Pasti sau Paste?

Asculta acest articol

Numele Sarbatorii religioase “celebrata la crestini în amintirea Invierii lui Isus Cristos, iar la evrei in amintirea eliberarii lor din robia egipteana” (DEX), apare in ultimul timp in doua versiuni, Pasti si Paste. O lamurire asupra acestor forme, precum si recomandarea pentru una dintre ele, o putem avea numai apeland la lucrarile normative si la dictionarele etimologice.

In acest sens as aminti, in primul rand, ca etimonul indepartat al termenului este ebraicul pesach, “trecere”, cu referire la iesirea primilor nascuti din Israel din robia egipteana: “Ziua aceea sa fie spre pomenire si sa praznuiti intr-insa sarbatoarea Domnului, din neam in neam, ca asezare vesnica s-o praznuiti” (Biblia, 1982; Geneza, 12, 14). Din ebraica, cuvantul a intrat in greaca veche, in forma pascha (?????), si de aici in latina, Pascha, Paschae, f. 1. “Pasti (sarbatoare iudaica si crestina); 2. Mielul pascal”. In drumul spre romana, singularul Pascha a devenit  pasca, f. cu acceptiunile 1. “Cozonac traditional facut din aluat dospit, umplut cu branza de vaci, stafide etc., care se mananca la Pasti”, 2. “Mici bucati de anafora, amestecate cu vin, pe care credinciosii le iau, la biserica, in zilele de Pasti”. Pluralul Paschae a dat, conform legilor fonetice, Paste, f., pl. (grupul consonantic sc, urmat de e sau i, adica -sce-, -sci- devine in romaneste -ste-, -sti-; connoscere (= cognoscere): cunoaste, scire> sti) si a ramas sa denumeasca doar numele sarbatorii.

Aceasta forma de plural Paste a fost inlocuita inca din latina populara de Pasti, pastrata ca atare in dialectul dacoroman (in cele din sudul Dunarii a ramas forma initiala: mr. Paste, v. Densusianu I, 1961, 136). “Trecerea pluralului feminin – e la – i este veche si s-a produs inca in latina populara, cand un mare numar de substantive masculine au devenit feminine, pastrandu-si desinenta – i. Avantajul acesteia este dat si de faptul ca marcheaza mai bine pluralul fata de singular, in raport cu a/e care au o distinctie fonetica aproape imperceptibila in vorbire” (ILR, 1968, 222).

De altfel, textele vechi religioase, ca si cele literare moderne, intrebuinteaza numai Pasti, articulat Pastile si niciodata Paste, Pastele: “De Pasti in satul vesel casutele-nalbite lucesc sub a lor malduri de trestii aurite” (Alecsandri): “Era dupa Pasti si era un timp bun” (Cosbuc): “La Pasti era fierbere mare in gospodarie” (Sadoveanu). In secolul al XVI-lea, Pasti (plurale tantum, ILR I, 115) era singura forma intrebuintata, Paste nefiind nicaieri atestat. (Densusianu II, 1961, 99).

In romana moderna s-a format, in graiurile din sudul tarii, si un singular Paste, de genul neutru, favorizat si de situatia din greaca si din limbile slave, unde termenul respectiv se foloseste numai la singular si este tot de genul neutru. La ora actuala, el tinde sa se extinda si in celelalte zone, sustinut fiind si de textul scris al felicitarilor comerciale.

Inconvenientul acestei forme provine din omonimia cu verbul a paste. Prin urmare, expresia Paste fericit! poate fi interpretata in doua feluri: “Pasti fericite!”, dar si “paste (iarba) fericit”. De curand, un moderator al unui post TV spunea ca “anul acesta romanii vor manca un miel mai mic si mai crud, fiindca pana de Paste mielul nu paste”. Or, limba romana, in toate situatiile de omonimii suparatoare, merge spre evitarea lor ori macar a unuia dintre cuvinte (vezi situatia omonimelor branca “mana” – branca “erizipel”, pacurar “vanzator de pacura” – pacurar “cioban”).

Asadar, in ciuda faptului ca cea  lucrarea normativa mai recenta, DOOM2 (2005), prefera varianta Paste, consider ca trebuie mentinuta forma Pasti, asa cum sustineau si marii nostri carturari, incepand cu A.D. Xenopol, V. Parvan, O. Densusianu, Sextil Puscariu, Al. Rosetti etc.

In felul acesta am respecta si traditia latina, unde se utiliza doar pluralul Paschae (Pascharum dies), si ne-am situa alaturi de alte limbi romanice care folosesc tot pluralul (vezi francezul Paques), avand si avantajul evitarii omonimiei cu verbul paste.

Nicolae Felecan