Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Orban: Prin deplasarea PNL spre stânga, în alianţă cu PSD, se face un mare serviciu PDL

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Deputatul PNL Ludovic Orban consideră, într-un interviu, că preconizata alianţă a PNL cu PSD coincide cu deplasarea formaţiunii liberale către stânga, el subliniind că, astfel, se face un mare serviciu chiar PDL, despre care afirmă că este “prăbuşit” în opţiunile electoratului.

“Îmi pun serioase întrebări legate de proiectul actualei conduceri a PNL. (…) Ce rost are să se unească două forţe politice când adversarul lor este prăbuşit? (…) Se face un uriaş serviciu Partidului Democrat când reprezentantul autentic al polului de dreapta se duce spre stânga”, a afirmat Orban la Europa FM.

El a argumentat că, în prezent, PNL se află pe un trend ascendent în încrederea electoratului, în timp ce preşedintele liberal Crin Antonescu este politicianul care beneficiază de cea mai mare încredere, astfel încât partidul poate miza deja pe un scor electoral de 25%.

Orban susţine, totodată, că, pe măsură ce guvernarea PDL continuă să-şi dezamăgească alegătorii, aceştia vor migra către liberali deoarece opţiunea pro-PDL este una fundamental anti-PSD.

El a subliniat, totodată, şi faptul că ultimele alegeri prezidenţiale au demonstrat că în rândul votanţilor PNL există un mare grad de respingere a PSD.

Deputatul liberal critică, de asemenea, şi recent încheiata alianţă dintre PNL şi PC, susţinând că aceasta a fost exclusiv decizia conducerii PNL, fără să fie precedată de vreo dezbatere în partid.

“În timp ce mă uitam la televizor liniştit, am aflat că preşedintele PNL a hotărât alianţa cu PC. Mi-a stricat pofta de mâncare şi m-a făcut să mă simt extrem de rău. Un partid care nu este validat de electorat nu poţi să-l faci să trăiască cu respiraţie artificială”, a spus Orban.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns