Asculta acest articol[singlepic id=4163 w=320 h=240 float=]
Daca ar fi trait poetul George Boitor ar fi implinit luna aceasta 75 de ani. O varsta a recunoasterilor literare pentru cei dotati cu harul Cuvantului. N-a fost sa fie! O viata intreaga a fost haituit de tarele unei societati care l-a invins in final, prin agresivitatea si indiferenta ei. S-a nascut in noiembrie 1934 la Supuru de Jos, Satu Mare si a trecut la cele vesnice in gara Ploiesti (1976). A scris putin, dar cat a scris, ramane: “Scara de apa”, “Testament provizoriu” si romanul “Alberia” sunt reperele biobibliografice ale autorului.
***
Toate-mi sunt cunoscute si dragi:
Lingura, canile, tipsiile mici de alama
Imaginea lor mi-e gravata in fibre.
Astazi trec murmurand ireale cuvinte,
Fluierand melodii vaporoase ca ceata
Si visand sarutarea femeilor brune
Cand amurgul devine tacut
Trec printre lucrurile tacut ca un zeu.
Dar stiu, va veni o clipa, oboseala
Trecutelor nopti ne va creste-n pupile
Si vom ramane tristi cu noi si in noi
Si numai aceste tacute nimicuri
Tipsiile, canile si paharul vor cunoaste stapanul,
Vor patrunde in noaptea lui alba
Asemeni unui fulger de cristal
Numai ele vor arde cu noi
In clipa finala de fast si uitare…
Fii primul care comentează