Picatura chinezeasca

Asculta acest articol

Stim despre China atatea lucruri. Enciclopediile ne fascineaza prin bogatia lor. Condeie stralucite care au vizitat  aceasta tara (George Calinescu, Eugen Barbu, Pop Simion, Paul Anghel, Victor Vantu, ca sa nu mai vorbim de Spatarul Milescu) au apropiat intelegerea romaneasca de evenimente si trairi in umbra Marelui Zid. A fost o vreme cand ratiuni politice tineau permanent deschisa fereastra catre realitatile chineze, fie ele si mai greu de inteles si acceptat. Revolutia culturala, de pilda, fie ea si poleita in tot soiul de fireturi filozofice, nu ma va face niciodata sa-i inteleg nici temeiurile, nici tintele urmarite. Dar am gasit in schimb atatea lucruri pline de intelepciune, de apreciat, de admirat, de invatat, in modul de a gandi si chivernisi existenta pe malurile Fluviului Galben. S-a incercat la noi, dupa evenimentele din decembrie 1989, in cazul Chinei pasul la offside. Cu alte vorbe noi sa ne vedem de treaba noastra, ca nu avem nimic de-a face cu astia. Cu ochii pe Occident cautam a ne convinge ca nu mai exista si un Orient, Apropiat ori Indepartat. Norocul nostru ca nu a durat mult. Dialogul politic s-a relansat, mediul de afaceri de la noi a inceput sa-si caute termeni de dialog in acea parte de lume, iar ei, chinezii, uitati-va imprejur, nu s-au lasat prea mult asteptati. Fac parte din viata noastra si lasa de inteles ca nu si-au spus ultimul cuvant. Din pacate, cred eu, perceptia “fenomenului chinez” in tara noastra se plaseaza inca in zona exoticului si intamplarii. Este o iluzie sa crezi ca poti aprofunda realitati de asemenea complexitate si situate la mii de kilometri de tine prin lectura ziarului, si asta din cand in cand, ori prin surprinderea unui filmulet difuzat la ore de saturatie in materie de talk-show-uri pe micile noastre ecrane. Ce se intampla astazi in China tine de dimensiuni cosmice. Cea mai populata tara de pe glob tine cu tot dinadinsul sa-si poarte singura de grija, raspunzand cumva, indirect, acelei intrebari formulata anul trecut de Lester Brown< Cine va hrani China? Raspunsul il dau prin felul cum gandesc si actioneaza chinezii insisi< NOI! Am sentimentul ca se imbina cu nemaipomenita pricepere forta de a depista corect  trebuintele vietii de fiecare zi, capacitatea de a proiecta traiectorii de parcurs cu incapatanarea de a le transfera in realitati. Admiratia mea fata de un asemenea pragmatism este alimentata odata in plus de perceperea scarii la care se opereaza pe plansetele proiectantilor chinezi, si asta nu de azi de ieri. Si-au dorit un scut de aparare? Au gandit si construit Marele Zid Chinezesc. Au gasit o cale sa lege intre ele doua metropole vitale pentru tara. Au sapat canalul de doua mii de kilometri dintre Beijing si Hanceu. Cand solutia la indemana pentru a reusi ce si-au propus era dislocarea unui munte? Nimic mai simplu, au procedat ca atare…

Imi amintesc ce spunea liderul de partid chinez Hu Yaobang cand ne-a vizitat tara pe la jumatatea anilor ‘80. Obiectivul fixat de conducerea de partid si de stat era atunci dublarea productiei industriale pana la sfarsitul secolului trecut. Tinta cucerita! Din puzderia de directii de mers, care mai de care mai presante, au fost fixate patru cu caracter de permanenta< agricultura, energetica, transporturile si, de asteptat, continuarea politicii de deschidere, de colaborare cu toate tarile lumii. Vedeam acum cateva zile un fel de comunicat catre Terra titrat fara echivoc< CHINA-LOCUL DOI IN ECONOMIA MONDIAL{! Tot ce ni se comunica in aceasta informatie difuzata cu repeziciune pe mapamond reprezinta un fel de bilant de etapa in dezvoltarea economiei chineze, un anunt, ziceti publicitar, o stire ce merita tinuta minte. Dupa trei decenii de dezvoltare, China depaseste Japonia si trece in spatele SUA. Stiam ca, in 2009, China depasise America, devenind cel mai mare producator de autoturisme, dar si Germania, pe care a detronat-o din postura de cel mai mare exportator. Iata ca statisticile anului in curs developeaza o situatie graitoare, in trimestrul doi din 2010, Japonia anunta un PIB de 1,28 de trilioane dolari. China, ca intr-un joc de carti disputat pe baza de surprize si cu sufletul la gura, anunta la randul ei o cifra de 1,33 trilioane! Cifra, estimeaza expertii, ar putea ramane aceeasi si la sfarsitul anului. Anuntul uluitor abia urmeaza< in 2030 China ar putea, mentinand programele si ritmurile actuale, sa depaseasca Statele Unite, devenind prima putere economica a lumii! E drept, drumul e lung – SUA realizand in 2009 nivelul de 14 trilioane. Dar prognozele nu se sfiesc sa atace Everestul! Gasesc potrivit sa mentionez in finalul acestor randuri despre picatura chinezeasca si perseverenta ei, cateva randuri    dintr-o lucrare dedicata Chinei. Se vorbeste de un cod al comportamentului chinez, cu ambitia de a fi insusit si urmarit de toata lumea. Codul in cauza cuprinde urmatoarele laturi< cinci sublinieri – civilizatie, politete, morala, curatenie, disciplina> patru – actiune, limbaj, suflet, mediu inconjurator> trei iubiri – iubirea de patrie, iubirea de oranduire, iubirea de partid. Stau si ma intreb< o mai fi ramas ceva pe dinafara? Probabil ca nu, cata vreme picatura  functioneaza atat de bine…

Nicolae Bud