Politica si politicieni

Asculta acest articol

Incet, incet, sperantele romanilor incep sa se cam spulbere. Perioada de tranzitie, lovita de o profunda criza morala, iar acum si de criza mondiala, nu se mai sfarseste. Nimeni nu gaseste o solutie. De vina, spun politicienii, sunt guvernantii. Guvernul nu are un program anticriza, nu are bani, nu are oameni capabili sa rezolve neajunsurile societatii, nu stie ce sa faca, nu…, nu… si iar nu. Tot ceea ce face nu e bine! Dar ce fac si celelalte partide? A, ele sunt in opozitie si, prin urmare, nu au nicio responsabilitate. Fals! Odata, si partidele din opozitie au fost la guvernare. Atunci totul a mers bine? Tara a ramas dupa ele infloritoare? Ei bine, nu! Daca era astfel, romanii le-ar fi ales pentru inca cateva mandate. Starea de azi a Romaniei reflecta modul in care ea a fost guvernata din 1990 incoace.

Normal ar fi acum, intr-o criza extinsa, ca toate partidele si toti politicienii sa se aseze la o masa, undeva, si sa gaseasca solutii pentru binele tuturor. Dar nu o fac, ci numai ameninta si cauta pretexte de a scoate lumea in strada, precum in Grecia. Nu s-a auzit pana in acest moment din partea opozitiei de nicio propunere reala si consistenta pentru iesirea din criza, solutiile sunt, probabil, secrete. Un singur lucru  a fost si este inca foarte vizibil< impostura, nonvaloarea, incompetenta, indolenta si satisfacerea intereselor proprii sau de partid. Fiecare dintre aceste aspecte poate fi evidentiat in orice moment si in oricare dintre segmentele societatii. De aceea, nu trebuie sa ne mai mire faptul ca un partid de stanga refuza sa accepte reducerea salariilor si a pensiilor “nerusinate”, prin simplul motiv ca sunt “emanatia” partidului aflat la guvernare, si aproape toti deputatii din opozitie (si desigur nu numai ei) sunt impotriva reducerii numarului de parlamentari, desi hotararea provenea din optiunea alegatorilor, atatia cati au fost.

Intr-o atare stare de lucruri mi se pare normal ca unii politicieni, constienti ca nu-si (mai) pot expune convingerile, ca nu-si mai gasesc locul in partidul in care au crezut, pleaca, dar atunci anatema e aruncata< dezertor, impostor, iresponsabil, vandut, cumparat, imoral, incapabil, las etc. etc.

Lucrurile nu par sa fie tocmai asa. Pana la proba contrarie, consider ca e absolut necesar sa acceptam si sa credem in optiunile celor plecati dintr-un partid. In acest sens m-as referi doar la un caz cunoscut din judetul nostru, e vorba de Catalin Chereches, care, spune Domnia Sa, a luat o decizie ce “n-a fost usoara, deoarece in PSD ramane o munca de sapte ani, raman impliniri si dezamagiri, raman amintiri frumoase”, dar, “dupa ceea ce s-a intamplat la Congresul extraordinar al PSD, m-am decis sa pornesc pe un drum nou”. Desi foarte tanar, Catalin Chereches a avut curajul sa-si spuna oful, atunci cand partidul il incorsetase prea mult. Si a facut-o pentru ca, spune mai departe, “îmi place sa cred intr-o lume in care conceptul de onoare este adevarat”, pentru ca “îmi doresc o politica apropiata de oameni si pentru oameni” si “cred ca e nevoie de actiune, de comunicare, de apropierea de cetatean si de nevoile lui, de o altfel de abordare a problemelor cu care se confrunta Romania, de o strategie care sa tina seama de realitatile romanesti” (vezi Informatia zilei, din 26 februarie 2010, p. 3). Un asemenea limbaj, decent si de bun gust, in contrast cu sforaiala de mahala, scabroasa si plina de invective a multor politicieni, unii chiar intelectuali, nu poate decat sa ne incante, iar materializarea ideilor sa ne multumeasca.

Referitor la acuza ca, intr-un atare context, alegatorii sunt inselati, Domnia Sa aduce argumentul ca “alegatorii sai n-au votat niciodata cu Partidul Social Democrat”, ci, se impune a consimti, cu omul Catalin Chereches. Si de ce n-am crede spusele unei persoane, care, potrivit afirmatiilor presei locale, a fost iubit de alegatorii sai si care are curajul de a-si exprima sincer convingerea ca “va merge pe un drum nou, cu încredere, alaturi de oameni competenti, seriosi, verticali, morali si buni romani”. Asa sa fie, desi asupra unora dintre cei ajunsi in aceasta postura planeaza numeroase suspiciuni, dar exista si altii in care multi romani au mare incredere.

Asa stand lucrurile, consider ca este neavenita o lege care sa interzica “dezertarile” dintr-un partid sau altul ori postura de “independent”. Mai degraba partidele ar trebui sa-si revizuiasca statutul inspre o deplina liberalizare de gandire si atitudine, apoi       sa-si ia si o pauza, in care alti oameni, care au demonstrat pana la o anumita varsta ca sunt capabili sa se gospodareasca si sa creeze ceva in folosul tuturor, sa vina si sa readuca pe piedestal, in Romania, cinstea, munca, bucuria lucrului bine facut si nu in ultimul rand modestia, cumpatarea, toleranta si buna crestere.

Nicolae Felecan