Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Parlamentul nu poate decide cine pleaca la CE, daca Basescu si Ponta nu se inteleg

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Curtea Constituţională a decis, miercuri, că prevederea potrivit căreia Parlamentul stabileşte cine merge la Consiliul European, în cazul în care preşedintele şi premierul nu se înţeleg, este neconstituţională, potrivit Mediafax.

Plenul Senatului a adoptat, la finele lunii iunie, Legea privind cooperarea între Guvern şi Parlament în domeniul afacerilor europene, care prevede că Parlamentul stabileşte cine merge la Consilul European, în cazul în care preşedintele şi premierul nu ajung la un acord.

Potrivit modificărilor aduse în comisiile reunite, conducătorul delegaţiei României la reuniunile Consiliului European este preşedintele României sau premierul.

Conform legii, stabilirea conducătorului delegaţiei României la reuniunile Consiliului European se face prin acord între Guvernul României şi instituţia prezidenţială, cu cel puţin 20 de zile lucrătoare înainte de data reuniunii.

Proiectul prevede că, în situaţia în care acordul privind participare la Consiliul European nu se realizează în termen, Parlamentul, în şedinţa comună a celor două Camere, desemnează conducătorul delegaţiei României la respectiva reuniune a Consiliului European.

CCR decisese deja, în luna iunie, după o sesizare a lui Băsescu, că preşedintele este cel care reprezintă România la Consiliul European.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns