Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Peste 6000 de absolvenţi de Medicină şi Farmacie au susţinut examenul de Rezidenţiat

Sigla Informatia Zilei
Peste 6000 de absolvenţi de Medicină şi Farmacie au susţinut examenul de Rezidenţiat
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Un număr de 6.091 de absolvenţi ai Facultăţilor de Medicină, Medicină Dentară şi Farmacie au susţinut duminică, 20 noiembrie concursul de intrare în rezidenţiat, informează Ministerul Sănătăţii.Din cei 6.091 de tineri absolvenţi care s-au încris la concurs, 4.533 au optat pentru domeniul medicină, 1.062 pentru domeniul medicină dentară şi 496 pentru farmacie.

Concursul din acest an are câteva noutăţi. Pentru sesiunea 2016, Ministerul Sănătăţii a majorat numărul de locuri/posturi. De asemenea, sunt introduse specialităţi noi – cardiologie pediatrică, gastro-enterologie pediatrică, nefrologie pediatrică, oncologie şi hematologie pediatrică, pneumologie pediatrică, microbiologie clinică şi pedodonţie, iar o serie de specialităţi a căror durată a fost redusă în anul 2010 au fost aduse acum la standarde europene.

Concursul s-a desfăşurat sub forma unui test-grilă cu 200 de întrebări pentru fiecare domeniu, identice pentru toate centrele universitare şi pentru care participanţii au avut la dispoziţie 4 ore. Întrebările au fost diferite, în funcţie de domeniu.
Pentru alegerea unui loc sau post, concurenţii trebuiau să obţină un punctaj minim de promovare de 60% din punctajul maxim realizat la nivel naţional pentru cele 200 de întrebări pentru fiecare domeniu.

Ocuparea locurilor/posturilor în specialitate se face în ordinea punctajului de promovare obţinut, în limita locurilor/posturilor publicate la concurs, alcătuindu-se o singură clasificare naţională pentru fiecare domeniu, subliniază Ministerul Sănătăţii.

Alegerea locurilor/posturilor în specialitate se face la o dată stabilită ulterior,de comun acord între Ministerul Sănătăţii şi universităţile de medicină şi farmacie, prin teleconferinţă, pe baza punctajului şi a clasificărilor.

Locurile şi posturile rămase neocupate în urma finalizării alegerilor vor putea fi ocupate numai printr-un alt concurs de rezidenţiat.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns