplicat 232 de sancţiuni contravenţionale persoanelor care nu au respectat prevederile art. 5 din Ordonanţa Militară nr. 2 din 21 martie 2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19, respectiv au părăsit nejustificat locuinţa şi nu au putut prezenta, la cererea personalului autorităţilor abilitate, legitimaţia de serviciu, adeverinţa eliberată de angajator sau o declaraţie pe propria răspundere, cu amenzi în valoare totală de 310.950 de lei.

În acelaşi timp, 126 de operatori economici din judeţ au fost verificaţi, ocazie cu care nu au fost identificate nereguli.

Sursa: Prefectura Satu Mare

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns