Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Parchetul Maramures a preluat cercetarile in dosarul preotului-primar din Lapusu Romanesc

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Aproape 50 de cetateni au primit somatii bancare pentru credite pe care le-a ridicat preotul-primar

[slideshow id=1194]

O noua fila s-a adaugat in dosarul lui Nicolae Giurgiu, preotul-primar la comunei Lapus. Daca l-a inceputul acestui an mai multi localnici au depus reclamatii la politie pentru ca nu isi mai puteau recupera banii pe care i-au depus la Cooperativa de Credit Ruoaia, administrata de Nicolae Giurgiu si fiul, iata ca lucrurile s-au complicat si mai mult. Initial s-a spus ca pierderile totale ale deponentilor ar fi undeva de ordinul a 200.000 lei. “Evaluatorii” s-au dovedit a fi extrem de optimisti, pentru ca in scurt timp s-a dovedit ca e vorba de mai mult de un milion de lei. La mijlocul saptamanii trecute a explodat o noua bomba in acest dosar. Oamenii au inceput sa primeasca somatii de la Rocredit IFN Targu Lapus pentru recuperarea unor imprumuturi in care acestia figurau ca giranti!

Giranti la imprumuturile pe care le-a ridicat Nicolae Giurgiu. Asta presupune ca Giurgiu, cel care a administrat cooperativa de credit unde cetatenii si-au depus economiile, in speranta ca popa va face minuni dumnezeiesti si le va majora ca in poveste, a continuat sa-i insele pe oameni si dupa ce a ajuns primar. Ba mai mult, a profitat de faptul ca avea acces la datele personale ale fiecarui cetatean al comunei si s-a folosit de acest privilegiu in atingerea scopurilor sale murdare. Altfel spus, a abuzat de increderea oamenilor, dar si de functia de primar. Procedeul a fost destul de simplu. Dupa ce “banca popii” a fost declarata falimentara si activele scoase la vanzare, primarul nu a mai avut de unde face rost de bani. Trebuia gasita o alta sursa. Si a gasit-o. Giurgiu s-a pus pe imprumutat sume mari de bani de la Rocredit IFN, punandu-i pe consatenii sai ca giranti, apeland la falsuri grosolane. Sunt cazuri in care oamenii figureaza ca au scos imprumuturi de la respectiva institutie nebancara, cu toate ca ei nu i-au trecut niciodata pragul. Dincolo de orice, ar trebui ca organele de ancheta sa vada cum a fost posibil ca o cooperativa, nebancara cum e ea, sa acorde imprumuturi doar pe baza unor falsuri, fara ca persoana beneficiara sa fie de fata la ridicarea creditului. O fi popa Giurgiu diavolul intruchipat, dar fara complicitatea si inconstienta celor de la Rocredit n-ar fi putut face mare lucru. Cu atat mai mult cu cat, la data acordarii majoritatii acestor imprumuturi, cazul Nicolae Giurgiu era cunoscut de toata lumea.

Oamenii isi pot pierde proprietatile

Maria Pop, referent in cadrul Primariei Lapus, a declarat ca au inceput sa soseasca adrese prin care Rocredit solicita date despre bunurile cu care figureaza in proprietate. Adresele au venit in mai multe transe, dar pana vineri erau 48 de persoane in aceasta situatie. Au aparut situatii de-a dreptul incredibile. Pentru a fi mai convingator si a avea dosare “beton”, exista numeroase adeverinte emise de SC Unicom, prin care se recunoaste calitatea de angajat a mai multor persoane din localitate. Adeverintele respective au fost puse de Giurgiu in dosarele de solicitare a imprumuturilor.

Viorica Mutiu este una dintre persoanele aflate in aceasta situatie< “Am primit hartie ca figuram ca giranti la parintele Giurgiu. Numai ca noi nu am semnat niciodata asa ceva, n-avem stire despre astfel de lucruri. Totul e un fals. La dosar eu am calitate de angajata, dar in realitate sunt pensionara. Este o minciuna, un fals de popa, unul din acela dumnezeiesc”.

Majoritatea celor care se afla in aceasta situatie figureaza cu imprumuturi sau sunt giranti pentru sume in jur de 20.000 lei. Imprumuturile sunt luate pe termene de 3 ani, cu o dobanda de 14 %.

O alta “giranta” a parintelui este Viorica Giurgiu< “Suntem amenintati de banca sa platim imprumutul de 20.000 lei, altfel ne vor pune sechestru pe bunuri si o sa ni le scoata la vanzare. Nu am stiut absolut nimic despre lucrurile acestea. Ma mir doar ca a reusit sa prosteasca atata lume”.

Rand pe rand, oamenii care figureaza ca giranti sau cu imprumuturi pe care nu le-au ridicat niciodata merg la politie si depun reclamatii sau plangeri penale impotriva lui Nicolae Giurgiu. La data de 1 octombrie ar fi trebuit sa evacueze casa parohiala, dar inca nu a facut-o. Pe la primarie nu mai da, dar nici prin comuna nu-i prea des vazut. De la Episcopia Ortodoxa a Maramuresului si Satmarul s-au primit asigurari ca va fi decazut din calitatea de preot. Destul de tarziu, daca ne gandim ca se implineste un an de la primele dezvaluiri in acest caz.

Procurorii continua cercetarile

Asa cum spuneam, primarul Nicolae Giurgiu este cercetat pentru comiterea infractiunii de inselaciune. Cel putin asa era pana acum, dar, cu noile dezvaluiri, “repertoriul” infractional se va mari considerabil. Initial, dosarul penal a fost instrumentat de Parchetul de pe langa Judecatoria Targu Lapus.

Ioan Petran, procuror sef sectia urmariri penale, a declarat ca dosarul a fost preluat de Parchetul de pe langa Tribunalul Maramures, datorita complexitatii cauzei, dar si prejudiciului foarte mare. In prezent se fac cercetari si de catre Serviciul de Investigare a Fraudelor din cadrul IPJ Maramures. Intre timp, firma lichidatoare incearca sa vanda activele “bancii popii”. Ce se va recupera va fi folosit pentru plata deponentilor care si-au pierdut economiile. Numai ca sumele incasate nu vor ajunge sa acopere toate pierderile. Necazuri si mai mari vor avea cei care au de platit bani in calitate de giranti. Se intelege ca Nicolae Giurgiu nu mai poate fi mentinut in fruntea comunitatii, mai ales ca nici nu mai da pe la serviciu. Dar, cum birocratia romaneasca a devenit proverbiala, cetatenii Lapusului vor trebui sa mai astepte mult si bine pana ce se vor organiza alegeri partiale pentru postul de primar. Dupa lege, Prefectura nu poate emite ordinul de suspendare din functie pana ce instantele de judecata nu vor emite o sentinta de condamnare definitiva pe numele lui Giurgiu. Pana atunci mai este timp, nu gluma. Procesul poate dura chiar pana la terminarea actualului mandat. Traim in Romania si aici orice este posibil.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Sigla Informatia Zilei

Hram la biserica din Posta

Asculta acest articol Credinciosii din Protopopiatul Chioar sunt asteptati duminica, 4 octombrie, la biserica din Posta, care isi sarbatoreste unul