Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

PNL exclude în acest moment listele comune cu PSD pentru europarlamentare

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Eduard Hellvig: Actualii eurodeputaţi se pot regăsi pe liste
Eduard Hellvig: Actualii eurodeputaţi se pot regăsi pe liste

Secretarul general al PNL, Eduard Hellvig, a declarat miercuri că în acest moment nu se poate discuta despre liste comune ale USL la alegerile pentru Parlamentul European.

UPDATE: In PNL este o luptă dură pentru o decizie care devine din ce în ce mai presantă: liberalii vor merge singuri sau pe liste comune cu PSD la alegerile europarlamentare. Tabăra celor care şi-ar dori liste comune cu PSD este reprezentată la vârf de vicepremierul Daniel Chiţoiu şi ministrul afacerilor interne, Radu Stroe – ambii vicepreşedinţi cu atribuţii executive, iar cealaltă tabără de preşedintele Crin Antonescu şi secretarul general Eduard Hellvig.

Întrebat dacă PNL negociază în USL candidatura pe liste comune cu PSD la europarlamentare contra susţinerii legii amnistiei şi graţierii, Hellvig a afirmat că este exclusă o asemenea ipoteză de lucru.

“Nu avem cum să discutăm o asemenea înţelegere, pentru că sunt două lucruri total diferite. În ceea ce priveşte amnistia, punctul de vedere al PNL este foarte clar. A fost transmis public încă de anul trecut. PNL nu votează legea amnistiei şi ca atare nu avem cum să discutăm în oglindă cu eventuale liste comune la europarlamentare. Şi ca să fim cinstiţi, din punctul meu de vedere, de secretar general al PNL, alegerile europarlamentare sunt un bun prilej şi pentru PNL de a-şi testa valoarea electorală şi de a confirma din punct de vedere electoral că PNL este forţa cea mai puternică şi mai importantă din spectrul dreptei politice şi, ca atare, în acest moment nu putem discuta de alegeri europarlamentare pe liste comune în USL”, a declarat Hellvig la sediul central al PNL.

El a arătat că există o discuţie informală privind participarea pe liste comune la alegerile europarlamentare, scrie Agerpres.

“Vom vedea ce va aduce perioada următoare. Important este ca PNL să se pregătească pentru aceste alegeri europarlamentare, să aibă structurile pregătite pentru alegerile europarlamentare”, a spus Hellvig.

Liberalul a menţionat că joi, în cadrul Biroul Politic Naţional al PNL, este posibil să se discute despre alegerile pentru PE, urmând să fie stabilită o echipă pentru campania electorală, iar la sfârşitul lunii ianuarie să aibă loc reuniunea Delegaţiei Permanente a partidului, unde să existe şi o întâlnire cu parlamentarii, astfel încât partidul să fie pregătit din punctul de vedere organizatoric pentru alegerile din luna mai.

El a negat că ar exista presiuni din partea PSD privind susţinerea legii amnistiei.

“Nu au mai fost discuţii în urma punctului de vedere pe care PNL l-a avut cu privire la acest subiect. Nu există presiuni. Suntem aliaţi. Suntem o structură politică ce activăm foarte bine şi coerent şi la nivel guvernamental. Nu putem vorbi de presiuni la acest nivel. Vă spun cu toată responsabilitatea că nu s-a discutat nimic în legătură cu amnistia şi sprijinirea PNL a acestui proiect”, a susţinut secretarul general al PNL.

Hellvig a mai indicat că actualii europarlamentari ai PNL pot să se regăsească printre cei care vor candida pentru alegerile europarlamentare din mai.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

3 comentarii

  1. si eu vreau sa mearga fiecare partd separat ca sa vada si antonescu ce putere are pnl . dar sa iasa de la guvernare ca vad ca in afara da 2-3 ministrii restul sint in potriva guvernului . oricum europarlamentarii pnl la bruxel voteza cu pp

Lasă un răspuns

Sigla Informatia Zilei

Dragnea ameninţă Guvernul

Asculta acest articol Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a arătat, sâmbătă, la Piatra Neamţ, că ordonanţa care asigură salarii mărite înalţilor