Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

PNL începe negocierile pentru intrarea la guvernare

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Tăriceanu propune un armistițiu cu Traian Băsescu

Delegația Permanentă a PNL a adoptat luni o hotărâre prin care mandatează o echipă, condusă de liderul Crin Antonescu, să negocieze cu toate partidele parlamentare formarea unui Guvern, inclusiv cu PDL, iar în cazul în care PNL va nominaliza premierul acesta va fi Antonescu.

Liderul PNL, Crin Antonescu, a declarat că liberalii au decis începerea negocierilor pentru formarea Guvernului cu toate partidele parlamentare, inclusiv cu PDL, cu anumite condiții, excluzând un Guvern alcătuit în jurul PDL.

Guvern fără miniștrii demiși prin moțiune

Votul a fost de 173 pentru, șapte abțineri, un vot împotrivă. Cei care s-au abținut au fost Călin Popescu Tăriceanu, Dan Motreanu, Cristina Pocora, Florin Țurcanu, Victor Paul Dobre, Luca Raymond, Minea Mircea, iar împotrivă a votat Cristian David.
PNL dorește să numească premierul sau să fie propusă o persoană care să garanteze independența Executivului. În cazul în care PNL va nominaliza premierul, propunerea liberalilor este Crin Antonescu.
Antonescu a spus că în cursul zilei de luni va lua legătura cu Emil Boc și cu Mircea Geoană. Totuși, el a subliniat că cerințele PNL nu sunt deloc flexibile și a susținut că, oricum, un eventual Cabinet din care să facă parte și partidul său nu-i poate include, de exemplu, pe membrii unui Guvern care au fost deja demiși printr-o moțiune de cenzură.
Pe de altă parte, președintele PNL a susținut că, în situația în care condițiile partidului său nu vor fi întrunite, liberalii nu văd niciun motiv pentru a acorda susținere parlamentară unei formule PDL-UDMR-minorități, decât pe anumite proiecte foarte specifice, în măsura în care vor fi considerate importante.
“Și în opoziție vom face opoziție într-un mod puțin diferit”, a spus liderul PNL, care preferă “opoziția fermă”.

Tăriceanu: PNL trebuie să adopte o poziție echilibrată

Fostul președinte al PNL Călin Popescu Tăriceanu a postat luni, pe blog, un mesaj în care critică strategia unor colegi de-ai săi de a declara un nou război cu Traian Băsescu fără să știe cum îl pot câștiga, el susținând că în acest moment e nevoie de un “armistițiu”. Sub titlul “Ce va alege PNL – războiul sau pacea?”, Tăriceanu și-a expus punctul de vedere, în dimineața zilei în care Delegația Permanentă a partidului urma să decidă politica de negociere pentru viitor. “În ultima săptămână i-am îndemnat pe mai tinerii mei colegi la prudență și la înțelepciune. I-am îndemnat să ia în calcul toate opțiunile, înainte de a lua o decizie. și mai ales să ia în calcul toate efectele acțiunilor lor. Nimic nu este mai riscant pentru PNL și pentru România decât să luăm decizii emoțional, aflați încă sub influența unei campanii electorale negative – poate cea mai negativă din ultimii 20 de ani”, consideră Tăriceanu.
În baza unui citat din generalul Carl von Clausewitz – “Nimeni nu trebuie să înceapă un război fără ca mai întâi să aibă clar în minte ce vrea să obțină prin acel război și cum poate obține victoria” – fostul președinte al PNL consideră că unii colegi de ai săi vor să înceapă un nou război. “Problema cea mai mare nu este că vor să îl pornească. Problema cea mai mare este că nu au nicio idee ce vor să obțină din acest război și nu au nicio idee cum să îl câștige. Strategia lor este să declare un nou război lui Traian Băsescu, urmând ca apoi să vadă cum și dacă îl pot și câștiga. Poziția mea este clară: România nu își mai permite încă patru-cinci ani de război politic”, atrage atenția Tăriceanu. “Atenție! Nu spun să dăm uitării toate trădările din trecut și să devenim aliați. Vorbesc despre un armistițiu, despre necesitatea ca PNL să adopte o poziție echilibrată, atât în raport cu PSD, cât și în raport cu PDL și Traian Băsescu”, se mai arată în mesaj.
Tăriceanu postează și un post-scriptum: “Nimeni nu știe mai bine valoarea păcii decât cei care s-au luptat – și nu în vorbe. M-am luptat patru ani de zile cu Traian Băsescu”.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns