Asculta acest articolUniversul oșenesc a fost și încă este generos în a înzestra cu multă dibăcie, inspirație și iscusință oșenii răbdători și totodată veritabili meșteri populari. Ei ne amintesc, clipă de clipă, prin toată zestrea pe care o lasă posterității, cine suntem și care sunt, de fapt, liniile trasate de înaintașii noștri pentru a trăi frumos în cadrul comunității oșenești.
Acești făuritori de destine ne spun, prin rodul muncii mâinilor lor, – și nu numai! – care este rânduiala sfântă lăsată de înaintași. Sunt, deopotrivă și cei care ne arată, cel mai bine, tot ceea că ne-au lăsat strămoșii noștri cel mai de preț: identitatea noastră, a oșenilor.
Un creator nu se poate rupe de actul și de contextul creației
Pentru că un creator nu poate să se rupă de contextul făuririi unui obiect și, drept urmare, îl umple de energia afectivă și creatoare, la fel cum un copil își umple mama cu dulceața zâmbetului său. Așa și meșterii tradiționali din Oaș, indiferent că ne referim la: sculptorul Vasile Dragoș din Turț-Băișmorarul Văsălie Ion din Cămărzanașhămarii și curelarii Dumitru Tomii și Vasile Țiplea din Racșașfierarii Mihai Bandi din Trip și Vasile Bondi din Certezeșcreatoarele de cununi Floare Pop din Boinești (a Surdului), Ana Pop din Turț, Viorica Puti și Maria Negru din Batarcișțesătoarea Maria Dorle din Bixadșmama păpușilor Ana Mare din Bixadșmeșterițe cu mărgele și săboițe sunt aproape la fiecare casă din Oaș: Floare Pop (a Surdului din Boinești), Alina Ignat din Turț, Mărie lui Butuzaru din Cămărzana, Mărioara Pop din Tur, Maria Ionici din Cămărzanașpălărierul Mihoc Petre din Certeze, morarul Ion Văsălie din Cămărzana și mulți mulți alții…
Cei mai mulți meșteri populari care împistresc ouă sunt la Cămărzana
Printre acești meșteri dăruiți de Dumnezeu Tării Oașului îi regăsim și pe cei care împistresc ouă. Un număr însemnat de meșterițe care practică ritualul împistririi ouălor de Paști îl regăsim însă în Cămărzana, unde se pare că s-a conservat mai bine acest ritual.
Mircea Eliade despre structura sărbătorilor pascale
Mircea Eliade, în volumul “Istoria credințelor și ideilor religioase”, apărut la editura Polirom, în anul 2015, spune faptul că omul a analizat ritmurile cosmice de-a lungul timpului, și a ajuns să-și rânduiască viața, cu toate aspectele sale importante în funcție de constantele și variabilele date de mișcările planetelor. Desigur că trebuie amintite aici, în special, cele patru zile de peste an care marchează anumite sărbători, astăzi creștine sau laice, dar care au suferit modificări majore: echinocțiile de primăvară și toamnă, precum și solstițiile de vară și toamnă. Toate aceste momente au ajuns să aibă, în ochii țăranului român, o conotație mitologică, marcate profund de ritualuri prin care să se facă trecerea de la vechi, la noușde la iarnă, la primăvarășde la moarte, la viațășde la bine la răușde la întuneric, la lumină. Un exemplu concret în acest sens este trecerea de la natura moartă, din timpul iernii, la începerea noului an agrar, deci la primăvară, când natura se trezește din nou, din momentul echinocțiului.
În mentalitatea strămoșilor noștri, dacii, echinocțiul de primăvară marca trecerea în noul an. Era ziua în care se considera că forțele răului și cele ale binelui erau egale și că morții pot să se întorcă pe pământ, la vechile lor locuințe. Rudele aflate în viață aveau datoria de a-i ospăta și de a se asigura că sunt conduși înapoi la cimitr. Reminiscențe ale riturilor practicate la trecerea în noul an agrar găsim însă și în structura sărbătorilor pascale nu numai la oșeni, ci sunt răspândite pe întreg teritoriul României. În credințele locuitorilor satelor din Oltenia și Muntenia, cei trecuți în neființă vin întotdeauna pe pământ, în Joia Mare, iar rudele aflate în viață trebuie să se asigure că echilibrul dintre cele două lumi – a viilor și morților – este întotdeauna perfect.
Din sicriele morților din localitatea Cămărzana nu lipseau ouăle împistrite
Astfel, apar obiceiuri străvechi cu referire la pomenirea celor trecuți în lumea umbrelor. În unele sate, creștinii trec pe la morminte în perioada pascală, le aduc în ordine, iar apoi preoții le sfințesc. În alte zone etnografice ale României, rudele morților depun ofrande la morminte, pentru a răscumpăra sufletul celui decedat. De asemenea, pentru alungarea forțelor răului, cete de mascați îndeplinesc ritualuri în cimitre.
În ce privește obiceiurile și riturile care se îndeplineau de Paști la Cămărzana, trebuie scos în evidență un anumit aspect important, și anume: din sicriul mortului nu lipseau ouăle împistrite, pentru trecerea sufletului defunctului pe cealaltă lume, alături de alte obiecte, precizează Mihaela Grigorean, țn volumul Un periplu al meșteșugurilor în Țara Oașului.
Explicația gestului de a pune ouă de Paști împrejurul mortului are o semnificație aparte, dar care își găsește rost și semnificații și în alte culturi și obiceiuri ancestrale.
Trebuie menționat că acest ritual era practicat și la Racșa, deoarece rudele rămase în viață doreau să împiedice, cu orice preț, revenirea pe pământ a defunctului, sub o formă sau alta. Astfel, asigurau trecerea sufletului prin “Porțile Vămilor”, fiind ferit de posibile forțe malefice în timpul tranziției. Dacă în pumnul mortului se punea un ou roșu în zilele de Paști, păzitorul Vămilor îl lăsa să treacă, fără să țină cont de păcatele sale. Pentru păzitor, acesta era un semn că defunctul a trecut “pragul” în Ziua Învierii, când se consideră că cerurile sunt deschise pentru orice suflet.
Alte merinde care asigurau trecerea defunctului prin “Porțile Vămilor”, dar și o sumă de bani simbolică
Desigur că în sicriul mortului se mai așezau și alte merinde, și anume: nuci, mere, colaci, un cățel de usturoi – tot pentru ca sufletul defunctului să nu se mai întoarcă acasă!. De asemenea, potrivit credințelor strămoșești – ne spune Vasile Scurtu, în volumul Cercetări folclorice în Ugocea Românească – ca să plătească pentru trecerea prin cele “șapte vămi”, defunctului i se așezau în pumn 7 lei, câte un leu pentru fiecare vamă, dar și o lumânare, pentru a-i fi luminat drumul pe care va merge.
7 ouă împistrite se așezau în copârșeu pe verdeața de lângă capul mortului
În localitatea Cămărzana, în ziua a treia a înmormântării, se obșnuia a se așeza câte 7 ouă împistrite în sălașul defunctului, dar numai după ce sicriul a fost pregătit conform rânduielii. Pe lângă cap se punea verdeață, iar ouăle împistrite erau aici așezate cu grijă, pentru a nu se sparge. Trebuie menționat că se practica și obiceiul ca numele defunctului să fie trecut pe ou, desigur alături de celelalte simboluri care împodobesc, și astăzi, ouăle vopsite de Paști, în Cămărzana.
Întreg universul oșenesc se regăsește în împistreala cămeșilor, pindileauălor și zădiilor – obiecte care fac parte din portul tradițional. Desigur că nici ouăle de Paști nu sunt lipsite de încărcătura simbolică ce ne amintește de comuniunea oșanului cu natura, dar și de legătura și unitatea pământului cu cerul, practic a omului cu divinul.
Etnografii care au studiat zona Țării Oașului au subliniat întotdeauna că toate simbolurile care sunt folosite în ornamentarea ouălor de Paști la Cămărzana se regăsesc în mai toate registrele artei populare oșenești, dar nu numai. Ne referim aici la obiectele ceramice, podoabe, port tradițional, sculptură în lemn. Desigur că astfel toate aceste simboluri sunt prezente și în obiceiurile practicate la evenimentele importante care marchează viața oșanului: botez, nuntă sau înmormântare, precizează Tancred Bănățeanu, țn “Caiete de Artă Populară, Portul Popular din |ara Oașului”, volum apărut în anul 1955.
Oșanca meșteriță cămărzancă ornamentează oul de Paști cu simboluri ce astăzi ne amintesc, sau ne duc cu gândul la obiecte pe care le folosesc țăranii în gospodărie, cum ar fi furca, grebla ori scara. De asemenea, pe ouăle de Paști regăsim și ornamente din lumea vegetală precum sunt frunza de stejar, bradul, spicul. Din lumea animală, regăsim simboluri precum dinții de lup, coarnele berbecului, laba gâștii, ori cocoșul. Valurile apei sunt și ele prezente între simbolurile care înfrumusețează, an de an, ouăle care se împistresc în această localitate, mai precizează profesoara Mihaela Grigorean, în volumul Un periplu al meșteșugurilor în Țara Oașului.
Termenul care face referire la decorarea ouălor în Cămărzana este “a împistri” și face referire la înstruțare, ornamentare sau împodobire.
Etapele înstruțării ouălor de Paști la Cămărzana
Împistritul ouălor la Cămărzana, localitatea unde acest obicei s-a conservat cel mai bine, se face pe etape, și este practicat îndeosebi de femeile cu oarecare înclinații artistice.
Cea mai întâlnită categorie de ouă înstruțate o reprezintă cele monocrome – roșii sau negre. În zilele noastre, se practică și coloratul simplu al ouălor cu vopsele multicolore din comerț, dar nu acest aspect urmărim să îl evidențiem acum.
Revenind la motivele tradiționale care se regăsesc pe ouăle de Paști la Cămărzana, indiferent că vorbim de simboluri cu origine animală, ori vegetală, sau că sunt obiecte de uz gospodăresc, (cel puțin în aparență!) acestea sunt în relief, datorită urmei de ceară care rămâne pe suprafața de lucru.
Înainte de a trece la munca efectivă de încondeiere, femeia care ornamentează cu migală ouăle, care mai apoi se vor pune în coșul de Paști, își pregătește instrumentarul necesar, astfel încât să aibă la îndemână toate uneltele necesare practicării ritualului: câsca, ceara, precum și culorile alese.
Ouăle se împistresc în Joia Mare și nu într-o altă zi. Încă de dimineață, copiii obișnuiau a umbla pe la case pentru a cere ouă, obicei practicat în special în localitățile Bixad, Moișeni și Certeze, după cum explică Ion Mușlea în “Cercetări folclorice în Țara Oașului, în Anuarul Arhivei de Folclor”, 1932.
Dacă meșterițele trebuiau să înstruțeze ouă pentru mai multe familii, se adunau la șezătoare
La Cămărzana era obiceiul ca meșterițele să se adune într-o șezătoare, dacă aveau de împistrit ouă pentru mai multe familii. “Vedetele” ritualului erau ouăle de gâscă, deoarece ofereau un spațiu mai mare de lucru și astfel meșterițele aveau posibilitatea de a lucra modele mai complexe. Trebuie menționat că localnicii din Cămărzana erau crescători de gâște, iar copiii erau adeseori trimiși cu gâștele pe văile din comună. Cu toate acestea, se împistreau și ouă de găină, povestește Maria Bene, pricepută meșteriță născută la Cămărzana (cunoscută ca Mărie lu’ Văsălica Benii), în timpul cercetărlor în teren.
Procesul începea cu pregătirea șporului, prezent la orice casă. Se punea pe el o oală în care se fierbeau ouăle alese pentru decorat. După ce s-au scos din oală, acestea se vopeau în roșu, însă erau mereu așezate aproape de o sursă de căldură, pentru a nu se răci prea tare. Erau ținute fie la gura șporului, fie se lăsau pe sursa de căldură, într-o cutie, mai explică Maria Bene.
Decorarea se face numai cu ceară călduță, în amestec cu praf de cărbune sau lut de la Dâmbu’ Roșu
Ceara se poate folosi numai dacă este călduță, nicidecum fierbinte. Se trece la decorare numai după spațiul de lucru a fost segmentat în două părți egale. Împărțirea este realizată prin desenarea unei scări cu fuștei, cu obiectul denumit “câscă”. Acesta era confecționat din lemn de alun. Bucata de lemn este crestată la un capăt, pentru a se facilita procesul de decorare. La partea crestată se leagă o bucată de alamă subțire care are forma unui tub, pe unde trece ceara. Astfel sunt realizate liniile și punctele prin care se transpun pe ou simbolurile alese, după cum ne povestește mătușa Lușca lu’ Tou’ Morar de la Fântâna Roșie, aflată la o venerabilă vârstă.
Pentru a ajunge la culorile dorite, meșterițele cămărzance se folosesc de praful de cărbune. Se adaugă în ceara topită, astfel că simbolurile desenate în relief rămân pe ou după ce se șterge de pe toată suprafața sa vopseaua neagră sau roșie. La această etapă se folosește apă cu oțet, zăr de la oi sau moare de varză acră, care se aplică pe un burete, ori se lasă ouăle într-un vas cu unul dintre aceste lichide. Astfel, rămâne colorată doar partea decorată cu ceară.
Pentru un aspect mai plăcut și lucios al ouălor, femeile obișnuiesc să le ungă cu slănină, să străluceasă mândru, ne mai spune bunica Lușca lu’ Tou’ Morar de la Fântâna Roșie, amintindu-și procesul împistrelii, de pe vremea când era pruncă.
Trebuie menționat că arta împistririi ouălor de Paști în zona Țării Oașului se deosebește de cea practicată în alte zone ale țării. Este vorba despre faptul că ornamentele alese de decoratoare rămân în relief, lucru nemaintâlnit altundeva la împistreala cu vopsele.
După ce oul este șters de vopseaua aleasă, fie ea roșie, fie neagră, acesta rămâne cu un fundal alb. Albul oului face trimitere, inevitabil, la puritate, și gingășie, fiind asociat divinului. Trebuie menționat că negrul, în mentalitatea meșteriței cămărzance reprezintă, în mod simbolic, tortura și suferința la care a fost Iisus supus prin răstignire. Astfel, se poate spune că opoziția dintre cele două non-culori face trecerea de la moarte către viață, căci până la urmă cele două sunt interdependente. Culoarea roșie este și ea preferată pentru împistritul ouălor la Cămărzana. Aceasta se obținea din lutul adus din locul denumit “Dâmbul Roșu”, mai explică Maria Bene. “Oarecând femeile mergeau pe un deal și aduceau de acolo lut roșu, cel mai roșu din câte feluri avem în localitate. Se lăsa lutul la uscat și se folosea numai sub formă de praf, că altfel nu era posibil lucrul cu el”, mărturisește cămărzanca.
În concepția oșenilor din această localitate, ouăle decorate cu simboluri roșii se ofereau drept dar numai în anumite ocazii ori scopuri. Oșenii cămărzani urmăreau să-și exprime afecțiunea reciprocă prin oferirea de ouă decorate cu această culoare, deoarece semnifica fecunditate, astfel că cel care primea în dar un ou era asigurat de prețuirea celui care îl oferea. Gestul își are originile în vremurile când Anul Nou se sărbătorea la echinocțiul de primăvară.
Simboluri încărcate de semnificații pe ouăle împistrite în Cămara Zânelor
Scara cu fuștei le asigură oșenilor conectarea cu lumea imaginară, spirituală, precum și cu lumea fizică, palpabilă. Astfel, în mod simbolic, se asigură coeziunea între opoziția viață-moarte, planul fizic și planul spiritual. Discontinuitatea dintre cele două planuri este anulată.
Ouăle împistrite cu prilejul sfintelor sărbători pascale în comuna Cămărzana dispun de ornamente centrale, fie ele animaliere, fie fitomorfe, ori geometrice: cocoșul, fluturele, floare cu greblă, floare cu creangă de brad, floare și brad, ornament stelar cu greblă, brad și scară cu fuștei în pupi, ornament stelar cu greblă, frunză și scară, cu fuștei în pupi, ornament stelar cu greblă, coarne de berbec și scară cu fuștei în pupi, ornament stelar cu greblă, floare și scară cu fuștei în pupi, scara cu fuștei de romb, scară cu fuștei de unda apei sau colții lupului, după cum menționează Mihaela Grigorean, țn volumul “Un periplu al meșteșugurilor țn |ara Oașului”. Mai avem motivul stelei, al crucii, sau al scării cu cerc, oul cu scară dublă în cruce, cocoșul. Unii etnologi văd bradul ca imagine arhetipală a Arborelui Cosmic, imagine care este amintită în mai toate culturile lumii. În spațiul carpato-danubiano-pontic, crengile de brad sunt legate de crucile din cimitir, sau chiar de coarnele animalelor din bătătură, la aproape toate sărbătorile importante, una dintre ele fiind Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, sau și de Anul Nou.
Portul popular oșenesc este decorat cu diferite reprezentări ale ceea ce unii cercetări numesc pomul vieții. Cămeșile cu pomișori, care fac trimitere directă la crenguțele de brad, sunt omniprezente în portul bărbaților din mai multe localități din Țara Oașului: Turț, Târșolț, Călinești, Lechința, Boinești etc.
Scara cu fuștei în creangă de brad de pe ouăle încondeiate la Cămărzana amintesc de faptul că sufletul trebuie să-și asigure înălțarea spirituală încă din timpul viețuirii pe pământ.
În ce privește așa-numitul motiv al “scării cu fuștei de laba gâștii” prezent pe ouăle de Paști împistrite la Cămărzana, etnologii nu oferă lămuriri concrete și explicații certe referitoare la simbolistica sa. Știm doar că în localitate se creșteau gâște și că ouăle acestora ofereau meșterițelor posibilități mai potrivite de a-și manifesta talentul în ale înstruțării ouălor.
Andrei Oișteanu acuză lipsa izvoarelor scrise autohtone referitoare la mitologia geto-dacă, și implicit la simboluri
Andrei Oișteanu, în volumul pe care îl semnează – “Motive și semnificații mito-simbolice în cultura tradițională românească” – volum care a văzut lumina tiparului la Editura Minerva, în anul 1989, reconstituie cu exactitate mitologia pre și proto-română, chiar în lipsa izvoarelor scrise autohtone.
Acesta ridică și problema pierderii unor cărți cu referiri directe la mitologia geto-dacă, mitologie în care își au originile și aceste simboluri care se regăsesc în toate aspectele vieții oșenilor, fie prin portul popular, pe porți, pe cruci, sau, de ce nu, pe frumoasele împistrituri ale ouălor de Paști de la Cămărzana.
Cert este că aceste simboluri precum cocoșul, așa-zisele spice de grâu, funzele de stejar, coarnele de berbec (care pe unele ouă sunt așezate complet opus!), grebla, bradul etc. merită studiate cu profunzime, chiar cu sacralitate, pentru a ajunge la adevărata lor semnificație și pentru a descifra mesajele pe care au urmărit strămoșii noștri să ni le transmită, chiar dacă au fost erodate de timp și modernitate.
***
Bibliografie:
1) Mircea Eliade, Istoria credințelor și ideilor religioase, Editura Polirom, Iași
2) Tancred Bănățeanu, Ceramica populară din |ara Oașului, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, 1958
3) Tancred Bănățeanu, Caiete de Artă Populară, Portul Popular din |ara Oașului, Editura de Stat pentru Literatură și artă
4) Devis Grebu, Culori și tradiții țn folclorul rom]nesc, Editura Sian Books
5) Artur Gorovei, Ouăle de Paști – studiu de folclor, Editura Paideia, 2013
6) Mihaela Grigorean, Un periplu al meșteșugurilor în Țara Oașului – ouăle încondeiate în Cămărzana
7) Vasile Scurtu, Cercetări folclorice în Ugocea Românească , București, 1942.
8) Andrei Oișteanu, “Motive și semnificații mito-simbolice în cultura tradițională românească”, Editura Minerva, 1989
Webografie:
1) https://dragusanul.ro/oul-incondeiat-prima-carte-religioasa-a-omenirii/
2) https://blog.liebherr.com/ electrocasnice/ro/ ouale-incondeiate-in-traditia-romaneasca/
Fii primul care comentează