Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

PNL avertizează PSD s-ar putea trezi cu un președinte ostil

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Puiu Hasotti: În afară de Iliescu toți candidații PSD au pierdut alegerile
Puiu Hasotti: În afară de Iliescu toți candidații PSD au pierdut alegerile

PSD ar trebui să ia în calcul posibilitatea ca, în cazul în care va hotărî să aibă candidat propriu la alegerile prezidențiale din 2014, să se trezească cu un președinte ostil la Cotroceni, este avertismentul lansat, miercuri, de liberalul Puiu Hașotti.

 

PNL şi Crin Antonescu s-au dovedit cei mai îndepărtaţi de vreo colaborare cu Traian Băsescu, susţine senatorul PNL Puiu Haşotti, afirmând că cert este că Antonescu va candida la prezidenţiale şi că vinovatul pentru faptul că actualul şef al statului este la al doilea mandat este Mircea Geoană.

Haşotti a comentat replica dată de Mircea Geoană afirmaţiilor şefului statului, susţinute de liderul PNL Crin Antonescu, că PSD are prima şansă să câştige Preşedinţia României în 2014, prin care social-democratul arăta că se înşală cel care crede că, aliindu-se cu Băsescu, poate câştiga în 2014.
“Declaraţia lui Mircea Geoană intră în zona penibilului, pentru că Mircea Geoană a alergat singur şi a ieşit al doilea. Mircea Geoană trebuie să fie ultimul pesedist care să aibă ceva de reproşat lui Crin Antonescu şi Partidului Naţional Liberal. Să nu uităm că PSD împreună cu PNL în 2009 l-au adus pe Mircea Geoană la 55%, iar enorma lui inteligenţă politică l-a determinat să-i facă o vizită lui Vântu şi Traian Băsescu să câştige alegerile prezidenţiale. Singurul vinovat pentru încă un mandat al preşedintelui Băsescu este Mircea Geoană, care în naivitatea lui îşi imaginează că mai poate candida vreodată din partea Partidului Social Democrat la Preşedinţia României. Lucrul acesta nu se va întâmpla niciodată. Dar la Mircea Geoană recunoştinţa este o povară grea”, a spus Puiu Haşotti, citat de RFI și Mediafax.

În opinia lui Puiu Haşotti, “un lucru este cert: Crin Antonescu va candida la Preşedinţie”.

“Ce se va întâmpla este riscant să spun. Dacă dreapta va avea un candidat, dacă stânga va avea un candidat, dacă PSD îşi va pune un candidat. Până una alta, există USL, există un protocol, care este respectat, cum-necum este respectat, aşa încât lucrurile sunt limpezi. Limpezi în momentul în care noi conversăm”, a spus liberalul.

Senatorul PNL avertizează PSD că s-ar putea trezi cu un preşedinte ostil la Cotroceni: “Dacă cineva îşi imaginează că într-un al doilea tur de scrutin lucrurile sunt de pe acum tranşate, se înşală. În situaţia în care USL va avea un candidat, şansele să câştige din primul tur sunt foarte mari. PSD ar trebui să se gândească dacă rupând protocolul şi punând un candidat la Preşedinţie unu – ar avea şanse şi doi – dacă nu cumva există pericolul să existe un preşedinte la Cotroceni care să le fie ostil, indiferent cine le va fi acela”.

Întrebat dacă crede că PSD nu ar putea da preşedintele României, în cazul în care USL se rupe, Haşotti a răspuns: “Păi, în afară de Ion Iliescu, toţi candidaţii PSD au pierdut alegerile. Gândindu-mă că stânga este unită şi este pe undeva firesc, pentru că solidaritatea la stânga în toate ţările nu în România este mai mare, iar dreapta, în măsura în care putem vorbi de PDL un partid de dreapta, este divizată, explicaţia în partea astalaltă a dreptei este că individualismul este mai pregnant în zona politică de dreapta. Dar vedeţi, dreapta este divizată, nu prea recunoaştem PDL-ul partid de dreapta. PDL spune culmea că noi, liberalii nu suntem un partid de dreapta. Mai intră în scenă şi partiduleţul domnului Mihai Răzvan Ungureanu, mai intră în scenă tot felul de diversiuni aiuritoare, cum că se face o alianţă între partiduleţele astea, mai este încă unul Popular, mai este PNŢCD-ul care şi-a dat de două ori pomana de şapte ani, e acolo un domn gălăgios, care-şi imaginează că reprezintă pe continuatorii PNŢCD-ului, lucrurile sunt mai complicate în zona aceasta. Dar la o alegere prezidenţială, scena politică cel puţin în turul doi se simplifică”.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

1 comentariu

Lasă un răspuns