Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Olimpia, la cota critică din punct de vedere financiar

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

După înfrângerea amară de sâmbătă, jucătorii Olimpiei şi-au reluat ciclul obişnuit de antrenamente. Marţi de exemplu, jucătorii au efectuat un antrenament fizic cu profesorul Radu Achim de la Liceul cu Program de Sport. Dar nu toţi jucătorii au intrat în programul de lucru normal.

Astfel, Florin Mureşan, Hlinca şi Brata, toţi cu probleme medicale, s-au antrenat separat, la o intensitate mai redusă în speranţa recuperării lor până la ora meciului cu Ştiinţa Miroslava. Acest meci este programat sâmbătă 14 octombrie, iar deplasare spre destinaţie se va face cu autocarul cu o zi înainte de joc. Sigur, mulţi şi-ar fi dorit ca deplasarea să se facă de joi, dar situaţia financiară a clubului este critică. Mai exact nu sunt bani.

Pentru că veni vorba de situaţia financiară a Olimpiei, aceasta este una extrem de delicată, clubul fiind în pragul colapsului. Dar am putea folosi şi un alt cuvânt. Faliment!

Din păcate, cei care ar mai putea să dea o mână de ajutor Olimpiei, regulamentul le permite, se codesc să o facă din motive obscure. Iar unele, culmea, ţin de persoana domnului Attila Karda. Unii mai consideră şi azi că domnul Karda ar fi un preşedinte bun?! Un bun manager?! Pentru unii nu contează că până acum în conturile Olimpiei au intrat 2,4 milioane de lei. Bani care s-au dus. Iar datoriile au crescut.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

1 comentariu

Lasă un răspuns