Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

O nouă luare de ostatici într-un oficiu poştal în apropiere de Paris

O noua luare de ostatici este in desfsurare intr-un oficiu postal din Franta
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
O noua luare de ostatici este in desfsurare intr-un oficiu postal din Franta
O noua luare de ostatici este in desfsurare intr-un oficiu postal din Franta

Actualizare 16:30

Autorul luării de ostatici din localitatea Colombes, în apropiere de Paris, s-a predat poliţiei, au anunţat autorităţile locale citate de AFP.

Conform aceloraşi surse, cele două persoane luate ostatice într-un oficiu poştal din Colombes au fost eliberate, acestea fiind în stare bună.

‘Nu a fost un asalt, bărbatul s-a predat singur’, a precizat o sursă a poliţiei. Potrivit acesteia, ostaticii au ieşit ‘şocaţi, dar nu răniţi’.

Anterior, în zonă au fost desfăşurate importante forţe de poliţie, printre care şi unităţile de elită RAID.

Bărbatul este cunoscut de poliţie ca fiind un delicvent de drept comun şi anchetatorii au exclus orice legătură cu atacurile comise săptămâna trecută la Paris şi soldate cu 17 morţi.

Conform primelor elemente ale anchetei, bărbatul a intrat singur în clădirea oficiului poştal, iar mai mulţi clienţi au putut să fugă. Bărbatul a sunat el însuşi la poliţie, vorbind ‘incoerent’ şi susţinând că este puternic înarmat, cu grenade şi cu o armă Kalaşnikov. Nu a fost tras niciun foc de armă, a mai indicat poliţia.

 

După atacurile teroriste de săptămâna trecută care au zguduit Franţa, autorităţile franceze se confruntă cu o nouă luare de ostatici.

 

Conform presei franceze, în oficiul poştal situat pe bulevardul Charles de Gaulle sunt ţinuţi între 2 şi 5 ostatici.

Actualizare 15:17

Ar putea fi vorba de o tentativă de jaf. Potrivit BFM TV, două persoane ar fi ţinute ostatice, iar incidentul nu ar fi unul cu caracter terorist.

Un bărbat ar fi intrat ‘cu o armă de război’ în oficiul poştal, a declarat o sursă din cadrul poliţiei, care nu a putut preciza câte persoane se aflau în clădire. Un elicopter al Securităţii civile survolează zona, unde a fost instituit un perimetru de securitate.

Actualizare 16:00

Bărbatul, care a luat ostaticii este cunoscut de poliţie ca fiind un delicvent de drept comun au afirmat mai multe surse.

Importante forţe de poliţie au fost trimise la faţa locului, printre care şi unităţile de elită RAID, iar un elicopter al Securităţii civile survola zona, unde a fost instituit un important perimetru de securitate.

Anchetatorii par să excludă orice legătură cu atacurile jihadiste asupra publicaţiei Charlie Hebdo şi a magazinului cu specific evreiesc care s-au soldat cu 17 morţi săptămâna trecută la Paris.

“Bărbatul este monitorizat psihologic, el cere o ambulanţă”, a adăugat o altă sursă.

Conform primelor elemente ale anchetei, bărbatul a intrat singur în clădirea oficiului poştal în jurul orei 11.30 GMT, iar mai mulţi clienţi au putut să fugă. “Cinci persoane au fugit pe uşa din spate a clădirii”, a explicat o sursă poliţienească.

Bărbatul a sunat el însuşi la poliţie, vorbind ‘incoerent’ şi susţinând că este puternic înarmat, cu grenade şi cu o armă Kalaşnikov, conform primelor elemente. Nu a fost tras niciun foc de armă, a precizat o sursă.

 

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns