Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

PDL va discuta pe 1 februarie strategia pentru euroalegeri

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

PDL se va reuni pe 1 februarie, la Brașov, în cadrul unui Colegiu Director lărgit, pentru a discuta strategia pentru alegerile europarlamentare, validarea echipei de campanie și nominalizarea liderilor de grup din Senat și Camera Deputaților, a anunțat luni președintele PDL, Vasile Blaga, la finalul ședinței Biroului Permanent Național al partidului.

“Am stabilit convocarea la Brașov pentru sâmbătă, 1 februarie, a unei reuniuni comune Colegiul Director Național și grupurile parlamentare, unde o să prezentăm și o să adoptăm strategia pentru alegerile europarlamentare, pe de-o parte, și prioritățile noastre parlamentare pe de altă parte”, a declarat președintele PDL, citat de Agerpres.

Blaga a precizat că lista finală cu candidații PDL la europarlamentare nu va fi decisă în cadrul reuniunii de la Brașov.

“De altfel, șeful de campanie va trebui să participe în 30 (ianuarie — n.r.) la Viena la pregătirea comună pe care o vor avea cu toți șefii de campanie din partidele membre ale PPE, iar lista, așa cum știți, în partea a doua a lunii februarie. (…) Șeful de campanie îl cam știm, dar o să-l anunțăm oficial atunci”, a adăugat liderul PDL.
Vasile Blaga a confirmat că în cadrul Colegiului Director de la Brașov va fi luată în discuție și nominalizarea liderilor de grup ai PDL de la Cameră și Senat.

“O să stabilim cine conduce grupurile, o să facem propuneri, potrivit Statutului, la ședința pe care o vom avea la Brașov. Așa facem de fiecare dată. Biroul Permanent Național doar recomandă grupurilor o anumită persoană, mai departe ei votează. Pot fi mai mulți candidați”, a mai declarat liderul democrat-liberalilor.

Blaga a adăugat că el nu este de acord ca senatorul Cristian Rădulescu și deputatul Mircea Toader, foștii lideri de grup, să fie propuși din nou.

“Eu, personal, nu agreez. Sunt oameni serioși, oameni care și-au făcut cu prisosință datoria, s-a dovedit că nu au fost deloc implicați în implicați în procesul din ‘marțea neagră’, dar una-i una, alta-i alta”, a spus președintele PDL.

Vasile Blaga a precizat, totodată, că Biroul Permanent Național al PDL a decis și organizarea unui “miting pentru apărarea democrației” în București, care va avea loc sâmbătă, 8 februarie.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns