Participant sătmărean la Conferinţa Naţională de Toponimie

Asculta acest articol

La sfârşitul lunii octombrie 2014, la Bucureşti, la Casa Universitarilor a avut loc Conferinţa naţională de toponimie şi geografie istorică „Nume de locuri: Memorie, patrimoniu, identitate“, organizată de facultatea de geografie a Universităţii din Bucureşti în colaborare cu reprezentanţi ai instituţiilor partenere şi personalităţi cu domenii de activitate stabilite prin lege.

Au fost prezenţi aproximativ 80 de participanţi care şi-au prezentat lucrările şi studenţi de la facultatea de geografie din Bucureşti. Judeţul Satu Mare a fost reprezentat de Gheorghe Munteanu, profesor de geografie, prilej cu care a prezentat două comunicări ştiinţifice intitulate: „Văgaş, un sat dispărut“ şi „Toponime din Cămărzana“. Interlocutorul ne-a împărtăşit cu titlu informativ câteva dintre numeroasele problemele dezbătute, oferindu-ne o imagine de sinteză asupra tematicii prezentate în cadrul conferinţei.
Lucrările conferinţei au fost deschise oficial de: prof.univ.dr. Laura Comănescu – decanul facultăţii de geografie a Universităţii din Bucureşti; acad. Dan Bâlteanu, director al Institutului de Geografie al Academiei Române; acad. Marius SALA, director la Institutul de lingvistică „Iorgu Iordan-Alexandru Rosetti“; prof.univ.dr. Alexandru Ungureanu, membru corespondent al Academiei Române; col.dr.ing. Marin Alniţei, director la Direcţia Topografică Militară; Victor Georgescu, director al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară; dr.ing. Ileana Spiroiu, director la Centrul Naţional de Cartogarfie; prof.univ.dr. Ioan Opriş, Prodecan al Facultăţii de Istorie, Universitatea din Bucureşti; dr. Adrian Mjuru, director la Muzeul de Istorie a Municipiului Bucureşti; prof.univ.dr. Liliana Dumitrache, director al Centrului de Cercetări Geodemografice şi Analiză Teritorială.
Amfitrionul conferinţei a fost dr. Bogdan Suditu, profesor la facultatea de geografie a Universităţii din Bucureşti.
Dan Bâlteanu, directorul Institutului de Geografie, a amintit că institutul a finalizat un valoros Dicţionar Geografic al României. Institutul a avut şi un contract cu Guvernul României pentru denumirile bilingve din România, care au fost inscripţionate în anul 2000. De asemenea a fost evocată personalitatea celui care a fost Ion Conea, mentorul şcolii româneşti de toponimie, fost cercetător al Institutului de Geografie. Ion Conea a conturat domeniul toponimiei şi a Geografiei istorice deschizând calea şi spre alte punţi de perspectivă ale toponimiei şi anume către cercetarea lingvistică.

Situaţia cadastrului

Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară are printre activităţile de bază înregistrarea proprietăţilor şi reprezentarea acestora pe hărţi şi planuri şi postări pe Internet. În prezent se lucrează la un geoportal în colaborare cu Direcţia Topografică Militară.
Am mai aflat că din anul 2008 s-a trecut de la realizarea hărţilor în format analog la cele în format digital, iar Harta României la scara 1:5000, realizată recent, este un produs românesc care va contribui la dezvoltarea societăţii, deoarece cuprinde o multitudine de elemente de toponimie. Harta este structurată pe layerele fundamentale ce cuprind limite de unităţi administrative, limita intravilanelor, au fost trecute toate cele 320 de oraşe ale României, trama stradală, clădirile acestora şi numerele administrative, punctele de trecere a frontierei, reţeaua hidrografică şi barajele, arealele forestiere, infrastructura de transport, etc. şi alte date conform recensământului din anul 2011. Conform noilor măsurători suprafaţa României este de 238.396,5 km2.
S-a mai amintit de situaţia fericită din Ardeal unde exista o evidenţă a proprietăţii de pe vremea habsburgilor şi reiterată în anii de după 1900 cu cartea funciară, a facilitat posibilitatea identificării proprietăţilor, prin numărul cadastral şi cartea funciară deschisă. Moldova şi Regatul aveau un al mod de a ţine evidenţa proprietăţilor mergând pe Codul lui Napoleon. În aceste regiuni s-au întocmit registre ţinute ani de zile după denumirea locului, denumire care face ca proprietatea să fie mai uşor de identificat.

Particularităţi ale toponimiilor

Particularităţile inedite ale toponimiilor cu variate trăsături regionale evidenţiază bogăţia numelor topice româneşti. În zonele în care convieţuiesc comunităţi bilingve şi unde de exemplu o formă de relief are denumiri diferite, pentru harta topografică oficială a României se va selecta toponimul cel mai reprezentativ şi conform legii va fi înscris în limba română.
Culegerea de denumiri geografice şi înscrierea lor a început după 1854, odată cu realizarea primelor hărţi oficiale produse în România. S-a trecut la standardizarea denumirilor geografice odată cu înfiinţarea Comisiei de experţi la nivel O.N.U., după anul 1967, când România a devenit membru fondator între primele şapte ţări, iar primele hărţi topografice au fost realizate la scara: 1:25.000 de către Direcţia Topografică Militară.
Denumirile geografice implică adesea conotaţii politice ce ţin de protejarea drepturilor naţionale asupra denumirilor geografice, activitate ce trebuie continuată cu atât mai mult cu cât există o hotărâre de guvern care va conducea la înfiinţarea mult aşteptatei comisii naţionale pentru denumiri geografice. Baza de date existentă va fi completată în continuare cu microtoponimiile care în prezent din motive cartografice nu au putut fi înscrise pe hărţi, dar ele există, iar în prezent formatul electronic, digital permite înscrierea tuturor denumirilor.
O denumire standardizată şi reală se bazează pe interviuri cu localnicii. De un mare ajutor ar putea fi profesorii şi studenţii pasionaţi de o astfel de activitate de cercetare, care pe hărţi topografice, la scara: 1:25.000, vor putea insera microtoponimele întâlnite pe teren în cursul aplicaţiilor.
Am aflat că sunt probleme şi la Comisia de arheologie de pe lângă Ministerul Culturii legate de inventarierea şi introducerea în bazele de date, în coordonate Stereo 70 (Proiecţia Stereografică 1970, reprezintă proiecţia cartografică oficială a României), a tuturor siturilor arheologice, acţiune laborioasă şi de perspectivă, în prezent mergându-se pe multă aproximaţie. S-a menţionat importanţa istoriei geografice care poate face trimiteri la istoria militară, la istoria politică, spre evoluţiile sociale şi religioase, dar şi spre resursele naturale.

Proiect internaţional

În prezent există un proiect internaţional, european în care este implicată şi Facultatea de Istorie din Bucureşti, pentru a se introduce în lista patrimoniului mondial a tuturor siturilor care vor contura limita frontierei nordice a Imperiului Roman. S-a reamintit importanţa Dunării ca frontieră între popoare, o axă din preistorie până în zilele noastre. Există o multitudine de toponime care ne deschid orizonturi noi, cum sunt cele de ordin celtic, preromane între care Singidunum pentru oraşul Belgrad, Noviodunum pentru Isaccea, Durostorum pentru Silistra. Toponimele purtând sufixul dava, fac parte din fondul traco-dacic şi exprimă ideea de centru de putere. Exemplu: Sucidava (la confluenţa Oltului cu Dunărea), Capidava (lângă satul cu acelaşi nume din judeţul Constanţa). Multe astfel de toponime se regăsesc păstrate de la Ptolemeu, până la Tabula Peutingeriana. S-a făcut referire şi la o situaţie remarcabilă legată de cetatea romană de la Cernavodă, de pe Dealul Hinovului – Axiopolis, care are un nume grecesc, însă cu rădăcina mult mai veche. Ax este o rădăcină scito-iraniană care înseamnă negru. Grecii l-au preluat sub forma de Axiopolis (Polisurile sunt oraşe-state ce se aflau în Grecia Antică. Cele mai multe polisuri au apărut între secolele IX-VI î.Hr.), însă ulterior otomanii l-au tradus în carasu care înseamnă negru. În acest exemplu se poate remarca rezistenţa toponimului în timp ca şi semnificaţie. (Carasu a fost singurul râu dobrogean care s-a vărsat în Dunăre. În lungul văii acestuia a fost săpat canalul navigabil Dunăre – Marea Neagră). Un al exemplu îl găsim în SV Babadagului, unde se află un sit roman preurban numit Petra (piatră) şi lângă care astăzi se găseşte satul Camena (piatră), într-o formulă slavă (камень = piatră în limba rusă). Sunt şi toponime care produc confuzii, precum toponimul localităţii Greci din judeţul Tulcea care nu a avut de a face cu grecii ci cu italienii. Aici s-au stabilit pe vremea lui Carol I, colonişti italieni, ai căror urmaşi au părăsit România după anul 1990, regăsindu-şi vechea patrie, ceea ce a determinat o sărăcire spirituală a aşezării.

Colecţie muzeală

Muzeul Municipiului Bucureşti are o colecţie valoroasă de planuri şi hărţi vechi, o arhivă bogată de fotografie istorică. Sunt hărţi pentru Bucureşti precum cea a tuberculozei, pentru micul regat de la 1913 o hartă cu bolile venerice, de la Drobeta Turnu Severin până la Botoşani, o hartă a mentalităţilor şi a bolilor legate de oraş şi o hartă care ne poate conduce către prognoze privind convulsiile sociale. Bucureşti are şi o hartă a sărăciei şi a zonelor insalubre din 1939. Toate aceste probleme, dar şi altele, însumate şi cartografiate la timp pot ajuta să dăm un conţinut măcar parţial identităţii naţionale pentru a putea construi o prognoză bună pentru dezvoltarea societăţii.
Profesorului Ion Nicolae de la Facultatea de Geografie din Bucureşti i s-a acordat din partea organizatorilor conferinţei Diploma de Excelenţă şi o medalie ca recunoştinţă pentru contribuţia deosebită adusă la dezvoltarea toponimiei şi a Geografiei istorice.

Denumiri de străzi din Satu Mare

S-a vorbit mult şi despre odonime (nume de străzi) adevărate repere de memorie ce adesea ne amintesc de realităţi de odinioară permiţând reconstruirea unor peisaje comunitare, pot oferi aspecte legate de orientarea spaţială sau pot evoca personalitatea unor oameni iluştri, foarte indicat să fie autohtoni. În Satu Mare Strada Wesselényi (nume de conte) a devenit Wolfenbüttel (numele unui oraş din Germania, landul Saxonia Inferioară, oraş înfrăţit cu municipiul Satu Mare), Strada Kinizsi (Kinizsi utca) şi-a primit numele în amintirea lui Kinizsi Pál (Pavel Cneazul, 1432-1494, comandant militar al lui Matei Corvinul, comite de Timişoara, căpitan general al armatei Regatului Ungariei. Această stradă a devenit ulterior Strada Scânteii (o denumire ce simbolizează idealul sistemului de opresiune comunist, cu iz sovietic), iar acum se numeşte Strada Ioan Slavici. Strada Rozelor de odinioară şi-a primit numele de la arborii ornamentali înşiraţi pe marginea drumului, arbori ale căror coroane primăvara devin roz de la culoarea florilor. În prezent se numeşte Strada Iuliu Maniu.
Modificarea denumirilor de străzi a dus la o sărăcie a toponimelor şi la o anumită uniformizare, asta deoarece nu s-a făcut apel la geografi şi istorici, ci s-a mers pe mâna politicienilor. În perioada 2004-2007, toate comunităţile rurale au fost obligate să aibă un sistem de nomenclatură stradală foarte bine pus la punct, oficial în baza legii, preferându-se adoptarea unui sistem simplist: Strada 22, Strada 65, Strada 19, sau: Strada Cireşilor, Strada Merilor, Strada Prunilor, sau într-un caz mai fericit: Strada Mihai Eminescu, Strada George Călinescu, Strada Aurel Pop…
S-a mai amintit despre necesitatea de a se monta plăci stradale cu informaţii despre numele străzii, nu doar o simplă denumire. De exemplu palmaresul unui sportiv, realizările majore ale unui politician, cauza pentru care s-a jertfit un erou sau patimile unui martir, descoperiri cu impact într-un anume domeniu sau invenţiile care l-au făcut celebru pe acel inventator etc.
Nu este indicat a se acorda străzilor numele unor personalităţi în viaţă. Sună aiurea. Tu unde stai? Eu stau pe strada Vanghelie. Dar tu? Eu pe Gabriela Szabó.
Din anul 2001 se prevede montarea de plăcuţe bilingve sau trilingve, acolo unde populaţia minoritară depăşeşte 20% din numărul populaţiei totale (Legea nr. 215/2001). În unele localităţi cu populaţie minoritară, aflată în procent mai mic de 20% s-a mers pe principiului juridic fundamental „ceea ce legea nu interzice, este permis”, fiind astfel instalate şi aici tăbliţe indicatoare cu denumirea localităţii bi sau trilingve, cum ar fi în Sibiu, Mediaş, Aiud, Seini, Sighişoara, Iernut etc.
Sunt şi situaţii când pentru o localitate sau o stradă, numele bilingv înscris pe plăcuţă nu are acelaşi sens. De exemplu pe aceeaşi plăcuţă scrie în partea de sus: Strada Valea Cerbului şi dedesubt, sugerând eronat că ar fi traducerea denumirii din limba română, Die zauber floete Straße. De aici rezultă că fiecare comunitate ţine la o anume identitate.
O reglementare oficială prevede obligativitatea autorităţilor de a dispune ca toate marile oraşe ale României să aibă o arteră centrală cu numele de 1 Decembrie 1918…
În raportul oficial înaintat de România la O.N.U. a fost menţionată continuarea cercetărilor academice în domeniul toponimiei la nivel naţional prin publicarea unor dicţionare de toponimie din perspectivă lingvistică. S-au realizat deja astfel de dicţionare pentru judeţele Tulcea, Arad, Galaţi şi Timiş. De asemenea s-a realizat şi Dicţionarul Bazinelor Hidrografice din Transilvania, Statele lumii contemporane din 2011, care cuprinde denumirile oficiale ale statelor şi principalele oraşe dar şi exonimele unde acestea există.
Recunoscându-se nevoia tot mai mare pentru formarea de personal calificat în domeniul toponimiei şi a standardizării denumirilor geografice, se recomandă iniţierea unui curs online de toponimie de către specialişti români, recunoscuţi pe plan internaţional în acest domeniu, care vor elabora şi manuale în acest sens.
Au fost stabilite anumite criterii pentru întocmirea listelor cu toponimele naţionale ce vor fi trimise la O.N.U. pentru constituirea patrimoniului internaţional de toponime.
Necesitatea înfiinţării unei Comisii Naţionale de Toponime constituie un deziderat vechi, care şi-a propus încă din primii ani de existenţă să aprecieze veşmântul topografic al ţării şi modul cum vor fi asimilate denumirile străine. Marele Dicţionar Geografic al României a fost editat între anii 1898-1902, în 5 volume, operă de referinţă a Geografiei. Hărţile acestei perioade de pionierat la scara 1:20.000 au redat veşmântul toponimic. Enciclopedia României a consemnat o toponimie oficială stabilă.

Pierderi de toponime în perioada comunistă şi reparaţiile care au urmat

A fost evocată şi pierderea multor toponime în cei 50 de ani de comunism, când au fost înlăturate neştiinţific sau abuziv de regimul totalitar numeroase toponime, perioadă în care foarte multe proprietăţi agricole au fost comasate, prin comasare dispărând drumuri, repere, câmpurile agricole transformându-se într-un „alb“ toponimic.
Epoca nefastă a celui de-al Doilea Război Mondial şi cei 45 de ani de opresiune politico-ideologică ce au urmat au dezechibrat şi acest veşmânt ce a intrat în conştiinţa românilor din toate vârfurile şi într-o măsura din ce în ce mai mare, la populaţia iubitoare de carte. Adoptarea unor criterii discriminatorii de ordin social-politic, abuzive, lipsite de realitate la nivel regional şi naţional se resimt şi în prezent. Momentul refacerii încrederii în acest tezaur toponimic s-a realizat în anul 1968 odată cu reîmpărţirea administrativă a ţării în judeţe, când s-a renunţat la sistemul administrativ sovietic, prilej când pentru delimitarea limitelor judeţelor s-a apelat la specialişti, sprijiniţi de consiliile populare care erau autoritatea guvernamentală în teritoriu… Atunci s-a trecut la un grandios proiect, acela de realizare a Geografiei judeţelor, la o distanţă de 75 de ani de la realizarea Marelui Dicţionar Geografic al Romaniei.
Toponimia constituie un tezaur naţional imaterial, propriu fiecărei ţări. La sfârşitul deceniului 7 al secolului trecut s-a lansat de către Academia Română, proiectul celei mai ample lucrări cartografice întreprinse în România, Atlasul R.S.R. ce a presupus revizuirea şi omologarea întregului fond toponimic, dovadă indexul de nume geografice cuprins în cele peste 470 de hărţi din cele 76 de planşe ale atlasului cu peste 11.000 denumiri geografice.
După anul 1948 a fost iniţiată o campanie amplă de modificare a toponimelor care aminteau de Casa regală. Localitatea Copăcenii de Jos unde regele Ferdinand I şi regina Maria aveau un conac, a primit numele de Ferdinand în anul 1923. În anul 1948 localitatea a primit numele de 30 Decembrie. Fiindcă 30 decembrie este o dată legată de abolirea regalităţii şi nu suna bine, numele aceleiaşi localităţi a fost schimbat din nou, în 1 Decembrie (în anul 1990).
Sunt şi altfel de situaţii: Oraşul Ferdinandsberg = Muntele Ferdinand (1923) devine Oţelu Roşu (1948), nume de sorginte comunistă iar recent, de data aceasta la insistenţa autorităţilor din localitate, din respect faţă de trecutul istoric s-a revenit la vechea denumire în varianta Ohaba-Ferdinand (2007). Ohaba are sensul de aşezare.
Tot după Al Doilea Război Mondial s-a trecut şi la înlocuirea toponimelor neadecvate, cu rezonanţă neplăcută, care nu sunau frumos, uneori vulgare, fiind înlocuite cu nume de eroi, de personalităţi politice ale clasei muncitoare, de luptători pentru drepturile ţăranilor.
Regimul democrat popular a încercat să impună o nouă ideologie. Primul toponim schimbat a fost vârful cel mai înalt din Carpaţii Occidentali, Cucurbăta Mare (1849 m), în oronimul Bihor, după numele judeţului Bihor, cuvând de origine slavă (de la viforâta sau viforoasa), trecut prin filieră maghiară. Apoi numele oraşului Braşov a fost schimbat în perioada 1950-1960 în oraşul Stalin. Herepeia (judeţul Hunedoara) a devenit Filimon Sârbu (în perioada 1950-1964), în memoria fostului activist comunist şi militant antifascist român, născut în acest sat şi care a fost executat la Jilava de către autorităţile militare în perioada celui de-al Doilea Război Mondial, fiind acuzat de sabotaj. După instaurarea regimului comunist în România, el a fost declarat erou de autorităţile statului român. Ştei (judeţul Bihor) a devenit Dr. Petru Groza (perioada: 1958-1990), după anul 1990 s-a revenit la denumirea anterioară. Satul Prislop (judeţul Bistriţa-Năsăud) a devenit Liviu Rebreanu. Oraşul Gheorghe Gheorghiu-Dej a redevenit Oneşti.
Localitatea Făurei (judeţul Brăila), a fost înfiinţată în 1872 odată cu realizarea căii ferate ce leagă oraşele Galaţi şi Buzău, sub numele de Gara Făurei. Importanţa acesteia creşte odată cu terminarea liniilor Făurei-Feteşti, Făurei-Bucureşti şi Făurei-Tecuci. Astfel Gara Făurei devine unul dintre cele mai importante noduri feroviare din sudul Romaniei favorizat si de apropierea capitalei, a portului Constanţa si a porturilor dunărene Galaţi şi Brăila. În 1925 localitatea primeşte numele de Ion I.C. Brătianu, iar mai apoi după instaurarea regimului comunist este denumit Filimon Sârbu. În 1952 se revine la numele de Făurei. La 5 Km de Mangalia se află localitatea 2 Mai, nume ce aminteşte de data retragerii trupelor ruseşti din Dobrogea (anul 1879).
Numele satului Brătiani (după numele Văii Brătia) a fost schimbat în Brădet (jud. Gorj) fiindcă amintea de familia Brătianu, cu toate că nu a existat nici o legătură în acest sens. În schimb, în Dobrogea, în NV judeţului Tulcea, denumirea localităţii Azaclău (după numele unui boier „local“ pe nume Azacli), este schimbată în anul 1907, în I.C. Brătianu, iar în anul 1944 primeşte numele de 23 August. În anul 2000 autorităţile locale au hotărât să fie redenumită după numele marelui om politic I.C. Brătianu.
Constantin Prezan, mareşal în Armata României a decedat la Schinetea, comuna Dumeşti (27 august 1943) judeţul Vaslui. Ulterior s-a dorit schimbarea numelui localităţii după numele mareşalului, însă autorităţile comuniste nu au dorit acest fapt fiindcă mareşalul ar fi avut anumite origini burghezo-moşiereşti. Totuşi Căile Ferate Române, mai receptive au acceptat denumirea unei halte cu numele mareşalului.
Gara localităţii sătmărene Ghilvaci, de asemenea poartă numele unui mare patriot român „General Gheorghe Avramescu”, după numele generalului care a comandat Armata a 4-a în luptele pentru eliberarea Transilvaniei în 1944-1945, începând din octombrie 1995.
După anul 1964 în România se comite un grosolan deserviciu ideii de continuitate şi identitate a poporului român prin schimbarea sutelor de toponime româneşti, unele foarte vechi, chiar dacă uneori aveau o conotaţie negativă sau vulgară, însă erau date în mod spontan de poporul român. Aceste toponime au respectat tradiţia locală şi au reflectat fidel condiţiile geografice, provenind dintr-un fond lexical de origine latină şi traco-geto-dac al limbii române. Multe dintre ele au fost înlocuite cu denumiri din fondul lexical slav şi maghiar. În Dicţionarul Geografic sunt 43 de toponime numite: Sălişte, Săliştea, Siliştea (de origine slavă).
Iată câteva oiconime (nume de localităţi) inadecvate, care nu sunau bine, care erau nepotrivite pentru a desemna o localitate: Spin (jud. AB) → Lunca Târnavei; Buruiene (jud. HD) → Păuliş; Secătura (jud. CJ) → Luminiş; Ţânţari (jud. BV) → Dumbrăviţa; Neagra (jud. AB) → Poiana Vadului; Cioara (jud. AB) → Şăliştea; Porceşti (jud. AB) → Săliştea; Valea Porcului (jud. MM) → Valea Stejarului etc.;
Alte 23 de oiconime şi-au primit denumirea de la spin: Spinoasa (jud. IS); Spinuş de Pomezeu (jud BH); Spin (comuna Turdaş, jud. HD); Spini (jud. VL) etc. Însă fiindcă sunau urât unele au fost schimbate: Spin (jud. AB), a devenit Lunca Târnavei, iar toponimul Târnava are o influenţă slavă (tŕň în limba slovacă înseamnă ghimpe, spin); S-a făcut şi o posibilă legătură între localitatea Teiuş (nume care ar sugera o grădină a teilor …) situată la confluenţa Târnavei cu Mureşul şi cuvântul maghiar tüske care înseamnă … spin. De fapt în anul 1220 Teiuşul se numea Villa Spinarum (Satul Spinilor), iar în 1223 s-a numit Tövis (Spini). Fiindcă sună frumos, numele localităţii Teiuş a rămas neschimbat, cu toate că geneza numelui este legată de spini.
S-a amintit şi de legislaţia privind atribuirea unor toponime în România, cu rezonanţă geografică naţională unor produse alimentare, cum sunt cele omologate, între care: Caşcavalul Rucăr, Cârnaţii de Pleşcoi, Berea Bucegi, Berea Azuga, Apa minerală Oaş, Apa minerală Dorna, Magiunul de Topoloveni, Pălinca de Turţ, Vinul de Murfatlar, etc.
Pentru împătimiţii studiului hărţilor, de consultat: www.arcgis.com; www.topro5; www.wikimapia.org; www.maphill.com; http://geoportal.ancpi.ro/geoportal/viewer/index.html;
În concluzie, profesor Munteanu Gheorghe este convins că toponimia rămâne în continuare un domeniu fascinant de cercetare atât din perspectiva unui geograf cât şi a istoricului, arheologului şi lingvistului, alături de mijloacele moderne de cartografiere şi de stocare electronică a informaţiilor.