Asculta acest articol
Istoria unui sat dintr-o vreme foarte îndepărtată, în urmă cu aproape două milenii, trebuie altfel concepută decât o istorie a unei comune din zilele noastre.
În primul rând nu avem surse scrise şi ne putem baza exclusiv pe izvoare arheologice. În al doilea rând nu avem personalităţi care pot fi legate de aşezarea studiată, meşterii care au fabricat obiectele de folosinţă cotidiană (unelte, accesorii vestimentare, vase ceramice) şi locuitorii satelor au rămas anonimi, iar mormintele lor, descoperite după două milenii, primesc doar câte un număr curent de la arheologii descoperitori.
Cititorul poate fi surprins de atribuirea etnică folosită în titlu. Convieţuirea dacilor liberi cu neamurile germanice ale burilor, vandalilor sau gepizilor a fost o temă mai puţin studiată în trecut, însă în ultimii ani devine din ce în ce mai discutată de lumea ştiinţifică românească şi europeană. Bineînţeles, nu e foarte uşor să identifici pe baza unei descoperiri arheologice etnicul meşterului sau proprietarului obiectului, însă ceramica arhaică, produsă în gospodăria tradiţională dacică sau germanică poate furniza indicii relevante în acest sens.
Aşezare cu cartiere industriale
Aşezarea din Câmpia Someşului cercetată pe cea mai mare suprafaţă este cea de la Petea care a fost săpată între anii 1998-99, cu ocazia modernizării punctului de trecere a frontierei româno-ungare, graniţa administrativă a celor două state intersectând aşezări din epoca bronzului, epoca romană şi epoca migraţiilor. Arheologii români au lucrat pe partea românească a liniei de graniţă, colegii din Ungaria pe partea maghiară, însă în strânsă colaborare, rezultatele fiind prelucrate împreună. Putem spune că a fost vorba chiar de o “arheologie fără frontiere”.
Datorită dimensiunilor mari ale suprafeţei cercetate a fost posibilă elaborarea unei scheme de evoluţie internă, coroborată cu evoluţia ceramicii din regiune. Astfel, se conturează o mică istorie a satului, valabilă probabil şi pentru alte aşezări din valea Someşului. În stadiul actual al cunoştinţelor, pentru Bazinul Tisei Superioare cunoaştem trei tipuri de aşezări de epocă romană< cătunul, format din una până la trei locuinţe cu construcţiile anexe> aşezările cu caracter agricol, fără indicii ale unor activităţi meşteşugăreşti, şi aşezările cu cartiere industriale, care au funcţionat probabil ca un fel de poluri economice zonale.
În cea din urmă categorie este inclusă şi aşezarea de la Petea. Trebuie să menţionăm aici centrul dacic de producţie ceramică de la Medieşu Aurit-Şuculeu, care este o descoperire excepţională şi nu se încadrează în nici un tip de aşezare cunoscută (despre noile descoperiri de la cuptoarele dacice vom relata în numerele viitoare).
La început, în prima jumătate a secolului II d. Hr., aşezarea de la Petea era compusă din gospodării aşezate la câteva zeci de metri distanţă una faţă de cealaltă. Descoperirile ceramice indică prezenţa dacilor şi a germanicilor (buri), o populaţie amestecată probabil din punct de vedere etnic. Locuitorii nu se ocupau numai de agricultură, dovadă fiind un cleşte de metalurgie care atestă prezenţa meşteşugarilor în aşezare.
Pătrunderea vandalilor
Imaginea aşezării s-a schimbat în perioada războaielor marcomanice (160-180 d. Hr.), când în valea Someşului au pătruns dinspre nord vandalii. În cazul acestei pătrunderi nu mai putem vorbi de grupuri mici de războinici. Se schimbă în mod radical cultura materială la nivelul ceramicii, ceea ce atestă fără îndoială sosirea unei populaţii numeroase. Se schimbă structura internă a aşezării, existând indicii privind amplasarea gospodăriilor pe o linie, pe un fel de uliţă, cu anexele în spatele locuinţelor adâncite în pământ.
Foarte probabil, impactul pătrunderii vandalilor a fost diferit de la o microregiune la alta. În unele zone au pătruns mai multe elemente noi, schimbând în totalitate caracterul etnic, iar în altele mai puţine, populaţia locală păstrându-şi o influenţă mai puternică asupra culturii materiale. Aşezarea de la Petea se află la o distanţă de cca. 100 km de limesul provinciei Dacia, pe ruta principală de circulaţie de la nord de râul Someş. Ceramica arhaică indică o prezenţă masivă a vandalilor, însă, ulterior perioadei de instabilitate determinate de războaiele marcomanice, la nivelul ceramicii apar din ce în ce mai multe elemente dacice, care atestă coabitarea în aceeaşi aşezare a celor două populaţii.
La mijlocul secolului III apar atelierele de ars ceramică după model roman
Pe acest fond de cultură materială tradiţională, la mijlocul secolului III d. Hr. pătrunde dinspre provincia romană Dacia tehnologia producţiei de ceramică ştampilată. În acest context apar la Petea atelierele de ars ceramică după model roman, formând un cartier industrial în cadrul aşezării.
Pe baza descoperirilor de aici am putut observa că, alături de noile forme de străchini, unele forme modelate anterior cu mâna sunt acum transpuse la roata olarului. Modificările culturii materiale de la nivelul ceramicii au fost la origine puternic influenţate de cultura materială romană, însă şi-au continuat evoluţia independent de aceasta.
Odată cu generalizarea noii tehnologii şi transformarea culturii materiale la nivelul ceramicii, dispare treptat ceramica arhaică, şi astfel interferenţele între daci şi germanici devin mult mai greu de studiat în Bazinul Tisei Superioare. Marile aşezări îşi continuă existenţa, deseori pe aceleaşi amplasamente şi fără schimbări la nivelul elementelor de arhitectură. Toate indiciile arată că populaţia dacică şi germanică, mai mult sau mai puţin amestecată, îşi continuă existenţa şi se schimbă doar cultura materială la nivelul ceramicii.
Aşezarea de la Petea decade cândva la sfârşitul secolului IV- începutul secolului V d. Hr., în perioada de instabilitate din prima epocă a migraţiilor. În stadiul actual al cercetărilor nu ştim dacă se sfârşeşte locuirea, cert este însă că polul economic al microzonei se retrage la cca. 5 km distanţă faţă de calea principală de circulaţie, la Lazuri – Râtul lui Bela, unde încep să funcţioneze alte ateliere de ars ceramica.
Expoziţii la Muzeul Judeţean
Descoperirile de la Petea au intrat mai demult în expoziţia de bază a Muzeului Judeţean Satu Mare, însă pe parcursul lunilor martie şi aprilie vor fi prezentate într-un context mai larg în cadrul expoziţiei „Celţi, daci şi vandali în nord-vestul României şi Transilvania”, alături de descoperiri din judeţele Maramureş, Sălaj, Cluj şi Alba.
Arheolog, Robert Gindele
Fii primul care comentează