Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Olimpia la o nouă deplasare cu bani împrumutați

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Cele două luni de întârziere la salarii, pentru jucătorii nou veniți, patru luni și jumătate pentru cei mai vechi, prime restante, perspectivele prelungirii acestei situații, încep să genereze neliniști printre jucătorii Olimpiei. Mai ales că perspectivele nu sunt deloc încurajatoare.

De exemplu, în ședința de joi a Consiliului Județean n-a existat un punct pe ordinea de zi referitor la Olimpia. Probabil justificat pentru că finanțiștii au identificat câteva deconturi nejustificate, fără întocmirea unor referate de necesitate, obținerea unor avize, fără supunerea aprobării Cosiliului director etc. S-au mai solicitat unele documente suplimentare și, probabil, în ședința de luni a Consiliului Județean, se va supune aprobării și viramentul ultimei rate cuvenite de la acest organism în cuantum de 500.000 lei. O sumă bunicică, dar care nu va putea acoperi integral nevoile clubului. Aici ne referim la datoriile mari contactate atât în perioada mandatului de președinte a lui Dan Băbuț cât și a lui Attila Karda.

Deocamdată situația nu a generat proteste, sau ieșiri în spațiul public, dar tensiunile și manifestările pot apărea în orice moment. Dar, nota bene, jucătorii s-au pregătit pentru meciul cu Luceafărul urmând ca vineri la prânz să se facă deplasarea la Sânmartin pentru meciul cu echipa din Oradea. Din păcate Olimpia se va deplasa la Sânmartin, cu un lot subțire, având mai mulți jucători indisponibli. Astfel, Fl. Mureșan, Bura, Cubaș, L. Vincze și Copaci sunt accidentați, iar Rus este suspendat.

Apropo de deplasarea de la Sânmartin, aceasta se va face tot cu bani de împrumut. Iar la împrumut, la fel ca săptămâna trecută, au contribuit și câțiva oameni simpli, fără mari venituri, chiar din rândul celor care asigură paza și ordinea la meciuri.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns