Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Paula Iacob a colaborat cu Securitatea

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Avocatul Paula Iacob a colaborat cu Securitatea, a decis definitiv, miercuri, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), care a respins recursul acesteia faţă de decizia de anul trecut a Curţii de Apel Bucureşti (CAB).

Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) a constatat, în mai 2009, că Paula Iacob, fost avocat al familiei Ceauşescu, a colaborat cu fosta poliţie politică. Constatarea a fost urmarea verificărilor făcute în 2009 în contextul candidaturii Paulei Iacob pentru Parlament.

Colegiul CNSAS a sesizat instanţa CAB în 11 iulie 2009, relateaza Mediafax. În 15 martie 2011, CAB a admis acţiunea CNSAS, constatând că Paula Iacob a colaborat cu fosta Securitate.

Decizia a fost contestată de Paula Iacob la instanţa supremă, dosarul fiind înregistrat în 24 august 2011.

 

 

Avocatul Paula Iacob declara că a fost urmărită sistematic de organele fostei securităţi şi că ea nu a colaborat niciodată cu acestea într-un mod onest şi sincer, cu atât mai mult nu a furnizat date despre familie sau prieteni.

Iacob preciza că nu pune preţ pe o decizie care nu este definitivă în acest caz, precizând că a atacat soluţia Curţii de Apel cu recurs la instanţa supremă.

Avocatul mai spunea că această decizie nu este nici prima nici ultima greşeală a unei instanţe, arătând că în procesul de la Curtea de Apel Bucureşti nu i-a fost încuviinţată o probă semnificativă, respectiv aceea cu martori. Avocatul spunea că ar fi dorit ca instanţa să-i audieze pe cei despre care se spune că ar fi oferit informaţii fostei Securităţi.

Totodată, Paula Iacob preciza că toate cunoştinţele ei ar fi ştiut despre aşa-zisa ei colaborare cu Securitatea, despre care arăta că nu a fost niciodată una “onestă şi sinceră”. Iacob mai spunea că, la rândul lor, ofiţerii Securităţii încercau să o conducă pe piste eronate.

Ea mai arăta că în permanenţă casa, corespondenţa şi cunoştinţele i-au fost urmărite şi că, în final, a fost scoasă din circuitul colaboratorilor, tocmai din motivul lipsei de sinceritate al informărilor.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns