Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Partida Romilor a validat protocolul de sustinere a candidatilor USL

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, le-a transmis sâmbătă un mesaj reprezentanţilor Partidei Romilor, reuniţi într-o conferinţă naţională la Bucureşti, în care şi-a exprimat speranţa într-o colaborare fructuoasă, menţionând că nu există o problemă a romilor, ci a statului care nu reuşeşte să implementeze politici eficiente care să ofere condiţii de dezvoltare şi de afirmare pentru toţi cetăţenii.

Mesajul copreşedintelui USL Victor Ponta a fost prezentat de către deputatul social-democrat Mădălin Voicu, relateaza Agerpres.

“Vă rog să primiţi mesajul meu de felicitare şi de speranţă într-o colaborare cât mai fructuoasă între Partida Romilor şi USL. Sunt convins că împreună, în cadrul unui parteneriat sustenabil, care să treacă dincolo de evenimentele şi trepidaţiile scenei politice, vom reuşi să realizăm ceea ce cu toţii ne dorim, indiferent de etnie, de gen, de vârstă sau de statut”, a transmis Ponta.

Potrivit acestuia, obiectivul comun al USL şi al Partidei Romilor este acela de a face o Românie puternică, în care fiecare cetăţean să fie respectat.

“Să vorbim în mod nedrept şi incorect atât în România, cât şi în UE despre problema romilor nu este corect. Această problemă nu există, iar eşecul celor care au căutat soluţii, pornind de la o premisă greşită nu ar trebui să surprindă pe nimeni. Problema nu este a romilor, ci a statului, a autorităţilor, indiferent că se numesc România, Franţa, Italia, Spania sau Marea Britanie. Aşa-zisa problemă a romilor este, de fapt, o problemă a statului, care nu a reuşit să implementeze politici inclusiv progresiste care să ofere condiţii de dezvoltare şi de afirmare pentru toţi cetăţenii săi, indiferent de etnie”, a afirmat liderul USL.

El s-a angajat, în numele USL, să schimbe această abordare şi a subliniat necesitatea cooperării între părţi.

“Această abordare trebuie schimbată şi în numele USL vă spun astăzi că suntem hotărâţi să o facem. Nu vom reuşi însă pe deplin decât dacă suntem împreună, decât dacă Partida Romilor este alături de noi, iar noi alături de Partida Romilor şi să tragem cu toţii în aceeaşi direcţie. (…) Ştiu foarte bine că romii au nevoie de mai mult respect, de mai multă atenţie, de mai multe politici dedicate integrării şi stimulării şi identităţii culturale. Abordarea nu trebuie să fie însă doar una naţională, ci una europeană. Nu doar Guvernul României, ci întreaga administraţie a UE trebuie să fundamenteze şi să implementeze strategii privind comunitatea romă. Acesta este un obiectiv comun, pe care trebuie să ni-l asumăm şi pentru care trebuie să luptăm în fiecare zi. Sunt încrezător în reuşita noastră”, a afirmat Ponta.

USL şi Partida Romilor “Pro Europa” au semnat, pe 28 octombrie, un acord politic, prin care îşi promit susţinere reciprocă în alegerile parlamentare din 9 decembrie, precum şi la implementarea unor obiective politice, economice, sociale în perioada 2012-2016.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns