Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

PDL cere BP al Camerei Deputaţilor o anchetă cu privire la modul în care a lucrat luni Comisia juridică

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Grupul parlamentar al deputaţilor PDL a depus o sesizare la Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor prin care cere o anchetă ‘administrativă şi tehnică’ asupra modului în care a fost convocată şi a lucrat Comisia juridică luni, când au fost discutate modificările la Codul Penal votate marţi în plen.

 

“Grupul parlamentar al PDL din Camera Deputaţilor vă solicită să dispuneţi verificarea respectării tuturor prevederilor Regulamentului Camerei Deputaţilor în legătură cu următoarele: convocarea şedinţei Comisiei juridice din data de 9 decembrie 2013 şi anunţarea membrilor acesteia, precum şi convocarea şedinţei comisiei în care au fost aduse modificări Codului penal; informarea şi distribuirea ordinii de zi a comisiei către membri acesteia; numărul iniţiativelor legislative înscrise pe ordinea de zi; suplimentarea ordinii de zi şi modalitatea în care au fost introduse propunerile legislative dezbătute în cadrul lucrărilor comisiei”, se arată în sesizarea PDL către Biroul Permanent, remisă vineri AGERPRES.

De asemenea, parlamentarii democrat-liberali cer verificări şi în legătură cu următoarele aspecte: motivul pentru care ordinea de zi încărcată iniţial pe site-ul Camerei Deputaţilor, cuprinzând un singur punct, a fost ştearsă definitiv şi înlocuită cu o ordine de zi care nu distinge între ordinea de zi inţială şi puncte suplimentare introduse; numărul membrilor care şi-au consemnat prezenţa şi numărul celor care au participat efectiv la dezbateri şi vot; consemnarea orei încheierii şedinţei în procesul-verbal din data de 9 decembrie.

Potrivit sursei citate, democrat-liberalii solicită, totodată, să li se pună la dispoziţie dovada convocării şedinţei de luni a Comisiei juridice, care să conţină data şi ora postărilor succesive ale ordinii de zi a comisiei pe site-ul Camerei Deputaţilor, precum şi dovada prezenţei membrilor grupului PDL la dezbaterea şi votarea rapoartelor asupra Pl-x-467/2012, Pl-x- 680/2011 privind modificările Codului penal şi Pl-x-162/2013, dar şi cea a prezenţei efective a membrilor care şi-au consemnat prezenţa prin semnătură la începutul lucrărilor, în cadrul dezbaterilor şi votului asupra propunerilor legislative privind modificările Codului penal şi Pl-x-162/2013, şi procesul verbal al şedinţei.

“Vă rugăm, de asemenea, să ne precizaţi care au fost sălile în care s-au desfăşurat şedinţele comisiei din data de 9 decembrie. Dacă în urma verificării celor semnalate veţi constata încălcarea dispoziţiilor Regulamentului Camerei Deputaţilor, vă solicităm să dispuneţi măsurile necesare în vederea sancţionării celor care se fac vinovaţi de eventualele încălcări şi să ne comunicaţi deciziile luate în acest sens”, se mai menţionează în sesizarea celor de la PDL. AGERPRES

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns