La data de 12 decembrie, în jurul orei 15, conducătoarea auto B. Maria de 58 ani, domiciliată în Tășnad, în timp ce conducea autoturismul marca Volkswagen pe raza orașului Tășnad, nu a acordat prioritate de trecere și a acroșat-o cu partea din față a autoturismului pe R. H. de 17 ani, din Tășnad, care s-a angajat în traversarea străzii pe trecerea pentru pietoni semnalizată prin indicatoare rutiere.
În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea ușoară a minorei R. H., care a fost transportată la Spitalul orășenesc Tășnad pentru investigații de specialitate. Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Totodată i-au fost recoltate probe biologice de sânge. A fost înregistrată lucrare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
Fii primul care comentează