Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Obama, sustinut de hispanici

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Barack Obama este foarte popular în rândul hispanicilor care locuiesc în Statele Unite. Cei care susţin că îl vor vota pe actualul preşedinte american la alegerile din 6 noiembrie sunt mult mai numeroşi decât cei care optează pentru candidatul republican, Mitt Romney.

Aproape şapte hispanici din zece înscrişi pe listele electorale se declară dispuşi să voteze pentru democratul Barack Obama în cadrul alegerilor prezidenţiale de la 6 noiembrie, faţă de 21 la sută pentru rivalul său republican Mitt Romney, arată un sondaj publicat joi.

La 69 la sută, proporţia hispanicilor – cea mai numeroasă minoritate etnică din Statele Unite – care asigură că vor vota pentru Barack Obama este superioară celei de 67 la sută din voturile hispanicilor câştigate în 2008 în faţa republicanului John McCain.

Aproximativ 23,7 milioane de hispanici sunt înscrişi pe liste pentru a lua parte la scrutin, adică cu patru milioane mai mult ca în 2008, relateaza Mediafax. Aceştia reprezintă 11 la sută din electorat.

Însă conform acestei anchete a institutului Pew Hispanic, doar 77 la sută se declară “absolut siguri” că vor vota la 6 noiembrie, mai puţin decât media pentru toţi alegătorii americani înscrişi pe listele electorale (89 la sută).

Peste două treimi (67 la sută) apreciază de asemenea că votul hispanicilor va avea o pondere semnificativă în desemnarea învingătorului.

Ancheta a fost realizată între 7 septembrie şi 4 octombrie prin telefon pe un eşantion de 1.765 de americani de origine hispanică, dintre care 903 au declarat că sunt înscrişi pe listele electorale. Marja de eroare pentru acest ultim eşantion este de 4,6 la sută.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns