Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Permisul de conducere pentru mopede va fi obligatoriu din 2013

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Plenul Senatului a aprobat, în şedinţa de luni, proiectul de lege al Guvernului privind modificarea Codului rutier, care prevede introducerea permisului de conducere pentru mopede. Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice a fost aprobat cu 84 de voturi “pentru”, 2 “împotrivă” şi 3 abţineri, relateaza Mediafax.

Introducerea mopedelor şi triciclurilor în categoria autovehiculelor va avea ca urmare şi faptul că pentru situaţia conducerii fără permis se vor institui sancţiuni penale.

Proiectul de act nomativ are la bază necesitatea transpunerii unor prevederi ale Directivei 2006/126/CE a Parlamentului European, acestea urmând să se aplice din data de 19 ianuarie 2013 şi fiind impuse de necesitatea reducerii numărului şi consecinţelor accidentelor de circulaţie, în care sunt implicaţi conducătorii de mopede, tricicluri şi motociclete.

Potrivit expunerii de motive la proiectul de lege, în ultimii doi ani, numai conducătorii de mopede au produs 5.201 evenimente rutiere, în urma cărora şi-au pierdut viaţa 242 de persoane şi alte 5.733 au suferit vătămări corporale. Situaţia este favorizată de legislaţia rutieră actuală, care permite conducerea mopedelor fără permis de conducere obţinut în urma susţinerii unui examen.

Instituirea obligativităţii susţinerii examentului pentru obţinerea permisului de conducere, precum şi ridicarea limitelor minime de vârstă vor determina însuşirea cunoştinţelor teoretice şi formarea abilităţilor practice necesare pentru obţinerea acestui permis de conducere, potrivi sursei citate.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns