Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Peste 30.000 de participanţi, la ediţia a cincea a FILIT Iaşi

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Peste 30.000 de oameni au participat la cea de-a cincea ediţie a Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi, care a avut loc în perioada 4 – 8 octombrie, şi la care au participat scriitori ca Jonathan Coe şi Gao Xingjian, laureat cu Nobel pe 2000.

Anul acesta, FILIT a însemnat peste 300 de invitaţi din întreaga lume, 150 de voluntari şi peste 100 de evenimente incluse în program.

Laureatul Premiului Nobel pentru Literatură, Gao Xingjian, a declarat: „Este o adevărată plăcere să descopăr un oraş cultural, primitor. Pentru mine, era greu de imaginat… Şi acest festival, FILIT, în acest oraş, este important. Găzduieşte sute de scriitori, editori, traducători din lumea întreagă. Mi se pare un adevărat miracol pe care nu mi l-am putut imagina înainte să ajung aici”.

„Este cel mai bun festival la care am participat. Şi am fost la multe din întreaga lume. Este cel mai bine organizat şi pus la punct, a fost o experienţă minunată pentru mine”, a spus Jeff Lindsay, creatorul celebrului personaj Dexter.

Scriitoarea Olga Tokarczuk a afirmat: „Venind aici, îmi imaginam că este vorba despre un festival prestigios, dar mic. Nu m-am aşteptat să fie un festival atât de bine organizat, festival de talie europeană. Îl voi recomanda tuturor prietenilor mei din alte ţări să vină aici, doar să fie aici. Sunt şi puţin geloasă, noi organizăm în Polonia un festival mic, local, şi îi voi întreba pe organizatori cum pot face şi eu asta, să organizez un festival atât de grozav”.

În cadrul ultimului eveniment FILIT, la Teatrul Naţional din Iaşi, scriitoarea Ioana Pârvulescu a primit premiul liceenilor pentru „cea mai îndrăgită carte apărută în 2016“, pentru volumul „Inocenţii”.

Juriul a fost format din 16 elevi din Iaşi coordonaţi de profesorii lor de Limba şi literatura română. În competiţie au intrat cinci romane scrise de autori români: Veronica D. Niculescu – „Spre văi de jad şi sălbăţie“, Ioan T. Morar – „Sărbătoarea Corturilor“, Radu Pavel Gheo – „Disco Titanic“, Ioana Pârvulescu – „Inocenţii“, Vlad Zografi – „Efectele secundare ale vieţii“.

FILIT este un proiect finanţat de Consiliul Judeţean Iaşi prin Muzeul Naţional al Literaturii Române Iaşi.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns