O expoziție plină de fantezie și culoare așteaptă sătmărenii în holul Primăriei

Asculta acest articol

    Se spune că o imagine valorează cât o mie de cuvinte. Să scrii despre o expoziție cum e cea deschisă joi la Primăria municipiului Satu Mare devine o sarcină ingrată, căci imaginile povestesc singure despre fantezia și munca artizanului. Totuși, câteva lucruri merită spuse despre Mihaela Pastor și Ștefania Adela Pop, cele două artiste care și-au reunit lucrările în această colecție.

Ambele doamne se află în floarea vârstei, ambele sunt mame de băieți și fiecare din ele abordează altfel obsesia comună – studiul naturii umane personale. Adela o face cu mijloacele picturii, iar Mihaela o făcea, la început, doar migălind detalii ornamentale pe măștile venețiene cu care a surprins privitorii la debutul ei într-un salon colectiv al Asociației Artiștilor Plastici Satu Mare, acum aproximativ doi ani.

Probabil că și prietenia cu Adela a convins-o pe Mihaela să își încerce mâna ca pictor, mai întâi timid, prin fundaluri ale cadrelor unde tronau măștile, iar acum, cu această expoziție, mult mai îndrăzneț, până acolo încât măștile au devenit minuscule, iar ceea ce contează e culoarea și sugestia pe care formele și jocurile cromatice o poate transmite privitorului. Creștină convinsă (nu oricine își botează băiatul Eli), artista din Odoreu dă titluri cu tentă spirituală acestor compoziții care tind să micșoreze importanța eului simbolizat de mască și să-l topească într-o universalitate multicoloră.

Între flăcări și nevroze

Experiența unei vieți destul de frământate a făcut din Adela Pop o fire foarte înclinată spre căutări filosofice. De altfel, pe lângă pictură, artista din Sighet are și apetențe spre poezie. În arta plastică îi sunt caracteristice două abordări oarecum contradictorii. Pe de o parte tinde spre dizolvarea formei, care devine abia vizibilă într-o mare de flăcări multicolore, spectrale, care captează ochiul și fascinează prin ineditul tehnicii. Pe de altă parte, când tratează nevrozele modernității, trece într-un registru amintind de cubism și suprarealism, în care chipurile și formele sunt dinadins îngroșate și trimise în grotesc, spre a sublinia degradarea și împietrirea naturii umane închistate în propria sumă de emoții. În aceste tipuri de discurs pictural excelează, iar încercările de natură statică sau pictură etnografică n-o avantajează. În ansamblu, pictura ei amintește privitorului avizat celebrul adagiu buddhist: “forma este vacuitate, vacuitatea este formă“.

Dar lipsește, încă, din pictura Adelei acel liant care poate uni această dualitate. E simptomatic, poate, că artista a ales să participe la un concurs internațional tocmai cu lucrarea intitulată “Dualitate”, în care chipul uman e divizat între o luminozitate solară și o crispare diformă, iar această schizofrenie a persoanei e înconjurată de un conglomerat de obiecte rece și indiferent.

În fond, tema comună a celor două expozante este studiul conceptului de persoană. Care provine, etimologic, dintr-un cuvânt antic însemnând “mască falsă“. Cât este fals și cât autentic în oameni? Cât ne definește flacăra viului universal și cât încleștarea nevrotică într-un “eu” de care ținem cu dinții și pe care ni-l asumăm fără a-i recunoaște caracterul perisabil? Sunt întrebări pe care Mihaela și Adela le pun prin lucrările lor pline de fantezie și culoare.

“Ars gratia artis”

Dincolo de tribulațiile recente din lumea uniunilor de artiști plastici și de mereu amintita distincție între amatori și profesioniști, există momente în care creatorii, prin lucrările lor, ne amintesc dictonul “Arta pentru artă“, introdus de impresioniștii francezi și inspirat tradus în latinește: “Ars gratia artis”. Asta pentru că în limba latină “gratia” se poate traduce și “har”. Arta autentică e, în fond, rezultatul unui moment de har, de inspirație, tradus apoi prin muncă și meșteșug într-o expresie nouă. Până la urmă, fiecare artist are dreptul și șansa la exprimare. Critica și – mai ales – timpul vor decanta valorile menite să rămână perene.

Această expoziție rămâne deschisă în holul Primăriei până la mijlocul lunii viitoare și, oricât de revelatoare ar fi imaginile care însoțesc acest text, merită s-o vedeți pe viu.