Asculta acest articol
Întreaga Românie este reprezentată la această expoziție, deoarece acoperă toate marile centre ceramice
Ideea de muzeu cu rafturile prăfuite și cranii rânjind frumos spre public pierde din ce în ce mai mult teren în instituțiile de cultură cu acest specific. Cel puțin, la Muzeul Județean Satu Mare, expozițiile organizate în ultima perioadă au avut o notă aparte și au fost atractive pentru public, prin strădania muzeografilor, în primul rând.
O astfel de expoziție este și “Oala cu sarmale a bunicii”, care a fost făurită cu aproape 2 ani în urmă la Sibiu.
Pentru aducerea și organizarea ei la Satu Mare, meritele aparțin Marei Lobonț Pușcaș, restaurator ceramică la Muzeul Județean, și Adelei Dobrescu, restaurator textile, desigur, în colaborare cu muzeele din București, Sibiu, Zalău, Timiș.
Întreaga Românie este reprezentată la această expoziție, deoarece acoperă toate marile centre ceramice din România. De altfel, expoziția ne plimbă prin întreaga țară, pornind de la Suceava, ajungând apoi la Hunedoara, în Oltenia, Vâlcea, dar și în celelalte centre ceramice ale țării.
Muzeul Satu Mare are în colecție ceramică de Satu Mare, de Baia Mare și Bihor. “Omul obișnuit, vizitatorul obișnuit, privește aceste oale ca și cum ar fi obiecte de artă, ori aceste obiecte de ceramică reprezintă mult mai mult. Sunt niște markeri culturali. De ce spun asta? Pentru că nu există urmă de civilizație fără să fie anticipată de ceramică”, a declarat muzeograful Andrei Milin de la Muzeul Satului Bănățean, în deschiderea vernisajului.
Drumul unui vas din lut, de la groapă la raftul cumpărătorului durează peste un an
Obiectul din ceramică este rezultatul nui demers spiritual. Creatorul, olarul, meșterul olar, trece printr-o stare deosebită în momentul producerii acestor piese. “Practic, drumul de la groapă, până pe raftul cumpărătorului, durează mai mult de un an de zile. Meșterul se pregătește într-un mod aparte, deosebit. Postește, are o stare creatoare specială, și apoi o transmite cumpărătorului, prin modelarea și prelucrarea lutului”, a mai menționat muzeograful Andrei Milin.
Aproape întocmai procedează și meșterul Isvanfi Geza, supranumit “ultimul olar din Vama”, prezent și el la vernisaj. În localitatea de unde este originar, aproape că nu este casă în care să nu fie o oală de fiert sarmale. Nici nu este de mirare, având în vedere calitățile extraordinare ale vasului, care se transmit mâncării.
” Chiar cu ocazia acestei expoziții, am pregătit o oală de sarmale, care au fost fierte cam pe la ora 11 și acum suntem în jurul orei 14,00 și încă sarmalele sunt calde. Sunt foarte bune. Le păstrează calde. E ca și un termos. Dacă pui un produs, lichid rece, îl menține rece pentru un timp îndelungat”, ne-a mărturisit meșterul olar, în cadrul expoziției.
Tocmai datorită calităților extraordinare ale vaselor de lut, în general, în perioada de vară, atelierul de olărit al meșterului Geza este foarte vizitat de copii, și nu numai. “Le place această meserie, vor să știe mai multe despre arta olăritului, dar adevărul este că această meserie este pe cale de dispariție. Eu fac oalele din lut și soția le decorează. Mai avem o mică speranță. Fiica noastră lucrează acum cu noi, și s-ar putea ca totuși această meserie să aibă continuitate”, a mai precizat Istvanfi Geza.
Particularitățile ceramicii din Vama
Meșterul olar din Vama ne-a povestit că ceramica făcută în localitate a fost dintotdeauna o ceramică smălțuită. Asta înseamnă că are luciu, fapt care permite utilizarea vasului la o diversitate mare de produse.
De asemenea, este foarte ușor de întreținut. “Eu momentan lucrez cu glazură ecologică, adusă din Spania, de o calitate foarte bună, numai că trebuie arsă la o temperatură foarte mare, la peste 1000 de grade Celsius, și atunci devine un produs extraordinar de tare.
Anumiți compuși care există în argilă, la o temperatură de 1000 de grade, încep să se topească. Ceramica de Vama are niște calități foarte bune, lutul în general. Conține foarte mult fier. Din cauza asta, la momentul arderii, devine și mai solidă, rezultând astfel un vas trainic.
Chiar am găsit niște obiecte la Muzeul |ării Oașului, care datează din 1928. Făcând o analiză a lor, mi-am dat seama că multe vase au fost făcute chiar de bunicul meu. A fost o bucurie imensă pentru mine acest lucru și trebuie să subliniez că faptul demonstrează încă o dată că ceramica de Vama este foarte rezistentă”, ne-a mai mărturisit olarul.
Cert este un lucru: oala de sarmale din ceramică este din ce în ce mai căutată. Meșterul olar din Vama are foarte multe solicitări, în special în preajma sărbătorilor, când cei plecați peste granițe se întorc acasă. Pentru a face față cererilor, Istvanfi Geza pregătește vasele din timp, anticipând cu succes numărul de comenzi.
Gospodinele trebuie să pună apă călduță în vas și sarmalele se fierb în 40 de minute
Până la urmă, ceea ce promovează expoziția nu este doar oala, ceramica, ci și conținutul acesteia: sarmalele.
Gustul și mirosul sarmalelor făcute de bunica în oalele de ceramică, pe șpor, pe sobă, rămân bine întipărite în mintea oricui le-a mâncat.
Ele sunt niște alimente… rituale. Se fac la botezuri și înmormântări, la nunți, în post sau în timpul sărbătorilor. “Putem să vorbim despre istoria unui popor, despre istoria unei etnii, a unei comunități, sau a unei familii, raportându-ne la această poveste a alimentului care este într-adevăr tradițional și este cel mai uzitat în satul tradițional românesc, și anume sarmalele.
Atunci când vorbim despre sarmale, vorbim, de exemplu, de evoluția alimentației în satul tradițional, despre tehnicile alimentare în satul tradițional, despre alimentația cotidiană, și despre alimentația rituală”, a declarat Camelia Burghele de la Muzeul de Istorie și Artă Zalău.
Sarmale făcute în foi de nap, lobodă, viță de vie, sau curechi, fierte sau pârgăluite
Instituția omoloagă din județul vecin a adus la Satu Mare câteva rețete strămoșești de sarmale, expuse în postere pe pereți. Doamnele prezente la vernisaj au fost îndemnate să le încerce, cu garanția că vor fi delicioase.
“În povestea sarmalelor se vorbește despre toate sarmalele posibile. Despre sarmalele în foi de varză, curechi, cum se spune pe la noi, fie că este crud, fie că este murat. Despre cele făcute cu foi de lobodă, în foi de nap, sau în orice fel de foi de viță, sau în orice fel de foi în care se pot înveli sarmalele.
Despre sarmalele cu orez și cu rișcaș mult mai recente, dar și despre cele tradiționale cu păsat sau cu razalăi, cum se fac la noi în Sălaj. Despre sarmalele care sunt părgăluite fie cu ulei, fie cu unsoare, cu untură de porc, despre sarmalele fierte pe șpor, pe fiteu, sau coapte și răscoapte în cuptor”, a mai precizat Camelia Burghele.
Muzeografii intenționează să editeze o culegere de rețete despre sarmalele tradiționale românești, sârbești, ucrainene, sau orice fel de alte sarmale, pentru că până la urmă se poate vorbi despre multiculturalitate și interculturalitate, pornind de la acest aliment.
De altfel, rețetele de sarmale nu se deosebesc foarte tare unele de altele de la o zonă la alta, ci se deosebesc mai degrabă prin gusturile date de gospodine. “Sigur, calitatea cărnii contează foarte tare, felul în care este pregătită, tăiată sau măcinată, condimentele pe care le folosesc gospodinele, dar baza este aceeași, în întreaga Românie, fie că vorbim de români, de maghiari, șvabi, sași, și așa mai departe”, a menționat muzeograful sătmărean Mara Lobonț Pușcaș.
Trebuie precizat că sarmaua, chiar dacă nu este ea “foarte” românească, a devenit alimentul cel mai comun în spațiul Europei Centrale. Este adorată de ucraineni și români, maghiari și sași, deopotrivă. Toată lumea face sarmale. Însă un lucru trebuie spus: Ca și pălinca cea mai bună, probabil și sarmalele cele mai bune se fac tot aici, la Satu Mare.
Fii primul care comentează