Pentru o nouă ierarhie de partid

Perioada de dinaintea Congresului PSD a semănat într-o oarecare măsură cu campania electorală de dinaintea alegerilor prezidenţiale. Pe drept cuvânt cineva remarca faptul că social-democraţii  au dovedit multă inerţie, păstrând tonusul de dinaintea scrutinului pentru alegerea şefului statului. Ca şi atunci şi de astă dată s-au lansat numeroase candidaturi, pentru promovarea lor utilizându-se elemente care în ansamblul lor sunt definite uneori drept campanie murdară.

Campania în sine a urmărit o repoziţionare a liderilor. Mircea Geoană – cel mai avantajat dintre ei pentru că deţine controlul asupra unui procent ridicat de filiale – a reuşit spre uimirea multora să îşi păstreze intactă poziţia în ultimii cinci ani. Nici eşecul din alegerile prezidenţiale, nu l-a clătinat aşa cum aşa cum s-ar fi crezut. A reuşit să conducă un joc echlibrat între taberele din PSD şi să-şi menţină sprijinul liderilor din teritoriu. După cum au observat mulţi analişti, el singur are de partea sa mai multe voturi decât toţi ceilalţi contracandidaţi ai săi. Nu ştim dacă la congres aceşti contracandidaţi se vor solidariza, îşi vor uni forţele şi voturile ca astfel să învingă. Faptul că Adrian Năstase renunţă la candidatură în favoarea lui Victor Ponta, ar putea fi un gest preliminar la aceeastă soluţie, soluţie ce ar putea fi într-adevăr îmbrăţişată şi de ceilalţi competitori.
Congresul PSD prezintă un mare interes. Prin evoluţia acestui partid, dar şi prin evoluţia celorlalte două formaţiuni politice PDL şi PNL, se va configura sistemul politic din România din următorii ani. Alegerea noului lider de partid social-democrat este şi în atenţia PDL. Nu credem că sunt doar zvonuri ştirile parvenite din anumite judeţe unde, se spune, că lideri locali democrat-liberali fac presiuni pentru realegerea lui Mircea Geoană în fruntea PSD. Este logic interesul ca acesta să recupereze postul de preşedinte de partid, el fiind o persoană mai maleabilă, mai accesibilă decât Adrian Năstase să zicem. La fel, pentru o victorie împotriva lui Mircea Geoană există deja o reţetă, a fost aplicată la alegerile pentru primăria Capitalei şi la alegerile prezidenţiale. Un Adrian Năstase ar fi o persoană prea incomodă pentru adversarii săi politici.
Dar ca în orice mare partid, conducătorul va fi aflat doar în ultimul moment. Se pot crea noi alianţe chiar în cursul lucrărilor acestuia, taberele pot ajunge la un compromis înaintea sau în timpul congresului, opinia generală poate înclina spre una din tabere şi în urma discursurilor. Unul din candidaţi poate câştiga doar cu un număr minim de voturi, ca la prezidenţiale, sau, dacă se ajunge la o înţelegere între grupări, candidatul poate câştiga în unanimitate.
Alegerea unuia sau altuia dintre actualii candidaţi, nu va însemna în niciun caz şi reformarea partidului, după cum nu va însemna nici recrearea imediată a unui partid mare, aşa cum a fost cu mai mulţi ani în urmă. Se va stabili doar o nouă ierarhie între lideri şi între grupurile din partid.