Asculta acest articolOmul asupra caruia s-au tras 12 gloante in noaptea de 17/18 ianuarie a venit in Baia Mare si impreuna cu asociatul sau, Mircea Maries, vor sa faca afaceri cu zgura de la Romplumb. Liviu Bamburic rupe tacerea
[slideshow id=5904]
Cunoscutul om de afaceri Liviu Bamburic s-a “mutat” in Baia Mare, in urma cu trei luni. Prezenta acestuia in municipiul de pe Sasar a fost pusa pe seama afacerilor pe care vrea sa le dezvolte in Maramures. La o prima vedere, pare un om deschis, sociabil, care intra usor in dialog si foarte prietenos. Doar este ardelean de-al nostru. Nascut in Medias.
Se imbraca simplu, dar sparge o gramada de bani
Liviu este un tip cu o vocea mai groasa, inchis la ten si de statura medie. Chiar daca are foarte multi bani, se imbraca simplu. Blugi, pulover si o scurta de stofa nu-i lipsesc din garderoga. Poate ca persoanele care nu il cunosc si-au format deja o impresie despre el< un om cu bani, arogant, dar in realitate este total opus.
E un om modest, o persoana placuta, iar daca ii ajungi la “inima” vorbeste foarte deschis. Ieri l-am intalnit intr-un restaurant din Baia Mare. Am stat in preajma lui pentru cateva minute. La o cafea. In timpul petrecut cu el am aflat ca venirea lui in Baia Mare nu este intamplatoare.A venit sa faca afaceri, si-a deschis o firma noua in domeniul exploatarilor miniere.
Am ramas putin socata, atunci cand Bamburic mi-a spus ca nu-i plac maramuresencele. Oare ce o fi avand cu ele? Sunt prea tupeiste? Storc banii, de pe oamenii de afaceri? Trag tepe? Ceva l-a deranjat.
Mi-a mai spus ca isi plateste angajatii cu un salariu lunar de 2.500 de lei si ca nu-i place sa-si bata joc de munca oamenilor. Lunar, plateste contributii la stat de peste 60.000 de lei.
In perioada petrecuta in Baia Mare, lumea l-a remarcat. Cu toate ca nu e pretentios la mancare, cheltuieste zilnic bani frumosi. Numai pentru cazare la hotel scoate din buzunar 280 lei/zi, iar la intalnirile de afaceri prefera sa achite nota pentru toata lumea.
Asa se face ca intr-un interval de doua saptamani a cheltuit 5.000 de lei, suma ce nu e mare pentru o persoana care “invarte” mii de euro in fiecare zi.
– In primul rand vreau sa imi spuneti cateva cuvinte despre dumneavoastra. Lumea va stie doar de la televizor. Cine sunteti de fapt?
– Sunt un om normal, am facut scoala si liceul militar, am trecut in rezerva prin demisie, in 1994, in Alba Iulia. M-am nascut in Medias. Am lucrat la Brigada de Graniceri in Constanta, unde am fost repartizat din scoala militara. Am fost un elev serios, chiar sef de promotie. Scoala mi-a placut foarte mult, in perioada respectiva se facea scoala, nu cum se face in ziua de astazi in unele institutii. Asta este parerea mea.
– Cand ati iesit din sistemul de aparare?
– In 1994, prin demisie.
– De ce?
– Am considerat ca doresc mai mult de la viata.
– Din punct de vedere financiar, nu?
– Nu numai din punct de vedere financiar, ci si din punct de vedere al implinirii mele personale, fiindca era o cale inchisa, faptul sa raman capitan, intr-un sistem care efectiv ma facea sa ma duc dimineata la serviciu la ora 4, sa vin sa citesc ziarele sau chiar daca multi dintre sefii mei la vremea respectiva nu au fost de acord pentru ca eram bine pregatit. Am crezut ca pot face mai mult si sa imi demonstrez mie, bineinteles, si din punct de vedere financiar, pentru familia care o aveam la vremea respectiva. Asa am considerat, probabil ca multi alti colegi de ai mei, si nu imi pare deloc rau.
Prima afacere, export de cherestea in China
– Cu ce ati inceput?
– Prima data export de materiale, mai exact cherestea, in China. Asta a fost prima afacere. Bine, am avut mai multe afaceri, in mai multe domenii.
– Mai exact, cum ati inceput?
– Export, cumparam din diferite zone ale tarii si exportam. In general in tarile arabe, dar si in Uniunea Europeana.
– Ati dezvoltat ceva in paralel sau ati facut doar asta cativa ani?
– Am inceput mai multe afaceri. O mare parte restaurante, baruri, dar ma axam mult pe export.
– Ce ati exportat?
– Produse alimentare.
– Unde? Mai mult spre tarile arabe?
– Produsele alimentare in general spre Italia, Germania. Am exportat busteni de fag, pe vremea respectiva aveam cea mai mare vechime. Eram cel mai mare exportator. Va dati seama, a fost o varietate de afaceri. In general am cautat sa gasesc afaceri care sa fie viabile.
– Mi se pare important faptul ca Romania a pierdut si continua sa piarda piete traditionale de transport.
– De ce se intampla lucrul acesta? In primul rand, eu consider ca Romania a gresit din punct de vedere economic. Imi aduc aminte de un client de-al meu, italian, prin anii ‘95-‘96, era mai tanar si lipsit de experienta. M-am intalnit cu el, cautam sa ii explic faptul ca muncitorii nostri sunt foarte buni si mi-a replicat foarte simplu< “Nu puteti veni dupa 2, 3 sau 5 ani sa va comparati cu noi, care avem vechime 50-60 de ani. Niciodata”. De altfel, am constatat ca, la ora actuala, chiar cu ceea ce este in Baia Mare, noi traim un adevarat paradox. Daca acum 10-15 ani in Romania erau foarte multi oameni specialisti, s-au pregatit bine, la ora asta nu prea mai sunt. Si eu vad peste 5-10 ani pentru diferite probleme tehnice, va trebui sa aducem echipe din strainatate. Absolventi de politehnica sunt foarte putini, nu mai prea sunt adevarati oameni profesionisti.
– Sa reluam afacerile. In ce domenii ati mai activat? Cate firme aveati, de exemplu, la un moment dat?
– Nu pot sa va spun exact. Aveam mai multe.
– De ordinul zecilor?
– Nu, nu pot sa va dau detalii.
– Cand ati inceput sa faceti sume importante de bani?
– Din 1996.
“Bani adevarati inseamna si un leu”
– Dar ce inseamna bani adevarati? Cat, cum, de unde pleaca?
– Bani adevarati, pentru mine, inseamna si un leu. La multi le-am pus intrebarea daca vad 5 bani pe jos se apleaca? Multi au spus da, multi au spus nu, iar cei care au spus “da” inseamna ca pretuiesc banul. Bani adevarati? Nu stiu. Nu cred ca exista sintagma de bani adevarati, depinde de fiecare. In momentul in care muncesti pentru bani, te chinuiesti, si un leu este ban adevarat. Asta este opinia mea.
– In momentul in care incepi sa derulezi atatia bani, automat intri in contact si cu lumea politica, nu?
– Da, eu sunt membru PNL, dar nu am implicatii politice. Consider ca cine e politician sa faca politica. Normal ca noi, oamenii de afaceri, ne lovim un pic de aceste lucruri.
– Dar, in Romania, mediul de afaceri este influentat de politic si de contacte cu oameni politici?
– Este un lucru foarte rau, si poate asta din cauza ca economia nu merge atata timp cat exista influenta politica. Adica de ce eu, care sunt membru PNL si am nevoie de o autorizatie, sa nu obtin pentru ca la conducere este PDL, alta culoare politica. In tarile civilizate asa ceva nu exista. Oamenii de afaceri se ocupa de afaceri, iar politicienii de politica. Intr-adevar, mediul politic afecteaza mult, dar oamenii de afaceri, daca ar fi mai organizati, ar putea sa influenteze politicul.
– Ati beneficiat vreodata de sprijin politic in afacerile dumneavoastra?
– Nu. Nu fac afaceri cu statul, nu am avut si nici nu vreau sa am. Sau faptul ca am cumparat terenuri imobiliare nu stiu daca pot fi considerate afaceri cu statul.
“Au vrut sa ma omoare ca sa-mi ia statiunea”
– Acum afacerile dumneavoastra sunt imobiliarele?
– Au fost. Eu am vrut sa fac o statiune turistica, ceva mai deosebit pentru Romania, care ar fi adus investitii foarte mari din strainatate. Investitii care ar fi ramas in Romania, fiindca investitorii straini daca vin si investesc in imobiliare nu iau dupa aceea cladirea sau terenul cu ei in Germania sau in alte tari. Eu am vrut sa creez si in continuare sper sa realizez acel proiect.
– Dar unde vreti sa faceti statiunea?
– In Constanta. O statiune la malul marii. Am niste parteneri foarte puternici, firme foarte serioase. Va dati seama ca multe date sunt confidentiale si nu le pot divulga.
– Ati abandonat proiectul sau acesta este inca in picioare?
– Proiectul este un master-plan, care se poate vedea si pe Internet.
– Si unde doriti sa il plasati?
– In zona Corbu. De ce? Pentru ca noi nu stim sa ne vindem. Noi am putea face acolo, tinand cont de pozitia Romaniei, un adevarat paradis. Suntem in UE, avem Delta Dunarii, dar nu stim sa exploatam tot ceea ce avem.
– Povestiti episodul care v-a adus in atentia opiniei publice. Ce s-a intamplat de fapt acolo?
– In momentul in care s-a vazut ca incepe sa prinda contur acest proiect si s-a vazut ca a aparut primul investitor cu un potential foarte mare, in momentul in care s-a realizat o vanzare de zece milioane de euro, s-a inteles ca e posibil sa se faca ceva. O anumita persoana, care inainte lucra efectiv pentru mine, a gasit persoane, impreuna cu altele, dar poate capul firelor este in alta parte… Insa nu pot sa fac afirmatii gratuite. Au vrut sa ma omoare ca sa-mi ia statiunea.
– Seful era in alta parte?
– Da, banuiala mea este ca seful firului nu este la cei care au fost condamnati la inchisoare. Este un “cap” suspus, fiindca nu cred ca isi putea permite decat cineva cu foarte multa putere sa comande un comando, un asasinat.
– Banuiti din ce mediu vine? Mediul de afaceri sau cel politic?
– Chiar daca as sti nu v-as putea spune. In primul rand pentru ca nu am dovezi. Baiatul care scrie in rechizitoriu ca ar fi comandat… e un baiat simplu. Un taran.
– Practic, cum s-a intamplat?
– Ma duceam la prietena mea acasa.
Atunci eu stateam intr-un loc si ea in altul. M-am dat jos din masina si la 8-10 metri o persoana in partea dreapta, ce avea un pulover pana la nas si un fes pe cap, a ridicat mana si am vazut doar doua sclipiri la gura tevii si dupa aceea am simtit o fierbinteala.
– Avea amortizor?
– Nu stiu. Adica nu cred. S-a auzit doar foarte putin… Si in momentul acela ma gandeam ce sa fac. Sa fug? Dar am vazut ca nu e sigur pe el. Cande m-am apropiat de el, voiam sa-l sperii. Daca era un ucigas profesionist, era sigur pe el. Venea la un metru, un metru jumate. Si tragea… Atunci s-a retras putin, tragea. Apoi iar am simtit o fierbinteala, undeva aici… (arata coapsa dreapta). Am intrat in scara si am cazut. Am scos telefonul si ma gandeam< nu am dusmani, nu am pistol… probabil daca as fi avut pistol, finalul era altul. Si cand am vrut sa urc scarile m-au lasat picioarele, nu am mai putut. Am cazut. El a disparut pentru cateva secunde. Si cand a vazut ca am telefonul in mana, s-a intors. Eu – cazut jos, el – in picioare. Cam la un metru, un metru jumatate de mine. Norocul meu, sau nu stiu, inspiratia, sau mana lui Dumnezeu, de fiecare data cand ridica mana sa traga ma feream. Atat cat puteam.
– Cum vi-l amintiti?
– Am declarat si la proces. Ochii aia nu o sa-i uit niciodata. Sunt imagini pe care nu poti sa le uiti. Chiar daca avea fata acoperita… Ochii nu pot sa-i uit. Ultimul… a vrut chiar in cap sa mi-l dea. Si efectiv am vazut cum imi tinteste capul. A golit toate cele 12 cartuse. Opt m-au nimerit. Am inchis ochii. A crezut ca am murit. A plecat. Am chemat Politia, Salvarea si trei bodyguarzi de la clubul meu din Constanta.
– Dumneavoastra? Erati in stare?
– Da. Dupa primele 4 cartuse am cazut. Apoi a mai tras 8 spre mine. Dar tot miscandu-ma, a mai ratat. Eu eram jos. El in picioare. M-a lovit aici, aici, aici… (pune degetul pe urmele cartuselor< pe gat, pe spate, pe burta, pe picior). El voia tot timpul sa ma nimereasca in cap. Dupa ultimul glonte deja eram cu capul la perete. Nu mai aveam unde sa ma feresc. Politia a venit foarte repede. Eu i-am chemat. Au venit si cei trei bodygarzi. Ei m-au dus la spital.
– Primul numar la care ati sunat care a fost?
– Prietena mea…
– Si in tot timpul asta nu v-ati pierdut cunostinta?
– Nu. Doar la 2 ore, dupa ce am fost dus la spital. Cand am ajuns acolo, medicii s-au speriat. Aveam in buzunar vreo 15 mii de euro. Eram plin de sange. Ce aveam inauntru nimeni nu stia. M-au dus de 2 ori la imagistica. Nu puteau sa-mi faca RMN-ul din cauza magnestismului. Am stat de la ora 2, de cand am ajuns la spital, pana la ora 4. Abia atunci am intrat in operatie. Am fost constient. Ii rugam sa ma adoarma, sau ceva… Ca nu mai puteam de durere. Intr-adevar, la impuscaturi, doar la 20 de minute apar durerile. Erau groaznice.
– Cand erati jos si el tragea, la ce va gandeati?
– Voiam sa intuiesc ce vrea sa faca. Si la un moment dat i-am spus< “Mai ai?… Mai trage!”.
– El nu zicea nimic?
– Nu. Avea gulerul tras peste nas.
– Ati incercat sa-l prindeti sau altceva?
– Nu. La un moment dat ma gandeam sa arunc cu telefonul il el. Dar nu aveam forta in brate. Daca la primele gloante, cand eram la 8-10 metri de el, nu ma atingea, puteam sa fug. Dar nu stiam cat ma mai duc picioarele. Totul era o chestiune de fractiuni de secunda. Cred ca cel mai mult a functionat instinctul de autoaparare. Am avut un mare, mare noroc. A fost mana lui Dumnezeu. Toate cele 9 gloante mi-au ocolit milimetric organele vitale. Asa a vrut Dumnezeu. Sa ajung in Baia Mare. Sa va cunosc pe voi.
– Si i-a prins? Au fost condamnati?
– Nu. Acum sunt la Curtea de Apel. 10 ani jumatate si 9 ani si jumatate.
– Cat a costat asasinatul dumneavoastra? Stiti?
– Da. Cel care a dat comanda a dat 200 de mii. Unui interlop. {la a dat unui pusti din Galati, ce voia sa fie noul Al Capone de Galati, 40 de mii. Si ala a platit pe altcineva. I-a dat 10 mii. Lui asta i-a fost frica sa faca treaba. Si a dat unui boschetar, ca numai asa il pot numi, 5 mii de euro. Deci atat a costat viata mea. 5 mii de euro. Intr-adevar Politia si-a facut treaba. A stat si a asteptat sa aiba toate dovezile, inclusiv tehnice, si in momentul in care au fost arestati si au dat declaratiile unul dintre ei a marturisit tot. Au fost arestati preventiv, iar tatal unuia a dat 200 de mii de euro unei judecatoare de la Curtea de Apel, prin intermediul unui avocat.
– Ce probe aveti pentru asta?
– Probe… daca e nevoie… Judecatoarea respectiva sa ma dea in judecata si atunci o sa vada probele. I-a eliberat. Dar au fost rearestati, fiindca unul dintre ei, in celula, a apucat sa ii zica unui coleg< “Uite, daca iesi, mai bine iti dau tie bani sa-l omori. Ca ala nu si-a facut treaba”.
– Deci inca ideea de a va lichida exista, nu?
– Nu stiu. Umblu doar cu bodygarzi. E posibil sa existe. Dupa aceea insa i-a eliberat tot Curtea de Apel Constanta datorita directivelor UE referitoare la arestul preventiv.
– V-au mai trimis semnale? Amenintari?
– O data.
– La cat timp?
– Dupa ce au fost prinsi.
– Ce vi s-a spus?
– “A doua oara nu o sa mai ratez”.
Fii primul care comentează