Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Patru artiști cunoscuți din AAP expun la Primărie

Imagine din vernisaj
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Ei sunt George Dan, Gergely Csaba, Barath Attila Csaba și Ștefan Tillinger

Imagine din vernisaj
Imagine din vernisaj

    Asociația Artiștilor Plastici Satu Mare a ținut să înceapă a doua jumătate a anului curent reunind la Primărie, într-o expoziție de mai mare amploare, lucrări semnate de patru din membrii ei marcanți, cunoscuți de mult timp celor care urmăresc viața artistică sătmăreană.

Aceștia sunt pictorul George Dan, binecunoscut și prin icoanele sale, pictorul Barath Csaba Attila, graficianul Ștefan Tillinger, care explorează în ultima vreme și pictura, și pictorul Gergely Csaba, președintele AAP Satu Mare. Toți cei patru au deja o manieră proprie și un mod de exprimare ușor de recunoscut, dar expoziția deschisă ieri nu e lipsită de surprize.

George Dan expune pânze largi, peisaje riverane în care formele se scurg una în alta, lăsând o reconfortantă impresie de răcoare și fluiditate a imaginii. Contrastul cu formele mai dure este astfel accentuat, mai ales într-un tablou unde faimoasa Mocăniță de pe Vaser pare și mai intens metalică. Gergely Csaba continuă tehnica sa pixelată, câteva tablouri fiind inedite (impresionant e un cal în plin fuleu, mișcarea sa fiind sugerată atât de fin încât ai crede că s-a topit cu totul în albastrul plin de bule din jurul său). După mai bine de doi ani de absență din expozițiile AAP, Barath Csaba ne reamintește pasiunea sa pentru cai, dar ne și surprinde prin câteva peisaje rurale puternice – remarcabilă e redarea, prin tușe aspre, a unui drum de țară desfundat.

Ștefan Tillinger expune atât desene ale monumentelor importante din zonă, o temă care l-a consacrat și pe care o tratează acum cu un plus de finețe, cât și picturi în ulei, compoziții florale, semne ale unui interes pe care artistul îl explorează cu febrilitate. Ne-am bucurat să vedem că lucrările sale sunt în mare majoritate inedite.

A cântat la vernisaj cunoscutul percuționist Cserey Csaba din partea Centrului Cultural G.M. Zamfirescu. Primăria a fost reprezentată de Radu Roca, iar Școala de Arte de Maria Varga. Artiștii vor pleca în tabăra de la Huta Certeze, iar lucrările rămân la Primărie până în pragul toamnei.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns