Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

PNL a boicotat moţiunea privind Justiţia

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Liderul deputaţilor PNL Eugen Nicolăescu a declarat, marţi, că PNL nu va participa la votul şi dezbaterea moţiunii simple îndreptate împotriva ministrului Justiţiei, Raluca Prună, afirmând că demersul PSD este unul electoral şi moţiunea a fost programată abuziv.

UPDATE: Deputații PNL și PSD aruncă vina unii pe alții, după ce ședința plenului Camerei Deputaților a fost suspendată marți din lipsă de cvorum, ducând astfel la amânarea votului final pe proiectele de lege aflate pe ordinea de zi. 

Liderul social-democraților, Liviu Dragnea, a acuzat PNL că a ales că boicoteze marţi votul la moţiunea simplă pe Justiţie şi, din această cauză, deputaţii liberali au lipsit şi de la şedinţa de plen unde urmau să primească vot final proiecte de lege importante precum cel privind conversia creditelor din franci elveţieni sau declararea zilei de 1 iunie ca zi nelucrătoare.

“După opinia noastră prin abuzarea procedurilor parlamentare a fost programată dezbaterea moţiunii simple pe justiţie. Grupul nostru parlamentar consideră că nu poate participa la o asemenea dezbatere strict electorală care nu are nici un fel de legătură cu justiţia. PSD – ALDE doreşte prin această dezbatere să aibă discursuri populiste de campanie”, a declarat liderul deputaţilor PNL Eugen Nicolăescu, în plenul Camerei Deputaţilor.

Eugen Nicolăescu a afirmat că “nu este normal” ce a spus Raluca Prună, dar ”declaraţiile nefericite ale doamnei ministru nu înseamnă să facem rău României, să anunţăm că luptăm pentru justiţie când de fapt lucrăm împotriva justiţiei”.

“Acest lucru nu este acceptabil şi în consecinţă grupul PNL nu va participa nici la dezbaterea moţiunii şi nici la votul final de astăzi”, a mai spus liberalul, citat de Mediafax.

La rândul său, deputatul PSD Florin Iordache a susţinut că acest demers al liberalilor arată că au început camapnia, dar au început-o „greşit”.

Iordache a precizat că Regulamentul Camerei Deputaţilor prevede că moţiunea poate fi dezbătută în termen de 6 zile, iar PSD a considerat că în 24 de ore moţiunea trebuie discutată.

Liderul UDMR Mate Andras Levente i-a rugat pe liberali să nu plece din plen şi să rămână să voteze legea conversiei creditelor aşteptată de foarte mulţi oameni.
În replică, Eugen Nicolăescu a afirmat că social-democraţii sunt cei care îi obligă să se poarte aşa, precizând că nu vor să fie părtaşi la lupat împotriva justiţiei.

Votul final asupra legilor de pe ordinea de zi şi asupra moţiunii este programat pentru ora 15.30.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Sigla Informatia Zilei

Germania vrea reforme la ONU

Asculta acest articol Ministrul de externe german Heiko Maas a cerut creşterea numărului de membri permanenţi din Consiliul de Securitate